Atunci când mi-am făcut lista cu locuri de văzut în Munchen, înainte de a pleca în vacanţă, printre obiectivele must see se aflau şi ceva panorame. La vizita trecută, adică acum vreo 2 ani, nu eram pasionată de privelişti cuprinzătoare, aşa că nu am investigat deloc posibilitatea de a urca prin diferite turnuri. Între timp, am prins gustul înălţimilor şi am profitat de escapada la Munchen pentru a-mi bucura ochii şi sufletul cu puzzle-ul de forme colorate al oraşului. După experienţa incredibilă din Praga, unde puzderia de acoperişuri roşii m-a fascinat pur şi simplu, acum am plecat la drum cu aşteptări foarte mari.
Eram extrem de nerăbdătoare, aşa că prima mea „grijă” când am ajuns la Munchen, după ce am luat prânzul, a fost să dau o tură prin centru, plimbându-mă zâmbind de la Karlsplatz – Stachus la Marienplatz, două dintre pieţele aflate în inima oraşului. Citisem că în Marienplatz se poate urca în două turnuri: cel al Primăriei Noi şi cel al bisericii Sf. Petru (Peterskirche), de unde împrejurimile se văd superb.
Pe drum, până să ajung la Peterskirche, am mai intrat şi în alte biserici, unde am rămas uimită de interioarele impunătoare, spectaculoase prin solemnitatea lor, cu vitralii colorate, arcade solide sau picturi copleşitor de frumoase. Fiecare locaş de cult are personalitatea lui; e incredibil cum aceste clădiri, ridicate acum câteva sute de ani, degajă atâta forţă şi emoţionează prin grandoare. Am făcut o mulţime de fotografii, la clădiri, oameni şi biciclete (multe, multe biciclete în Munchen), bucurându-mă de ziua frumoasă de toamnă, cu soare şi lumină din belşug. Era trecut de ora prânzului, dar centrul forfotea deja de bucuria weekendului, fiind vineri. M-am bucurat de concertele stradale şi de casele îngrijite, aliniate ordonat.
Într-un final, am zărit şi biserica Sf. Petru, cu turla sa ascuţită împungând cerul. Este o biserică zveltă, îngustă, iar în mintea mea am asemănat-o cu o rachetă gata să decoleze, luându-şi zborul spre nori. Am găsit repede intrarea, mi-am luat bilet şi am început să urc scările de lemn. Cele 300 de trepte nu mi-au pus prea mari probleme (cu o săptămâna înainte alergasem primul meu maraton, aşa că mă simţeam în formă), iar în curând am putut respira aerul proaspăt de la înălţimea celor 92 de metri, cât are clopotniţa. Începuse să bată şi un vânt plăcut, care mi-a ţinut companie pe tot parcursul vizitei la înălţime.
Biserica Sf. Petru se află pe un deal numit Petersberg, singurul loc mai înalt din centrul istoric al oraşului vechi. Aspectul său a variat de-a lungul timpului, fiind refăcută în diverse stiluri. Aici, a existat o biserică încă din secolul al VIII-lea, pe ruinele căreia s-a ridicat un nou lăcaş de cult în secolul al XII-lea, în stil romanic. După incendiul din anul 1327, care a afectat puternic edificiul, biserica a fost reconstruită în stil gotic. La începutul secolului al XVII-lea, s-a realizat vârful clopotniţei în stil renascentist, iar în interior s-a adăugat un cor baroc. Ca multe alte clădiri, şi biserica Sf. Petru a suferit de pe urma războaielor mondiale, astfel că a avut nevoie de consolidare şi restaurare. Lucrările de refacere s-au încheiat în anul 2000, iar de atunci biserica uimeşte turiştii şi localnicii prin măreţia ei.
Peterskirche este cunoscută şi sub numele de “Alter Peter” (“Bătrânul Petru”), fiind o clădire-simbol a oraşului şi cea mai veche biserică parohială, considerată punctul de pornire de unde Munchenul a început să se dezvolte.
Cum am ajuns în vârful turnului, ieşind la balconul care înconjoară clopotniţa, am căutat din priviri Primăria Nouă, nerăbdătoare s-o admir în toată splendoarea ei. Iat-o, în sfârşit! Toate detaliile gotice se arătau drept în faţa mea, cu turnuleţele subţiri şi zecile de fereste încadrate de forme complicate. Chiar dacă văzusem de multe ori această privelişte pe net, surprinsă în diferite ipostaze, în fotografii profesioniste, mi-am dat seama că, încă o dată, realitatea le depăşeşte cu mult. Senzaţia de mă afla acolo, cu vântul în păr şi uimirea-n suflet, nu se compara cu nicio imagine, oricât de prelucrată ar fi fost ea.
În depărtare, am zărit imediat Theatinerkirche, biserica din Odeonsplatz, remarcându-se prin culoarea galbenă, atât de diferită de nuanţele de gri şi roşcat, predominante în zonă. Şi mai departe, în stânga, am identificat Turnul Olympia, un alt punct ideal pentru privelişti panoramice, aflat deja pe lista mea de obiective.
La stânga Primăriei, la fel de impresionantă ca din orice alt punct al oraşului, se înălţa Frauenkirche, o biserică uşor de recunoscut datorită celor două turnuri cu domuri circulare. Unul dintre acestea era în curs de renovare, având o macara care se agita prin preajma sa, însă chiar şi aşa era fermecătoare.
După ce am privit îndelung biserica răsărind dintre clădirile mai joase ce o înconjoară, mi-am îndreptat atenţia spre acoperişuri. Recunosc, am fost puţin dezamăgită. Mă aşteptam să văd un joc mai uniform de suprafeţe, aş fi zis că Munchenul se vede şi de sus la fel de ordonat ca de la nivelul solului. Spre deosebire de Praga, unde centrul era o mare de roşu, aici acoperişurile din centru variau ca forme şi nuanţe, fiind dominate de mansarde sau alte diferite construcţii, inclusiv mici spaţii verzi şi terase cu umbrele colorate. Cu toate astea, dansul liniilor mi s-a părut armonios: cu o dezordine asemănătoare eram obişnuită deja, căci şi Bucureştiul este haotic văzut de sus (şi nu numai). Din loc în loc, se mai zăreşte câte o clădire modernă, de sticlă, dar ansamblul este destul de unitar ca stil, cel puţin în centru, unde mă aflam eu. Privind la străzile din jur, traficul se arăta lejer, aerisit.
Micuţa Primărie Veche etala acelaşi aer cochet. Mi-am dat seama că am tendinţa să confund cele două primării: cea veche mi se pare mai proaspătă şi mai tânără decât uriaşa clădire în stil gotic, cu zidurile de un gri murdar, care, în realitate, este cea nouă. Noroc cu Google! 😀
Silueta Peterskirche iese în evidenţă foarte bine, privită din turn, iar acoperişul roşcat îi marchează frumos “talia”. La poalele ei, se întind vesele câteva terase cu umbrele colorate în albastru şi portocaliu, pline de clienţi. Într-adevăr, Munchen e un oraş plin de viaţă, care îşi păstrează efervescenţa şi pofta de bere chiar şi după încheierea Oktoberfest.
Se spune că în zilele frumoase, din turla bisericii Sf. Petru se văd Alpii. Nu am avut norocul ăsta, sau poate nu am privit cu destulă atenţie. În schimb, am descoperit, din întâmplare, Viktualienmarkt, celebra piaţă de legume, fructe şi bunătăţi. Mi-am dat seama că era mult mai aproape decât aş fi crezut, aşa că mi-am propus să mă îndrept spre ea, căci se făcuse ora de-o gustare.
Vara, în turnul Peterskirche, se poate urca după următorul program: de luni până vineri, de la 9:00 la 18:30, iar în weekend şi de sărbători – de la 10:00 la 18:30. În timpul iernii, programul este mai scurt: de luni până vineri, de la orele 9:00 la 17:30, sâmbăta, duminica şi de sărbători – de la 10:00 la 17:30.
