Pablo Picasso a fost fără îndoială unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului al XX-lea. El rămâne atât de popular încât muzee din toată lumea sunt dedicate carierei sale, iar la unele licitaţii piesele sale se pot vinde cu sume de peste 100 de milioane de dolari. Cu toate că se cunosc multe despre picturile sale, încă mai există lucruri pe care nu multă lume le ştie.

  • Picasso şi-a schimbat des stilul de pictură

La începutul carierei, artistul picta portrete şi peisaje destul de realiste. Chiar el a spus că în copilărie picta ca Ruben şi că i-a luat foarte mult timp să înveţe să picteze ca un copil. Între 1901 şi 1906 a trecut prin perioada numită „blue and rose” în care a redat prin picturile sale imaginea copiilor săraci şi scene de circ. În 1907 deschide drumul cubismului (stil abstract ce reduce subiectele la forme geometrice). Una din piesele sale revoluţionare o reprezintă portretul celor cinci prostituate numit „Domnişoarele din Avignon”. Până în 1912 inventează tehnica colajului ce presupune ataşarea unor decupaje de ziare sau ale unor materiale pe suprafaţa picturilor. Iar această nouă tehnică împreună cu accentul pus pe culoare au marcat tranziţia de la cubismul analitic la cubismul sintetic. Mai târziu în viaţă a practicat o formă de neoclasicism în care a recreat operele unor artişti celebri ca Velazquez, Manet şi Delacroix. De multe ori el încorporat elemente suprarealiste, post-impresioniste, expresioniste şi nu în ultimul rând elemente simboliste.

Citește și:  Claude Monet si simbolul marii
  • Picasso nu a fost doar un pictor

Picasso a fost un creator de artă, acest lucru traducându-se sub forma picturilor, sculpturilor, poeziilor şi chiar a pieselor de teatru. Mama lui a fost cea care i-a insuflat ideea de a fi cel mai bun în orice ar fi făcut. Aceasta i-ar fi spus la un moment dat „ Dacă eşti soldat, vei deveni general. Dacă eşti călugăr, vei deveni Papă.” În schimb, a ales să fie pictor şi astfel a devenit Picasso. Cu toate acestea, el nu s-a limitat la pictură; în 1935, după divorţul de prima soţie, a cochetat cu poezia, iar mai târziu a scris două piese de teatru suprarealiste. Una dintre ele a fost realizată ca o lectură cu Albert Camus, Simone de Beauvoir şi Jean Paul Sartre. Picasso a prezis că într-o zi va fi mai cunoscut pentru poemele sale decât pentru picturi. Dar acest lucru nu s-a întâmplat şi cel mai probabil nici nu se va întâmpla.

  • Picturile sale sunt cele mai furate din lume

În 2012 aproximativ 1147 de lucrări semnate de Pablo Picasso erau furate, lipseau sau erau disputate. Cel mai recent, în octombrie 2013, un tablou Picasso şi câteva alte lucrări ale unor artişti celebri au fost furate dintr-un muzeu olandez. În 2010 şi în 2012 două tablouri ale artistului au fost furate dintr-un muzeu din Grecia şi de la Muzeul de Artă Modernă din Paris.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.