Daca v-ati intrebat vreodata de unde vine toamna, aflati ca acest anotimp pare sa se fi nascut pe continentul nord-american, mai cu seama in Boston, Massachusetts, in Arnold Arboretum, un loc in care culorile toamnei sunt la fel de intense ca un cer dezlantuit. Fondat in anul 1872, Arnold Arboretum este cel mai vechi arboret din Statele Unite ale Americii, fiind botezat astfel dupa binefacatorul sau, un negustor originar din New Bedford care a donat acest domeniu Universitatii Harvard.
Aflat inca in proprietatea acestei prestigioase universitati, desi, din punct de vedere legal, teritoriul domeniului este detinut de orasul Boston, arboretul din Boston include azi o vasta colectie de arbori originari din Asia estica si America de Nord. Arnold Arboretum a fost amenajat de Charles Sprague Sargent si Frederick Law Olmsted, primul fiind si director fondator al arboretului.
Dealurile si vaile, pajistile si padurile, formatiunile din piatra si paraurile, toate contribuie la crearea unui paradis al naturii, in care frumusetea spirituala deriva chiar din farmecul acestor peisaje incantatoare. De altfel, aceasta era si deviza lui Frederick Law Olmsted, si anume ca spiritul se hraneste cu acest fel de frumusete, ce trebuie conservata cu orice pret. Sargent, in schimb, parea mult mai interesat de scopul practic si teoretic al acestui loc, mai cu seama de specimenele de copaci de aici. Tocmai de aceea Arnold Arboretum include doua zone principale, si anume un spatiu vast si tihnit, dedicat publicului larg, si unul destinat cercetarii din perspectiva horticulturii.
Facand parte din Emerald Necklace, Arnold Arboretum se gaseste pe Route 203, in apropierea Jamaicaway. Vizitatorii care vor sa admire acest superb loc trebuie sa stie ca au la dispozitie si cateva autobuze. La fel de important de mentionat este si faptul ca, pentru vizitarea arboretului Arnold, nu se cere nicio taxa de intrare, desi cheltuielile anuale pentru intretinere se ridica undeva pe la 7 milioane de dolari.