Impresionantele vestigii ale Termelor lui Caracalla, aflate in fermecatorul oras Roma din Italia, strajuiesc poalele colinei Aventin si reprezinta exemple graitoare ale modalitatilor de distractie si relaxare din vremurile prospere ale Imperiului Roman. In acele timpuri, baile publice erau, pe langa o realizare de inginerie remarcabila, un cadru perfect de relaxare.
Complexul, ce se intinde pe o suprafata totala de 11 hectare, este cu atat mai important cu cat a fost folosit pentru a pune in aplicare hipocaustul, mai cu seama sistemul de incalzire prin pardoseala, acesta oferindu-le apa calda celor care se imbaiau aici. Existau nenumarate astfel de locuri in Roma antica, insa cele mai impresionante erau, de departe, Termele lui Caracalla, accesibile chiar si oamenilor mai putin instariti.
Temelia acestor bai publice a fost pusa de imparatului Septimius Severus (193-211 e.n.), dar lucrarile de constructie ale imensului complex au fost finalizate in timpul fiului sau, Caracalla (211-217 e.n.), mai precis in anul 216 e.n. Nu mai putin de 1600 de oameni se putea relaxa in cladirile acestui complex, format din incaperi separate. De pilda, in „caldarium”, romanii aveau la dispozitie bazine cu apa extrem de fierbinte, pe cand in „trepidarium”, apa calduta. Nu lipsea nici „frigidarium”, ce avea apa rece, si nici „natatio”, ce consta intr-un bazin in aer liber destinat inotului.
Pe langa toate aceste facilitati, termele mai dispuneau si de un stadion, o sala de sport, destinata celor care voiau sa faca exercitii fizice, si biblioteci ce contineau carti scrise in limba greaca si latina. Potrivit istoricilor, Termele lui Caracalla au avut ca model Termele lui Traianus, ce fusesera construite intre 104-109 e.n., chiar inainte cu un secol. Edificiile erau inconjurate de gradini splendide, in care se aflau banci, dar si fantani. Cat despre cladirea termala, aceasta avea o lungime de 214 metri si o latime de 110 metri, in timp ce „caldarium” facea parte doar partial din structura acestui edificiu. Ceea ce este cu adevarat interesant este stilul arhitectonic.
In timp ce exteriorul era auster, am putea spune sobru, interiorul era extrem de bogat decorat. Din nefericire, in prezent, vizitatorii care vin la acest sit nu mai pot vedea foarte multe dintre bogatiile decorative din interior, pentru ca, in secolul al XVI-lea, familia Farnese a luat mare parte din ornamentele din marmura care infrumusetau peretii. Multe dintre aceste ornamente au fost folosite la decorarea Bazilicii Sf. Petru. Mai mult decat atat, salile principale erau decorate cu marmura, aceasta avand bronz aurit. Nici peretii celorlalte incaperi nu erau mai putin frumoase, aceste ziduri fiind acoperite de o marmura cu mai multe culori.
Se presupune ca tavanele erau pictate. In sfarsit, baile au fost functionale cam pana in secolul al VI-lea, mai cu seama pana cand gotii au distrus apeductele care aprovizionau termele de aici. Dupa aceasta perioada, au urmat si incursiunile sarazinilor. Ulterior, si cladirile aveau sa se degradeze. De-a lungul vremii, baile publice ale lui Caracalla au fost folosite si in alte scopuri. In epoca medievala, spre exemplu, termele au devenit cimitir, aici fiind inmormantati pelerinii care se stingeau din viata la Roma.
Tot atunci, au devenit si cariera de constructii, dar si de materiale, destinate ridicarii lacasurilor sfinte si a palatelor noi. Momentul in care aceste edificii au reinviat a fost in secolul XX, cand dictatorul fascist Benito Mussolini s-a gandit sa ceara ca mai multe spectacole de opera sa fie puse in scena aici, chiar sub cerul liber. Acest obicei a continuat, ce-i drept, insa nu foarte des, deoarece specialistii au ajuns la concluzia ca larma creata la aceste spectacole ar putea deteriora si mai grav complexul de ruine. De pilda, cel mai memorabil concert care a avut loc la Termele lui Caracalla a fost sustinut de Pavarotti, Domingo si Carreras, in anul 1990.
