Fermecatorul si idilicul orasel Spoleto este destinatia perfecta pentru turistii care cauta sa se relaxeze intr-o zona indepartata de agitatia marilor orase, in care zgomotul infernal al strazilor aglomerate si viata de noapte nu par decat dusmanii unei vacante tihnite si relaxante. Pe langa linistea patriarhala a acestui oras, turistii se mai pot bucura si de superbele structuri ce au fost odinioara ridicate aici. De fapt, trecutul acestui oras este pe cat se poate de interesant. Unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Spoleto, oras aflat in Italia, daca nu cumva cel mai cunoscut, este Ponte delle Torri, un imens pod cu zece arcade care duce spre un castel la fel de impresionant.
Acestea ar fi fost construite la cererea faimosului cardinal Albornos, undeva prin jurul anul 1364. Insa istoria din spatele acestor lucrari de constructii este mult mai interesanta. Astfel, Papa Inocentiu al VI-lea avea sa-l trimita pe Albornos in Italia, in anul 1353, cu o misiune clara, si anume pentru a reinstaura autoritatea papala in statele italiene care apartineau Bisericii. Se pare ca el a pregatit calea pentru revenirea ce avea sa se intample mult mai tarziu, in acelasi timp cu papa Urban al V-lea, a scaunului pontifical situat la Avignon, din Franta.
La acele vremuri, Spoleto deja apartinea papalitatii, deoarece fusesera daruit in secolul al XI-lea. Pe fondul acestui statut, orasul s-a luptat foarte mult sa-si pastreze independenta, mai ales ca si papalitatea nu trecea printr-o perioada tocmai fericite. Cata vreme papalitatea se afla un semnul fatidic al dezbinarii si al invrajbirii, parcurs intr-o perioada in care se intampla intre Roma si Avignon, orasul Spoleto se afla la marginea prapastiei sapate de desele batalii dintre guelfi si ghibellinii.
Chiar si asa, Albornos a reusit sa readuca orasul, inca o data, sub control pontifical, in anul 1354. A urmat o perioada destul de buna pentru asezarea italiana, construindu-se aici destul de multe structuri, unele rezistand chiar si pana in zilele noastre. Potrivit arheologilor, cea mai mare parte a orasului Spoleto a fost inaltata pe ruinele unei asezari romane si se presupune ca podul insusi a fost construit pe structura unui vechi apeduct roman, ce ar data inca din secolul al VIII-lea.
Podul, Ponte delle Torri, este cu atat mai impresionant cu cat se deschide deasupra defileului care protejeaza Rocca, sau fortareata, structura fiind flancata de doua tunuri ce se afla la cele doua extremitati ale sale. Important de mentionat, totodata, este faptul ca de aici provine, cel mai probabil, si denumirea sa. Cu toate acestea, ipoteza in discutie este vehement contestata de alti specialisti, acestia din urma fiind de parere ca denumirea ar putea veni de la pilonii pe care se sprijina podul, goi in interior, prevazuti cu usi de acces.
E foarte posibil, prin urmare, ca acesti piloni sa fi fost, la un moment dat, bastioni de aparare, in acest caz, cea de-a doua ipoteza parand mult mai plauzibila. In sfarsit, Ponte della Torri consta intr-un drum si un canal, care continua sa asigure chiar si in prezent alimentarea cu apa a orasului.
In aceasta mare de incertitudini cu privire la multe detalii, se poate spune cu certitudine ca fortareata a fost reconstruita si fortificata de Albornos pe temelia unui palat roman, ridicat chiar la ordinul lui Teodoric cel Mare, undeva prin anul 500, cand aici au fost construite mai multe asemenea structuri, ce-i drept, nu la fel de impresionante. Cele sase turnuri, ce pot fi vazute de la departare, formeaza doua zone distincte, una pentru soldati si alta destinata guvernatorului orasului. Pe parcursul existentei sale, aceasta splendida fortareata avea sa fie un exemplu al rezistentei in fata a numeroase atacuri, care mai de care mai violente.
Ba, mai mult decat atat, intre anii 1800 si 1980, fortareata a fost folosita drept inchisoare. Din nefericire, toate aceste vremuri zbuciumate au avut si consecinte nefaste asupra constructiilor. Acum cateva secole, pe ziduri, puteau fi vazute fresce datand din secolul al XV-lea. Unele n-au rezistat in fata eroziunii timpului, pe cand altele au fost acoperite cu var, dat fiind faptul ca respectivele structuri au servit, de-a lungul timpului, mai multor scopuri. S-a incercat, oricum, restaurarea lor, prin care s-a dorit revitalizarea decoratiunilor initiale si, bineinteles, gasirea unei metode pentru a reface acele fresce ori, de ce nu, pentru a le scoate la lumina pe cele originale.
