Pestele caranx hippos apare la adancimi de pana la 200 m in apele Oceanului Atlantic de Est si Vest si marile adiacente. Are lungimea corpului de pana la 1,2 m si greutatea de cel mult 32 kg. Se remarca prin capul mare cu fruntea abrupta si pata de culoare neagra de pe marginea operculului, a deschiderii branhiale. Corpul este de forma oval-alungita si puternic comprimat pe partile laterale, cu abdomenul usor concav. De asemenea trebuie de mentionat faptul ca la acest peste intregul corp este acoperit de solzi netezi, mici si desi.

Pe partea superioara a corpului se pot observa cele doua inotatoare dorsale, din care prima este mai mica, de forma triunghiulara si situata cam la mijlocul spatelui, iar cea de-a doua este mult mai mare, are o curbura pe marginea superioara si este pozitionata foarte aproape de pedunculul codal.

Pe partea opusa a corpului apare inotatoarea anala care este la fel de mare ca cea de-a doua inotatoare dorsala. Aripioarele pectorale sunt alungite (astfel incat ajung cu varful pana la inotatoarea anala) si prezinta cate o pata neagra caracteristica acestei specii, iar aripioarele pelviene sunt mici.

Peștele caranx hippos
Peștele caranx hippos

La aceasta specie pedunculul codal este foarte ingust, pe partile sale laterale are doua carene ce se intind pana in dreptul zonei de mijloc a inotatoarei anale. Inotatoarea codala este ingusta la baza si profund bifurcata in doi lobi simetrici, coloritul ei este galbui.

Ochii sunt mari, au irisul de culoare deschisa si sunt pozitionati sus si pe partile laterale ale capului. Coloritul corpului este in nuante de gri si albastrui cu reflexii gri-aurii pe partea dorsala, gri-deschis-stralucitor pe partile laterale si de un alb-sidef pe partea ventrala. La unele exemplare nuantele de culori sunt predominant galbene si albastrui.

Hrana acestui peste de prada este alcatuita din mici pesti oceanici, crustacee bentonice, creveti, cefalopode si nevertebrate marine. Desi prefera sa inoate in largul marilor si oceanelor se intampla sa ajunga si in apropierea tarmurilor, a insulelor, in lagune si estuare.

Pestele caranx hippos face parte din ordinul Perciformes, familia Carangidae si nu este o specie in pericol de disparitie. Este un peste apreciat ca prada in pescuitul sportiv, iar pentru consum este foarte bun, carnea sa are un gust excelent.

Video – Pestele caranx hippos:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.