Pe urmele celor mai ciudate statui din Praga (2)

Pe urmele celor mai ciudate statui din Praga (1)

Într-o frumoasă dimineaţă, ieşind la plimbare pe străzile din apropierea hotelului unde am avut cazare, am ajuns în Piaţa Namesti Miru, lângă care am descoperit teatrul Vinohrady (Divadlo na Vinohradech). Edificiul a fost construit în perioada 1905 – 1907, în stil Art Nouveau, după un proiect al arhitectului Alois Censky, şi reprezintă unul dintre cele mai vechi teatre ale oraşului.

Este o clădire elegantă, care iese în mod plăcut în evidenţă, fiind împodobită cu mai multe ornamente şi statui. Acoperişul este dominat de două personaje înaripate, alegorii pentru tragedie şi comedie. Figura ce simbolizează tragedia ridică victorioasă un pumnal, în timp ce-şi odihneşte piciorul pe capul unui duşman înfrânt, într-un gest trumfător. Cu toate astea, nu este înspăimântătoare, ci doar sobră, iar chipul său emană determinare.

Desigur, în Praga nu găseşti doar statui desprinse din filme de groază. Pe clădiri şi în piaţete, există şi sculpturi simpatice, unele chiar amuzante, realizate într-un stil aparte. Tot admirând ahitectura caselor, am descoperit acest cuplu interesant. Gesturile lor şi atitudinea relaxată m-au înveselit imediat şi m-au făcut să mă simt parte a universului lor cotidian fără griji.

Pe o casă colorată din centrul vechi, am zărit un nene bătrân cu un peşte în mâini şi zâmbet de Mona Lisa. Detaliul se află pe zidul unui ansamblu de apartamente de închiriat pentru turişti, al cărui nume este scris dedesubt.

În spatele unor clădiri din sticlă, pe un spaţiu verde ascuns de privirile trecătorilor se desfăşoară o mică paradă de statui interesante, modelate din metal. Mie mi-a atras atenţia o doamnă semitrupeşă, cu o pălărie rotundă, care se urcă în şaua unei biciclete cam firave. Ansamblul de sculpturi se încadrează foarte bine în peisajul din jur, mergând pe aceeaşi linie modernă.

Un domn foarte serios, care vorbește la telefon, cu o hârtie în mână, serveşte pe post de coloană de susţinere lângă fereastra unei clădiri obişnuită în rest. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost că este angajat al seriviciilor secrete, iar în acest moment tocmai îşi sună şefii ca să raporteze o situaţie de neîngăduit. Am apreciat originalitatea statuii şi faptul că proiectanţii clădirii s-au gândit să pună în locul cariatidelor un personaj mai neobişnuit. Poate că în curând receptorul de la urechea sa va fi înlocuit cu un telefon mobil de ultimă generaţie, astfel încât să fie şi mai ancorat în prezent.

O statuie colorată-n galben se remarcă pe zidurile albe ale clădirii din spate, undeva pe strada Karlova. Este chiar Libuse, fondatoarea legendară a oraşului Praga, reprezentată ca o prinţesă stând pe tron, cu câteva păsări alături, privind cu înţelegere la agitaţia de jos.

Am descoperit chiar şi statuile unor musculoşi cu alură de zei antici. Aceşti doi bărbaţi bine mi s-au părut simpatici pentru că par a purta o conversaţie obişnuită, în timp ce-şi fac treaba de toate zilele, susţinând balconul de deasupra lor. Nu depun prea mult efort, ci doar îndeplinesc o sarcină de rutină.

Alţi doi tineri, de asemenea desprinşi din legendele greceşti, cu gambe puternice şi îmbrăcaţi sumar, nu par la fel de încântaţi de povara din spate, însă se conformează, încercând să-şi facă treaba cât mai bine.

Din categoria „elemente urbane”, mi-a atras atenţia un şir de bănci susţinute de şerpi încovoiaţi, ce se potrivesc de minune cu atmosfera de legendă a oraşului.

În ultima zi de plimbare prin Praga, pe o vreme ploioasă, cu cer tulbure, mi-am purtat paşii spre Castelul Vysehrad, aflat pe culmea unei coline (în cehă chiar asta înseamnă, „castelul de sus”). Domeniul cuprinde un parc vast, dar şi multe colţuri pitoreşti şi clădiri de descoperit, printre care cea mai veche clădire din Praga, Rotunda Sfântului Martin, ce datează din secolul al XI-lea. În plus, de aici se vede o panoramă superbă asupra oraşului. În parcul liniştit, străjuit în unele locuri arbori falnici, am dat peste patru grupuri statuare reprezentând diferite personaje. Mai târziu, aveam să aflu şi povestea din spatele lor.

Statuile sunt opera sculptorului Josef Vaclav Myslbek şi au fost create la finalul secolului al XIX-lea. Iniţial se aflau la podul Palacky, însă au fost afectate de bombardamente în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar apoi au fost mutate din greşeală în parcul din Vysehrad, unde au rămas până astăzi. Myslbek este şi autorul celebrei statui a Sfântului Wenceslas, situată în piaţa cu acelaşi nume. Realizată în peste 20 de ani, sculptura a ajuns un simbol al poporului ceh, dar şi unul dintre cele mai cunoscute atracţii turistice ale oraşului.

Revenind la statuile din parcul Vysehrad, acestea înfăţişează diferite personaje de legendă, dintre care se remarcă Prinţesa Libuse, cea mai mică fiică a conducătorului ceh Krok, de asemenea o figură mitică. Ea s-a căsătorit cu un fermier pe nume Premysl, alături de care a dat naştere dinastiei Premyslid şi a fondat oraşul Praga în secolul al VIII-lea, avându-şi reşedinţa la Vysehrad.

Celelalte grupuri îi reprezintă pe Lumir, poet-muzicant legendar, şi Pisen (“Cântecul”), Ctirad şi Sarka, personaje din “Războiul fecioarelor”, o poveste tradiţională din Boemia, şi Zaboj şi Slaavoj, fraţii eroici din Manuscrisele de la Dvur Kralove şi Zelena Hora (se credea că aceste lucrări provin din Evul Mediu, dar ulterior s-au dovedit a fi doar o farsă, ele datând din secolul al XIX-lea).

Mi-ar fi plăcut să citesc aceste informaţii undeva la faţa locului, însă în parc nu am găsit prea multe detalii despre statui, aşa că Google mi-a fost de mare ajutor, ca de obicei. Cred că astfel de statui apropie turiştii străini de spiritul oraşului şi al ţării, de legendele şi poveştile care circulă în folclor. Chiar dacă sunt nişte reprezentări clasice, mi-au trezit curiozitatea şi m-au făcut să-mi doresc să aflu cine sunt personajele şi de ce au fost alese tocmai ele ca subiect al sculpturilor.

Am lăsat la final cele mai admirate statui din Praga, adică cele de pe Podul Carol, destinaţia numărul 1 a oraşului, călcată de turişti aproape fără întrerupere. 30 de statui se aliniază de-o parte şi de a alta a podului, majoritatea datând din anii 1706 – 1714. Acestea au fost comandate pentru pod de artistocraţi, de biserică, de municipalitate sau de universităţi, fiind realizate de sculptori importanţi, ca Jan Brokoff sau Matthias Braun. Unele dintre statui au fost afectate în urma inundaţiilor, fiind înlocuite de còpii. Originalele se păstrează în Lapidarul Muzeului Naţional şi la Vysehrad. Pe lângă cele 30 de statui amplasate pe pod, mai există una, reprezentând un cavaler cu o sabie aurită, care se găseşte pe insula Kampa, pe un pilon.

Dincolo de a fi un loc încărcat de istorie, podul poate fi considerat o adevărată carte de legende, deoarece fiecare sculptură are povestea sa, o aură de mister plutind în jurul statuilor. Acestea se conturează în culori negre pe fundalul cerului, ca şi cum întreg podul ar fi o transpunere dintr-un alt secol şi o altă lume.

Statuia Sf. Ioan Nepomuk este cea mai veche de pe pod, fiind creată în anul 1683 de către Jan Brokoff. Este din bronz şi a devenit modelul iconografic standard pentru statuile reprezentându-l pe acest sfânt. Sf. Ioan Nepomuk a fost preotul de curte al regelui Wenceslas al IV-lea. Potrivit legendei, a fost ucis de acestea deoarece a refuzat să divulge confesiunea reginei Sofia. A fost torturat şi aruncat de pe pod, în anul 1393, iar locul respectiv este marcat astăzi pe parapet printr-o cruce cu cinci stele. Se spune că dacă pui mâna pe cruce, astfel încât degetele să atingă stelele, ţi se îndeplineşte orice dorinţă. De asemenea, se consideră că basoreliefurile de la baza statuii aduc noroc dacă sunt atinse, iar o altă variantă spune că te vei întoarce curând la Praga dacă mângâi statuia. Un lucru e sigur: oamenilor le place să creadă în minuni, pentru că soclul este „lustruit” în unele locuri de atingerile febrile ale turiştilor. Mulţi ţin cu tot din adinsul să şi imortalizeze momentul cu aparatul foto.

În mijlocul soclului, se află blazonul donatorului statuii, M. Wunschwitz, în stânga un basorelief ce o reprezintă pe regină confesându-se Sf. Ioan Nepomuk, iar în dreapta aruncarea acestuia de pe pod. Ioan Nepomuk a fost canonizat de Biserica Catolică în 1729, fiind sărbătorit în fiecare an pe 16 mai. El este patronul principal al Boemiei şi al marinarilor, podurilor şi preoţilor, fiind unul dintre cei mai veneraţi sfinţi.

Sculptura Crucifixul şi Calvarul are o istorie veche, prima cruce de lemn fiind instalată aici imediat după anul 1361. Distrusă în 1419, a fost înlocuită cu o alta în secolul al XVII-lea, ale cărei rămăşiţe pot fi găsite în lapidariul Muzeului Naţional din oraş. În 1657, este montată o versiune din metal, la care se vor adăuga mai târziu figurile Fecioarei Maria şi a lui Ioan evanghelistul.

Statuia plângerii lui Cristos sau Pieta a fost creată de sculptorul ceh Emanuel Max în anul 1858 şi le prezintă pe Maria Magdalena şi Fecioara Maria plângându-l pe Iisus mort. Iniţial, în acest loc se afla un crucifix de lemn, distrus de inundaţii în 1496. În 1695, a fost instalată o statuie Pieta realizată de Jan Brokoff, înlocuită în 1859 de versiunea actuală.

Statuia Sfântului Ioan Botezătorul a fost executată de sculptorul Josef Max în anul 1857, fiind donată de către Jan Norbert Gemerich de Neuberk. Sculptura se remarcă prin crucea aurită a sfântului şi iese în evidenţă printr-un fel de eleganţă, fiind diferită de celelalte statui baroce de pe pod. Aceasta a înlocuit un grup statuar mai vechi, reprezentând Botezul Domnului.

Grupul meu statuar preferat de pe podul Carol a fost cel al sfinţilor Ion de Matha, Felix de Valois şi Ivan, o construcţie masivă şi foarte expresivă. Creată în anul 1714 de către Ferdinand Brokoff, cu ajutorul unei sponsorizări a lui Frantisek Josef Thun, este cea mai scumpă sculptură de pe pod. Aceasta a fost realizată cu scopul de a onora fondatorii Ordinului Trinitarienilor, ordinul monahal al Sfintei Treimi, înfiinţat în secolul al XII-lea, cu scopul de a elibera creştinii capturaţi de către musulmani. Sf. Ivan, patronul slavilor, a fost adăugat grupului din motive necunoscute. Baza statuii are forma unei închisori, în care trei creştini în lanţuri se roagă lui Dumnezeu pentru salvare. Expresia de pe feţele lor indică disperare. Aceştia sunt păziţi de un câine şi un turc cam gânditor, nu foarte preocupat de ce se întâmplă în jurul său. Deasupra închisorii, emblema donatorului este amplasată vizibil, iar în spate sunt reprezentaţi cei trei sfinţi, alături de un prizonier căruia Felix de Valois îi dă jos cătuşele. Grupul statuar include şi un cerb, pentru a aminti că toţi cei trei sfinţi au fost pustnici.

Mi-ar fi plăcut să pot admira podul gol, fără lume, însă chiar şi dimineaţa se găseau destui turişti matinali, aşa că a trebuit să accept şi prezenţa lor în fotografii.

Ca şi concluzie, pot spune că „vânătoarea” de statui a fost pe locul al doilea în topul vacanţei mele la Praga, pe primul loc fiind goana după panorame din cele mai înalte turnuri. Este un oraş foarte generos când vine vorba de surprize urbane, aşa că dacă ajungeţi pe-acolo vă recomand cu căldură un tur al celor mai frumoase statui.