Despre acest peisaj fara varsta din Valea riftului african, putem spune ca este locul unde au fost descoperiti primii stramosi cunoscuti ai oamenilor si ca este cea mai lunga crapatura de la suprafata Terrei, ce se intinde din Orientul Mijlociu si pana in Africa de Sud. Tot aici, se gaseste cel mai jos punct de pe uscat, incadrata de cei mai inalti munti vulcanici si valea mai contine si unele dintre cele mai mari lacuri din lume, ce leaga Europa de Orient. Dimensiunea vaii este imensa, are un diametru de peste 100 de km, iar peretii acesteia ajung si la 1000 de m fata de dealurile ce o inconjoara.
Pe toata lungimea lui de 6750 de km(1/5 din circumferinta globului), riftul trece prin 20 de state, din Siria in partea de nord, pana in Mozambic la sud. Formarea acestui rift in timp, a fost spectaculoasa, natura aratandu-ne ce se intampla cand doua placi tectonice ale Pamantului, cea din peninsula Arabica si estul Africii, se separa. De-alungul anilor, odata cu deplasarea placilor, lacurile si raurile se adancesc, iar marea se poate revarsa in acest rift, separand Africa de restul continentului. Parcursul riftului, este incadrat de munti, podisuri, iar in sudul Etiopiei, acesta se imparte in doua parti, pentru a se regrupa in zona lacului Victoria. De aici putem trage concluzia ca denumirea de vale este putin gresita, avand in vedere ca ca drumul nu este lin si drept.
Ca punct de plecare, riftul incepe din Siria, unde formeaza valea raului Iordan si al Marii Moarte. Aici se intalneste cel mai jos punct de pe Pamant, 396 m sub nivelul marii, adancime la care, valea devine un imens bazin de apa unde apa intra, insa nu se scurge. La 800 de km de Siria, in rift patrunde oceanul, iar crapatura isi continua drumul de-alungul Golfului Aqaba, mergand in interiorul Africii, prin depresiunea Danakil, din Etiopia.Depresiunea este de un alb stralucitor, datorita sari impietrite de aici, un produs important, intr-o zona unde pamantul este nefertil si face ca orice cultura sa devina imposibila. In valea riftului, intalnim, asa numitele “Marile Lacuri” cu apa dulce din Africa.
Este vorba despre Tanganika, Malawi si Victoria, lacuri de o frumusete impresionanta, unde se gasesc cateva sute de pesti care nu se mai gasesc in nici un alt lac de pe Pamant. Majoritatea sunt pesti tropicali, sclipitori si de apa dulce, din familia Cichlidae, care sunt adaptati perfect la mediul de viata. Falciile si dintii sunt adaptati la tipul de hrana pe care il consuma, forma corpului difera, pradatorii avand corpul adaptat pentru a prinde viteza, iar coloritul este variat in functie de mesajul pe care vor sa il transmita in perioada de imperechere. Aceste lacuri au o varsta impresionanta, Tanganika si Malawi au peste doua milioane de ani, Victoria fiind cel mai tanar, cu o varsta de doar 750000 de ani.
Alte lacuri cunoscute in Valea Riftului African, sunt Natron si Magadi. Ambele lacuri sunt pline de alge si se aseamana cu o oala imensa in care fierbe bicarbonatul de sodiu. Lacul Natron este plin de niste pete rosii de la algele sezoniere si din aceste motiv ofera una din cele mai ciudate privelisti de pe glob. Bicarbonatul de sodiu ce bolboroseste la suprafata lacului, in contact cu temeperatura externa se cristalizeaza si formeaza placi de carboant de sodiu care plutesc pe lac asemenea aisbergurilor. Singurele pasari care se pot hrani din aceste doua lacuri sunt flamingii, care pot filtra apa si a retine in ciocurile lor numeroase plante ce constituie hrana lor principala.
Peisaje mirifice intalnite de-alungul liniei riftului, sunt vulcanii masivi din Africa. Este vorba despre Muntii Kilimanjaro si Kenya, care sunt si cele mai inalte varfuri de pe continent. Al treilea vulcan intalnit este Ngorongoro, unde se gaseste principala rezervatie de animale salbatice din Africa. Ngorongoro adaposteste sute de rinoceri negri, zebra si gnu. Urmeaza ca punct de atractie Campia Serengeti,in partea de vest, care detine de 100 de ori mai multe animale decat rezervatia Ngorongoro. Difierenta dintre cele doua rezervatii este ca craterul Ngorongoro, beneficiaza in mod natural de apa si pasuni tot anul, iar animale din Serengeti, trebuie sa migreze spre alte pasuni in sezonul secetos.
Un punct foarte important pentru originea oamenilor, este defileul Olduvai, cu o adancime mai mare de 100 de metri si lungimea de aproximativ 50 de km. In acest defileu au fost descoperite printre primele fosile si obiecte facute de om. Tot aici in 1959 s-a descoperit primul craniu uman, datat cu varsta intre 1.9-1.7 milioane de ani. Craniul descoperit atunci, era mic, iar creierul era cat o treime din cel al omului din ziua de azi. Impreuna cu alte descoperiri facute in acest defileu, arheologii si antropologii spun ca aceasta parte a Africii este locul de nastere al specie umane.
Leagan al umanitatii si rezervatie de animale salbatice, valea riftlui African, este un peisaj fara varsta, in continua miscare, care ne arata ca natura, prin insasi definitia ei evolueaza si se transforma in permanenta.