Templul Borobudur, cel mai mare templu budist din lume, construit in cursul a mai multor ani in timpul dinastiei Shailanda si aflat la circa 42 de km nord-vest de provincia Javaneza, este un loc de pelerinaj cunoscut ca fiind creatia budistilor, dar si a hindusilor. Lucrarile de constructie la impresionanta structura au fost incepute de hindusi, acestea fiind demarate in a doua jumatate a secolului al VIII-lea, numai ca, atunci cand lucrarile au fost finalizate, undeva prin anul 830, principala religie din zona devenise budismul.
Structura acestui templu este organizata pe noua niveluri si trei caturi, o baza in forma de patrat ce are platforme descrescatoare, acestea fiind aranjate sub forma de piramide in trepte; de asemenea, Borobudur mai are si cinci terase circulare, in care sunt pastrate, in stupe ce au fost perforate, saptezeci si doua de sculpturi ale lui Buddha, in pozitie sezanda. Mai mult, basoreliefurile de pe pereti infatiseaza scene din viata lui Gautama Buddha, aceleasi imagini regasindu-se si pe balustradele gravate.
Mult mai interesanta a fost, pe de alta parte, filosofia in care Borobudur a fost construit. Astrologilor curtii li s-au ordonat sa afle de indata care era locul din marele regat unde Soarele-barbat se impreuna cu Pamantul-femeie. S-au facut numeroase calcule, s-au cercetat indeaproape horoscoapele, s-au urmat cele mai nebatatorite cai, pana cand, intr-un final, lucrarile s-au clarificat: evenimentul divin se petrecea pe un deal ce semana cu un templu din centrul insulei Java. In cele din urma, cam pe la jumatatea secolului al VIII-lea, s-a gasit locul perfect pentru construirea unei replici a muntelui mitologic Meru, in jurul caruia, potrivit hindusilor, intreaga lume se invartea.
Crezut ca fiind un „kumagar” — adica structura acoperita — si servind drept casa lui Buddha Sakyamuni in timp ce se afla in pantecele mamei sale, templul Borobudur sugereaza puterea cosmica infinita a lui Buddha. Planul acestei magnifice si deopotriva mistice structuri a fost proiectat in jurul unei axe centrale denumita axis mundi, adica centrul universului, de unde si simbolistica templului. Si totusi, de mentionat este faptul ca principalul simbolism deriva din separarea tripartita a arhitecturii sale, mai precis in impartirea templului in trei taramuri de existenta ale budismului. Baza sau fundatia reprezinta lumea dorintei, segmentul de mijloc simbolizeaza lumea formelor, iar nivelul superior sugereaza taramul cosmic si sacru unde oamenii isi abandoneaza grijile pamantesti. Vorbim, de fapt, despre Nivelul Kamadhatu, Nivelul Rupadhatu si Nivelul Arupadhatu.
Cu baza patrata de 118 metri si cu o inaltime de 35 metri, Borobudur reprezinta, pentru multi dintre vizitatorii sai, taramul fascinant al pelerinajului, asezat de-a lungul unor coridoare vaste si a catorva terase scaldate de razele soarelui. Aceste splendide imagini sunt reprezentative pentru ascensiunea lui Buddha catre Nirvana. Si, de fapt, pelerinii care veneau aici credeau ca templul-munte este una dintre minunile sacre ale lumii. Odata ce urcau nivelurile templului, credinciosii capatau impresia ca urcau „cele trei scari ale devenirii”, dintre lumea pamanteana si cea cereasca.
Cat despre istoria templului, nu se cunosc foarte multe detalii, insa potrivit traditiei, primul arhitect care a lucrat la aceasta impresionanta constructie a fost Gunadharma. De curand, s-a ajuns la o concluzie cel putin suprinzatoare, si anume aceea care sustine contrariul ipotezei potrivit careia Borobudur ar fi un palat regal; este un loc de veneratie pentru budisti, un altar in care Buddha statea.
La ridicarea templului s-au folosit doua milioane de blocuri din piatra, fiind nevoie de un numar coplesitor de muncitori, caci greutatea totala a acestor pietre era de 3.500.000 de tone, potrivit specialistilor. 10.000 de cuni au primit sarcina de a ridica un templu in noua trepte si, timp de 80 de ani, ei au muncit la splendida structura. Numai ca, budismul avea decada, in aceleasi timp, schimbandu-se si carma guvernarii in Java, ceea ce a dus la abandonarea templului, chiar la o scurta bucata de vreme dupa ce fusese ridicat.
Secole la rand, acest misterios loc a fost dat uitarii, straturile de cenusa vulcanica acoperindu-l pe ca pe o comoara. Se spune ca aceasta regiune a fost parasita de catre localnicii care fugeau din calea Vulcanului Merapi. In sfarsit, cert este ca, in jurul secolului al XI-lea, templul Borobudur a fost uitat, fiind redescoperit abia in secolul al XIX-lea de catre colonistii olandezi; astfel, in anul 1814, structura a fost curata, in perioada in care sir Thomas Stamford Raffles preluase carma puterii din Java. Insa trebuie restaurat in mod clar. In prima jumatate a secolului al XX-lea, colonistii olandezi au demarat lucrarile de restaurare, insa apa incepuse sa se infiltreze in sol, monumentul fiind expus riscului de a se surpa brusc sub propria greutate.
Si abia in anii 1970, monumentul avea sa fie restaurat cu ajutorul UNESCO, ca mai tarziu, in anul 1991, sa fie inclus in Lista Patrimoniului Mondial, fiind un templu reprezentativ pentru budismul din Java, dar si pentru arta arhitecturala de aici. Iar daca avem sansa sa vizitam Borobudur sa nu uitam sa il privim in timpul asfintitului, cand lumina, parca pe moarte, il infasoara intr-un val misterios, uriasul Mandala reinviind cu fiecare zi in care lumina izbucneste ca din senin. Este, fara doar si poate, un spatiu al daruirii si invataturii, al artei si al traditiilor vii, un altar prin care budismul inca mai respira, ca si cand nu a fost niciodata rapus, ci doar reinviat.
