Vacanţa mea în Satorini a fost pictată în nuanţe dulci de alb şi albastru, cu lumina caldă a toamnei şi multe privelişti ce m-au fermecat. Peste tot, pe nisipul negru, printre liniile rotunde ale micilor case şi pe treptele netede, am simţit adierea caldă a libertăţii, respirând cu nesaţ toate frumuseţile din jur.
Iar cum o vacanţă nu e completă dacă plimbările nu sunt dublate de gusturi şi arome pe măsură, şi în Santorini am avut parte de o grămadă de delicatese. Momentul în care mă aşez la masă înseamnă pentru mine o pauză de la starea de agitaţie plăcută ce mă cuprinde când sunt plecată hai-hui. E un fel de stand by, o reîncărcare a bateriilor în cel mai plăcut mod, lăsându-mă cucerită de feluri noi sau, dimpotrivă, alintându-mi simţurile cu ceva cunoscut şi confortabil. Cu toate acestea, dacă e un lucru pe care nu-l înţeleg, acela este sistemul all inclusive. În afara faptului că poate fi mai ieftin, nu îmi dau seama de ce cineva ar prefera să-şi lege vacanţa de un singur loc de luat masa, în loc să exploreze atâtea posibilităţi, căci tavernele şi restaurantele din Santorini vin cu oferte de preparate pentru absolut toate gusturile. Şi nu e vorba doar de felurile de mâncare, ci şi de întreaga experienţă, de a căuta un loc interesant unde să testezi chestii nemaigustate, specifice locului.
Cum Grecia, în general, este o destinaţie turistică asaltată de români, nu m-am mirat să aud vorbindu-se limba română peste tot în Santorini, atât de către vizitatori, cât şi de către gazde, respectiv chelneri. Cred că la fiecare 2-3 terase era cel puţin un ospătar român.
Lăsând la o parte peisajele de vis din mica insulă, din punct de vedere gastronomic, vacanţa în Santorini a fost stropită cu ulei de măsline, iaurt gras, fructe de mare şi peşte. Ce mi s-a părut incredibil este că, în pofida condiţiilor aspre, grecii au reuşit să construiască o bucătărie locală divină, adaptându-se minunat la clima fierbinte şi relieful neprietenos, cu puţină vegetaţie. Folosind roadele pământului şi lăsându-se influenţaţi de alte culturi, în Santorini s-a format, de-a lungul timpului, o cultură gastronomică bogată şi savuroasă, ca întreaga bucătărie grecească, de altfel. M-am convins de asta după săptămâna petrecută pe această insulă pârjolită de soare, dar binecuvântată cu poftă de viaţă şi iubire de mare.
Pentru escapada grecească din Santorini am ales ca loc de cazare un hotel din staţiunea Kamari, care s-a dovedit a fi şi în realitate la fel de frumos ca pozele admirate îndelung pe Internet. După ce m-am instalat, am ieşit la plimbare pe plajă. Am ajuns pe străduţa ce se întindea paralel cu marea, având de-o parte şi de alta restaurante şi baruri cochete, iar din loc în loc câte un hotel expunându-şi mândru piscina cu apă limpede. Terasele umbroase îmi făceau mai toate cu ochiul şi mi-a fost greu să mă decid unde să mă aşez. Am ales, într-un final, una cu vedere la apă, la doi paşi de umbrelele stufoase răsfirate pe plajă, cu gândul că după masă voi păşi pe nisipul blând şi mă voi bălăci apoi în mare.
De cum am primit meniul, am ştiut că vreau să-mi încep vacanţa cu o salată grecească şi ceva vietăţi marine alături, aşa că am comandat un platou generos cu scoici, creveţi, calamari, peşti mari şi mici, pe care l-am împărţit cu comesenii. Ca desert, am comandat un vin dulce şi aromat, vinsanto, cu gust de coniac. Culoarea sa caramel – roşcată, elegantă, se potrivea perfect cu albastrul cald al cerului şi al apei, oglindind umbra atât de plăcută.
Probabil că băutorii pricepuţi nu l-ar considera cine ştie ce din cauza dulceţii sale, însă mie mi-a plăcut mult. Dacă ajungeţi în Santorini, vă recomand cu căldură să beţi un pahar de vinsanto. Aveam să aflu mai târziu povestea acestei minunate băuturi, care m-a impresionat şi mi-a rămas în minte. Deşi clima este atât de secetoasă, în Santorini se cultivă viţă de vie, însă un soi special, adaptat condiţiilor locale. Este foarte mică şi nu creşte în înălţime, ci se încolăceşte pe pământ sub formă de cuib. Îşi creează astfel un microsistem de umiditate şi reuşeşte să supravieţuiască şi să rodească. Strugurii se usucă la soare pentru mai multe zile, astfel că vinul obţinut este extrem de dulce, chiar şi fără a i se adăuga zahăr. Italienii au influenţat puternic modul de producere al vinului în Santorini, de unde şi asemănarea cu vin santo, un vin specific Toscanei, foarte asemănător cu cel grecesc. Vinsanto se produce folosind struguri din soiul Assyrtiko, în proporţie de peste 50%, alături de Athiri, Aidani şi alte varietăţi de viţă de vie. Oamenii chiar se mândresc cu acest vin local, pe care-l consideră un simbol al insulei.
Cina am servit-o după o plimbare lungă printre şirurile de restaurante din Fira, orăşelul capitală, unde am ajuns cu gândul de a mă familiariza încă de la sosire cu pulsul insulei. Expuse în lădiţe şi coşuri, am dat peste nişte legume albe, curioase, pe care n-am reuşit să le identific de prima dată. Micuţe, aproape sferice, nu semănau cu nimic din ce ştiam. Am observat apoi că e vorba de vinete, mai exact vinete albe, specifice pentru Santorini. Au puţine seminţe, nu absorb mult ulei când sunt prăjite şi se remarcă printr-un gust dulce. Sunt foarte populare în meniurile restaurantelor, preparate ca salată, mai exact melitzanosalata. Sunt un fan declarat al salatei de vinete, aşa că am încercat în mai multe locuri această delicatesă (cum o consider eu) şi am fost încântată de fiecare dată de gustul şi consistenţa ei. O altă variantă de preparare a vinetelor este la cuptor, simple sau umplute cu roşii şi ceapă (melitzanes fournou).
Ca aperitive (mezedes), am ales un mix foarte generos pentru două persoane, cu plăcinte, chiftele, feta, măsline, roşii cherry, iaurt şi condimente etc. Fiecare restaurant are propria combinaţie când vine vorba de mezedes, însă de obicei platoul cu aperitive cuprinde tzatziki, salată de icre (taramosalata), salată de vinete, piure de fava, măsline, brânză, legume etc.
Micul dejun reprezintă pentru mine o masă foarte importantă, peste care nu sar niciodată. Nu fac excepţie nici în concediu, când îmi place să-l servesc în tihnă, eventual făcându-mi planuri cu entuziasm pentru plimbările de peste zi. În Santorini am fost peste măsură de răsfăţată din acest punct de vedere, căci am servit micul dejun pe o terasă desprinsă din poveşti (sau din fotografiile de pe Pinterest, cum îmi place mie să spun). Hotelul unde am stat avea, pe lângă un bufet cu mâncăruri extrem de variate, şi o sală de mese decorată vesel, cu o terasă micuţă afară, umbrită de arbori exotici şi flori. Aceleaşi nuanţe de albastru şi alb, atât de prezente în insulă, se regăseau într-o îmbrăţişare plăcută şi în design-ul terasei.
Au fost cele mai frumoase dimineţi de vacanţă şi nu numai, mai ales că am avut parte de o vreme perfectă. Ce poate fi mai plăcut decât o dimineaţă în compania florilor şi a palmierilor, cu cele mai apetisante bunătăţi în farfurie? Micul dejun mi s-a părut foarte variat şi generos în opţiuni, cu mâncăruri proaspete şi bine preparate. Am avut la dispoziţie tot felul de fructe, omletă, checuri, plăcinte, roşii uscate, măsline, legume, şuncă, lapte, cereale şi, desigur, cremosul iaurt grecesc, dens şi lucios, numai bun de întins pe pâine sau mâncat ca atare. Din ce am observat, grecii nu prea sunt amatori de ceaiuri, căci n-am văzut vreo marcă mai specială, ci doar un ceai negru simplu, însă chiar şi aşa m-am bucurat să-mi încep ziua cu licoarea caldă, aburindă.
Dintre preparatele savurate în Santorini, salata grecească (horiatiki salata) mi-a plăcut cel mai mult, pentru că, deşi e un fel de mâncare atât de simplu, este foarte gustos şi uşor. Roşii, castraveţi, ardei, măsline, ceapă, capere, feta, bucăţi mici de pâine prăjită crocantă…
Când mă gândesc la salatele greceşti, şi acum îmi vine în minte imaginea brânzei feta, albă şi netedă, peste care străluceau picături mari de ulei de măsline, alături de condimente aromate şi capere. Ce mai, feta a fost un laitmotiv al acestei vacanţe, am mâncat cât să-mi ajungă pentru tot anul! Pe lângă cea din salate, am mai descoperit-o şi ca umplutură pentru un fel de gogoşele. Brânza este servită deseori la grătar sau prăjită în crustă de pesmet (saganaki), semn că grecii profită la maxim de fiecare dintre bunătăţile lor tradiţionale. Mai mult, aceasta se poate transforma şi într-un desert savuros, simplu şi rapid: se dă prin pesmet şi se prăjeşte, apoi se îmbracă într-un sos generos de miere şi susan, pentru a căpăta o crustă dulce-strălucitoare.
Că veni vorba de capere, ele sunt un alt simbol al insulei. Se adaugă în salate sau în sosuri şi, spre uimirea mea, am văzut că se consumă inclusiv frunzele, şi ele marinate. Capere mai mâncasem, dar frunze de capere nu, aşa că m-am bucurat să descopăr ceva nou. Dau un gust mai deosebit salatelor, sunt acrişoare şi răcoritoare. Caperul sălbatic creşte pe pantele abrupte ale insulei, iar datorită solului vulcanic au un gust aparte. Dacă ajungeţi în Santorini, trebuie neapărat să le încercaţi!
Printre mâncărurile preferate încercate în Santorini a fost piureul de fava (bobi), o varietate locală numită Lathyrus Clymenum, despre care se crede că există pe insulă de peste 3500 de ani. Boabele de fava sunt similare cu mazărea galbenă decorticată, iar pasta seamănă la gust şi la aspect cu hummusul. Se prepară cu ceapă, usturoi, oregano, piper, mult ulei de măsline şi se serveşte alături de ceapă tăiată mărunt. Este şi foarte săţioasă, aşa că am profitat şi am cerut-o de multe ori în tavernele greceşti. La unul dintre restaurante am încercat şi o versiune mai elaborată, cu bucăţi de sepie şi caracatiţă într-un sos de roşii, cu legume şi, desigur, capere. Foarte bun!
De-a lungul celor şapte zile petrecute pe insulă, am profitat din plin de apropierea Mediteranei şi am mâncat fructe de mare proaspete din belşug, alături de peşti de toate felurile. Cel mai bun calamar la grătar l-am mâncat în portul Amoudi din Oia, după o plimbare lungă şi obositoare şi 300 de trepte coborâte (şi apoi urcate) prin soare. Au urmat şi nişte peşti delicioşi, îmbătaţi cu ulei de măsline, alături de nelipsita salată grecească. Alte variaţiuni au fost cu salată de cuş-cuş şi legume, orez sau cartofi.
Ca şi experienţă, cel mai mult mi-au plăcut peştii mâncaţi la o tavernă din apropiere de Monolithos, unde am ajuns pe bicicletă. Întâmpinaţi de o gazdă zâmbitoare, a fost mai mult decât evident că micul restaurant e o afacere de familie, adică fix locul unde trebuie să mergi dacă vrei să mănânci ceva bun, nepretenţios. Mâncarea s-a dovedit a fi diferită faţă de alte localuri. Am savurat nişte peşti „sinceri”, adică foarte simpli, fără prea multe condimente şi fără garnitură, dar delicioşi. Ca desert, am nimerit o halva interesantă. De fapt, nu sunt foarte convinsă că era halva, aşa cum ne-a fost prezentată, ci mai degrabă o prăjitură consistentă cu griş, la fel de austeră ca aspect, dar bună la gust. Mi-a plăcut mult atmosfera din acel loc atât de retras, nu foarte turistic, dar autentic. Mâncarea a fost tocmai bună ca să prind energie pentru o nouă repriză de pedalat.
„Perla neagră a Mării Egee”, cum mai este denumită Santorini, se laudă şi cu nişte roşii cherry dulci şi cărnoase, care sunt adăugate în salate proaspete sau uscate la soare. Din aceste mici minuni se obţin şi nişte chifteluţe foarte bune – tomatokeftedes. Sunt fără carne şi de obicei se servesc ca aperitiv, alături de o porţie generoasă de iaurt gras şi o ploaie de verdeaţă. Pe lângă roşiile tăiate cubuleţe, acestea mai conţin ceapă, dovlecei, condimente, plante aromatice, făină, care se amestecă toate bine-bine şi apoi se prăjesc ca şi chiftelele obişnuite. Dincolo de crusta crocantă, interiorul este fraged şi uşor zemos – o îmbinare perfectă de texturi.
De asemenea, din roşiile cherry se pregăteşte şi o dulceaţă extraordinară, din care am avut ocazia să gust şi pot să spun că m-a impresionat. Am savurat-o la unul dintre cele mai frumoase restaurante din Kamari, Bellonias Villas, la o terasă pe plajă, cu vedere spre mare. Mesele şi scaunele albe, foarte confortabile, umbrite de parasolare delicate, creau un spaţiu lejer, calm, aproape zen, aş zice.
Grozava dulceaţă de roşii cherry am servit-o în combinaţie cu un alt preparat specific, respectiv iautul grecesc îngheţat (frozen yogurt). Deşi conceptul e foarte simplu, acest desert mi s-a părut perfect şi pentru că îmbină două elemente pur greceşti, iar gustul catifelat şi rece este mai presus de orice îngheţată clasică. Multe cofetării şi cafenele din Santorini vând frozen yogurt to go, turnat din nişte maşini similare celor de îngheţată. Ca topping, poţi să-ţi alegi din numeroase variante – ciocolată, dulceaţă, caramel etc., plus fructe uscate, fructe proaspete, nucă de cocos rasă, bombonele colorate şi câte şi mai câte. În altă zi, tot la Bellonias Villas, am încercat şi nişte “bombe de cacao şi ciocolată caldă”, alături de îngheţată de vanilie, un desert foarte dulce, cremos şi dens.
Un alt fel de mâncare interesant savurat în Santorini a fost gemista, adică roşii şi ardei umpluţi cu orez şi alte legume mărunţite, preparaţi la cuptor şi serviţi alături de brânză cremoasă. Sunt un fel de variantă vegetariană a ardeilor noştri umpluţi, care mi-a încântat papilele gustative.
Desigur, există şi versiuni “carnivore” ale chiftelelor: biftekia şi soutzoukakia (chiftele în sos de roşii). Alte feluri de mâncare greceşti care i-ar putea încânta pe iubitorii de carne sunt sărmăluţele în foi de viţă, cu carne tocată de vită şi orez, moussaka (straturi de carne tocată de miel alternate cu straturi de vinete), sikoti (ficat la grătar cu ierburi şi usturoi), stifado (tocăniţă de viţel, iepure sau vită, cu ierburi aromatice, oţet, roşii, ceapă şi usturoi). La mare preţ sunt şi frigăruile de miel sau porc (souvlakia) şi gyros. După cum aţi constatat, multe dintre acestea sunt mai degrabă balcanice, fiind împrumutate şi adaptate din alte culturi gastronomice, însă merită să încercaţi şi versiunea grecească.
În Satorini am văzut multe restaurante de inspiraţie italiană, semn că apropierea Italiei nu a rămas fără ecou nici în bucătărie. Dacă sunteţi amatori de pizza şi paste, în Santorini puteţi să le savuraţi fără nicio problemă. Nu ştiu dacă sunt şi gustoase, pentru că nu le-am încercat, am preferat să mă concentrez pe delicatesele greceşti în această vacanţă.
Despre dulciurile greceşti aş putea vorbi mult, mult timp. Pe lângă baklava, kadaifi, bougatsa (foietaj umplut cu cremă de brânză şi scorţişoară), loukoumades (gogoşi mici cu miere şi scorţişoară), halva, şi iaurtul grecesc devine minunat ca desert când este alintat cu puţină miere şi presărat cu nuci sau alte fructe uscate. Desigur, majoritatea acestor dulciuri sunt comune mai multor culturi din regiune, mărturie a influenţei orientale de-a lungul timpului.
Un al preparat dulce cu care Santorini se mândreşte este melitinia, un desert specific insulelor Ciclade, pregătit de obicei la nunţi, logodne şi cu ocazia diferitelor sărbători. În mod tradiţional, se obţine din brânză nesărată mizithra şi iaurt, îmbrăcate într-un aluat fraged, şi are o aromă plăcută de mastic. Forma rotundă le face să semene cu nişte fursecuri. Acestea se găsesc şi în patiseriile mai tradiţionale din insulă.
În ceea ce priveşte băuturile, m-am mirat să aflu că în Santorini se produce (şi) bere. O insulă aşa mică, dar cu atât de multe surprize! Există câteva mărci greceşti pe care le-am întâlnit la mai toate barurile şi restaurantele din insulă, cum ar fi Volkan, Alpha, Fix, Mithos etc. Însă mai presus de toate, berea Donkey, în variantele Red, Yellow şi Crazy, se pare că face furori. Este o bere nefiltrată produsă în Santorini, ce a beneficiat şi de pe urma unui marketingului. Măgăruşul este un simbol al insulei, aşa că grecii s-au gândit să-l pună pe eticheta berii lor şi să profite un pic de pe urma imaginii acestui animal simpatic. Am gustat berea Donkey, dar cum nu mă pricep la beri, n-aş putea spune dacă a fost într-adevăr specială. Mie mi s-a părut cam la fel ca celelalte.
La o vizită în Grecia nu putea lipsi de pe masa cu băuturi ouzo, o licoare aromată, tare, cu parfum de anason, care, amestecată cu apă, capătă o culoare alb-lăptos. Seamănă foarte bine cu pastis-ul din Franţa. Îmi place să beau un ouzo din când în când, dacă sunt în vacanţă, dar nu e o băutură pe care aş consuma-o prea des.
Trăgând linie, vacanţa în Santorini a fost una dintre cele mai savuroase şi pline de surprize culinare. Cumva, deşi am vizitat-o de vreo trei ori până acum, Grecia reuşeşte să mă surprindă în mod plăcut de fiecare dată.
