Calul troian este o expresie cu rădăcini adânci în antichitatea grecească şi care a străbătut secolele, păstrându-şi forţa de sugestie, prin exprimarea concentrată, esenţializată, care face referire la un anumit tip de comportament.

Putem citi/ auzi această expresie, în prezent, în diverse contexte, în mass media sau în discuţiile din jurul nostru. Iată câteva exemple luate din presa online: “Avem un cal troian în politica românească…” sau “Calul troian al Rusiei din flancul sud-estic al NATO…”, “Calul troian al Alianţei…”, “Românii, sirienii şi calul troian al propagandei…” etc.

Originea expresiei “Calul troian”

Troia
Troia

În mitologia şi istoria greacă, episodul referitor la “Calul troian” este legat de Războiul pentru cucerirea Cetăţii Troia, în care s-au confruntat aheii (una dintre cele patru ramuri ale vechilor greci) şi troienii, locuitorii vestitei cetăţi antice, din Asia Mică (din nord-vestul Turciei de astăzi).

Multă vreme s-a crezut că Troia este doar un oraş antic legendar, dar, începând cu anul 1870, când arheologul german Heinrich Schliemann a făcut săpături în zonă şi a găsit vestigii ale mai multor oraşe antice, construite succesiv, se pare că majoritatea arheologilor sunt de acord că Troia a existat cu adevărat.

Între mit şi realitate

Informaţiile care au ajuns până la noi despre Războiul troian şi în care realitatea se îmbină cu miturile, provin din epopeile lui Homer (“Iliada” şi “Odiseea”), vechi de aproape trei mii de ani (secolul al IX-lea i.Hr.), din epopeea lui Vergilius – “Eneida” – şi din alte legende greceşti, unele dintre ele consemnate şi în “Legendele Olimpului”.

Războiul troian (în “Iliada” povestindu-se întâmplări doar din ultimul dintre cei zece ani cât a durat aceasta confruntare, la care au luat parte şi zeii, de partea uneia sau alteia dintre tabere) a izbucnit după ce Paris, fiul regelui Troiei, a răpit-o pe frumoasa Elena, soţia lui Menelau, regele Spartei.

Legendele spun că, la nunta zeiţei Thetys cu Peleus (un rege din Tesalia), a fost prezentă şi Eris (zeiţa discordiei), deşi nu fesese invitată. Aceasta a aruncat un măr de aur, pe care era scris “celei mai frumoase”, măr pe care şi l-au dorit şi zeiţa Hera (soţia lui Zeus) şi Atena (zeiţa înţelepciunii) şi Afrodita (zeiţa frumuseţii).

Paris a oferit mărul Afroditei, după ce aceasta i-a promis că-i va da de soţie pe cea mai frumoasă dintre muritoare, pe Elena, soţia lui Menelau. Urmarea a fost ca Agamemnon (regele din Micene) a decis să-l răzbune pe fratele său, Menelau, printr-un război împotriva Troiei.

Ulise cel neînfricat

Ulise
Ulise

Nenumăraţi eroi, dintr-o tabără sau alta, s-au confruntat în acest război. Printre ei şi Ulise/ Odiseu, rege în Insula Itaca (protagonistul din epopeea “Odiseea”). Luptând de partea aheilor şi vestit pentru curajul şi isteţimea lui, Ulise duce la îndeplinire o mulţime de fapte – îl induplecă pe Ahile, si el războinic neînfricat, să se alăture aheilor, pătrunde în Troia, ca iscoadă, şi o convinge pe Elena să-i trădeze pe troieni etc.

Homer, dar şi Vergilius, în “Eneida”, povestesc că tot Ulise este cel care a avut ideea de a construi un uriaş cal din lemn (calul troian), care se putea deplasa pe patru roţi şi în pântecele căruia să se ascundă un grup de războinici ahei de elită, care să pătrundă în Cetatea Troia.

Pentru a-i face pe troieni să creadă că imensul cal din lemn ar fi un dar din partea zeilor, armata ahee a simulat abandonarea definitivă a asediului, a câmpului de luptă, întorcându-se insă pe ascuns după miezul nopţii, când “calul troian” va fi fost pătruns în cetate, mizând in acelaşi timp pe faptul că troienii vor sărbători, vor bea vin, vor fi epuizaţi de petrecere si de cei zece ani de război.

Citește și:  Cum este corect – paparazzo/paparazzi? Scurtă istorie a cuvântului

Planul lui Ulise a funcţionat întocmai. În pofida avertizărilor Cassandrei, fiica regelui Troiei, pe care zeul Apollo, îndrăgostit de ea, o înzestrase cu darul prezicerilor, troienii au primit “darul”, crezând că este trimis de zei. Astfel, aheii reuşesc să pătrundă în cetate, în pântecele “calului troian”, i-au masacrat pe troieni, le-au profanat templele, fapte care vor atrage mânia zeilor.

Ca urmare, nici aheii nu au avut o soartă mai fericită, mulţi au pierit în luptă, alţii au fost prigoniţi de zei, cei rămaşi în viaţă au întemeiat colonii în locuri îndepărtate, iar Ulise, după alţi zece ani, reuşeşte să se întoarcă în Itaca.

Calul troian – nu numai legendă

Calul troian
Calul troian

Dacă arheologii au, de mai mult timp, suficiente dovezi care să demonstreze că Troia a existat cu adevărat, “Calul troian” a rămas, în mare măsură, o imagine simbolică, legată de reprezentările mitologice.

Recent, în august 2021, arheologii turci care au lucrat în situl de la Hisarlik, unde s-a aflat antica cetate, au anunţat că au găsit, în interiorul zidurilor, ceea ce ei consideră a fi rămăşiţele “calului troian” – structuri mari din lemn, grinzi de peste 15 metri lungime, cu forme ciudate, vechi de peste 3 000 de ani.

Christine Morris și Chris Wilson, arheologi le Universitatea Boston, din SUA, coordonatorii şantierului, au spus că datarea cu carbon şi alte analize duc spre confirmarea faptului că ar fi vorba de resturile a ceea ce miturile numesc “calul troian”, că acestea ar corespunde descrierilor făcute de istoricii antici şi că aparţin secolelor al XII-lea – al XI-lea i.Hr., adică provin din perioada în care a avut loc Războiul Troiei.

În plus, un alt argument că ar fi vorba, într-adevăr, de “calul troian” este reprezentat şi de o placă de bronz, descoperită tot anul acesta, în acelaşi loc, pe care scrie: “Pentru întoarcerea lor acasă, grecii dedică această ofrandă Atenei”.

Calul troian nu era cal?

Corabie feniciana de razboi, Sursa History Today
Corabie feniciana de razboi, Sursa History Today

O teorie inedită despre “calul troian” aparţine cercetătorului Francesco Tiboni, de la Universitatea din Aix-en-Provence, Franta, care, într-un articol din 2017, susţine că, de fapt, “calul troian” nu era cal, ci un fel de navă feniciană, numită, la vremea aceea, “hippos” (care înseamnă “cal”).

Confuzia s-ar fi produs, susţine Francesco Tiboni, din cauza unei erori în traducerea textelor lui Homer ori la momentul fixării în scris a epopeilor homerice, din care, ulterior, s-a inspirat şi Vergilius.

Se ştie că Homer era orb (în dialect, “homerus” – “orb”) şi a fost cel mai cunoscut “aed” (în antichitate, cântăreţ și poet care recita și cânta singur cântece epice de mare întindere, acompaniindu-se la un instrument cu coarde).

Creaţiile lui Homer au fost transmise, secole de-a rândul, oral, de către alţi “aezi”/ rapsozi, care le recitau/ interpretau. Abia în secolul al VI-lea i. Hr. epopeile homerice au fost fixate în scris şi este posibil ca, la acel moment, să se fi produs o confuzie între “hippos” (cal) şi “hippos” – corabie feniciană de război.

Sensul expresiei “Calul troian”

Calul troian, Sursa Pinterest
Calul troian, Sursa Pinterest

În limbajul actual, expresia “Calul troian” se referă la “un mijloc perfid folosit pentru subminarea cuiva” (DEX), o strategemă vicleană, adoptată în raport cu un adversar, rezolvarea unei situaţii printr-un şiretlic şi se foloseşte în cele mai variate contexte, nu numai în cele din zona politică, precum în exemplele de la începutul articolului.

De aceleasi împrejurări istorice se leagă si o altă expresie (în limba latină, pentru că Vergilius este cel care o foloseste, in “Eneida”) si care a rezistat timpului – “Timeo Danaos et dona ferentis” (“Teme-te de greci chiar și când îți aduc daruri!”), al cărei sens este de ameninţare ascunsă sub aparenţa bunăvoinţei.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.