Prioratul Lindisfarne este un splendid complex de cladiri ce, odinioara, mai cu seama in perioada crestinismului timpuriu, formau un important centru de invatatura, structurile existente pe acest sit fiind construite dupa moartea Sfantului Cuthbert, cel mai cunoscut dintre sfintii manastirii. Insa nu datorita acestui aspect, legat de amintirea Sfantului Cuthbert, este acest sit atat de impresionant, ci mai degraba datorita importantei pe care acele prime zile ale crestinismului in Anglia au avut-o, precum si datorita locatiei manastirii pe coasta Northumbriei.
In prezent, aceste cladiri zac in ruine, evocand, ca niste fantome ale trecutului, amintirea unui loc pe cat de fascinant, pe atat de important pentru crestinismul din Anglia saxo-anglona. Cel care a fondat comunitatea de aici a fost Sf. Aidan, un misionar de origine scotiana, care venea din regatul saxon pagan al Northumbriei. Aceasta insula, denumita mai apoi sugestiv Holy Island – Insula Sfanta –, i-a fost daruita Sf. Aidan de catre regele acestui regat.
Este stiut faptul ca majoritatea calugarilor plecau de acolo cu o misiune clara, si anume de a raspandi crestinismul prin localnici. Tocmai de aceea, in scurt timp, manastirea a devenit un centru important al artelor si al invataturii. Pe langa aceste ruine fascinante, in urma acestui centru de invatatura, din perioada crestinismului timpuriu, a mai ramas si Lindisforne Gospels (Evangheliile Lindisfarne), ce dateaza inca din secolul al VIII-lea.
Acestea se afla, in prezent, in British Museum. Dupa moartea Sf. Aidan, avea sa vina aici Sf. Cuthbert, si mai cunoscut ca predecesorul sau. Sfantul Cuthbert a devenit cel mai venerat sfant din nord, deoarece oamenii il percepeau ca pe un infaptuitor de minuni. El a petrecut o parte din viata sa in sihastrie pe Insulele Farne, aflata in apropiere, ca mai apoi, sa devina staret, in anul 685.
Din nefericire, a devenit staret chiar inainte cu doi ani inainte sa se stinga din viata. Manastirea s-a bucurat de o perioada indelungata de prosperitate, cam in jur de 100 de ani, iar dupa aceasta perioada, bogatia lacasului sfant a atras interesul vikingilor. Calugarilor aveau sa treaca prin momente nu tocmai fericite, in anul 875, vazandu-se nevoiti sa se ascunda pe tarmul Scotiei, dupa ce cedase absolut totul in fata insistentelor vikingilor jefuitori. Calugarii au luat cu ei, si totusi, trupul sfantului si Evangheliile Lindisfarne.
Timp de mai multi ani, au trait in mai multe locuri, ratacind precum niste oi indepartate de turma si de pastorul lor. Intr-un final, ei s-au stabilit la Durham, unde, in anul 1104, aveau sa depuna racla cu ramasitele Sfantului Cuthbert in catedrala orasului. Catedrala Durham a primit, de altminteri, denumirea de Catedrala lui Hristos, a Fecioarei Maria si a Sfantului Cuthbert din Durham. Pe langa relicvele Sf. Cuthbert, in acest lacas sfant din Durham, se mai afla si capul Sfantului Oswald din Northumbria, precum si ramasitele Venerabilului Bede. Pelerinii vin aici tocmai pentru a se ruga la capataiul acestor relicve.
In plus, aici, se mai gasesc si trei copii Magna Carta, dar si unele dintre cele mai vechi carti din cate exista in Anglia. In sfarsit, din cladirile construite de calugarii de la Prioratul Lindisfarne nu a mai ramas nimic, ele fiind distruse de vikingi, chiar daca au supravietuit cladirile anexe din secolul al XIII-lea. Mai exista, de fapt, si alte cateva ruine, acestea apartinand unei mici manastiri benedictine, ridicata in anul 1083.
Acest lacas sfant depinde de catedrala din Durham. Dupa cateva secole, manastirea avea sa fie inchisa la ordinul regelui Henric al VIII-lea, in anul 1537. Ruinele acestui lacas sfant s-au pastrat pana in zilele noastre, vizitatorii avand sansa sa vada aici vestigiile unei biserici normande candva superba, ce avea o bolta inalta in forma de curcubeu si ferestre asemenea, acestea din urma fiind restaurate in anii 1850.
