Aici, pe campul de batalie de la Antietam de langa Sharpsburg din Statele Unite ale Americii, unde istoria pare mai vie ca nicicand, avea sa se dea cea mai sangeroasa batalie de o zi a Razboiului Civil, cea care a schimbat complet cursul istoriei. Iar frumoasele coline din Maryland sunt cu atat mai interesante cu cat ascund un trecut negru sau mai degraba sangeros – Batalia de la Antietam, ce a avut loc la 17 septembrie 1862, a fost prima ce s-a dat pe pamantul statelor de nord.

Campul de batalie de la Antietam1

Dar inainte sa facem o incursiune in ziua de 17 septembrie a anului 1862, important de mentionat este faptul ca Razboiul Civil American, cunoscut si drept Razboiul de secesiune, a fost conflictul politic si militar, care avea sa scoata la lumina o sumedenie de probleme grave, unele privind discriminarea rasiala sau sclavia, iar altele, situatia politica deloc prielnica democratiei.

Plus, avand in vedere ca sclavia inca mai exista la acele vremuri, tensiunile intre rase, indeosebi intre oamenii politici, atinsesera deja un punct culminant, izbucnirea unui conflict de amploare devenind doar o chestiune de timp. Razboiul Civil American a durat patru ani, mai precis din anul 1861 pana in 1865, conflictul militar si politic fiind intre Statele din Nord (Uniunea, cum mai era numita) si Statele din Sud (Confederatia). S-a dus, asadar, o lupta intre Sud si Nord, timp de patru ani, Statele Unite de astazi intrand intr-una dintre cele mai nefericite perioade din toata istoria lor.

Campul de batalie de la Antietam11

Si totusi, istoricii au spus ca Razboiul Civil American a fost, inainte de toate si dincolo de numarul mare de victime, o necesitate, pentru ca diferentele dintre Nord si Sud erau din ce in ce mai evidente si suparatoare pentru partea neglijata. Cu alte cuvinte, Sudul era „sclavagistul”, pe cand Nordul, „abolitionistul”. Abraham Lincoln, care se afla in fruntea Partidului Republican, a inteles necesitatea limitarii sclaviei, drept pentru care, dupa ce a tinut un discurs istoric, „Casa dezbinata” (1858), prin care cerea ca sclavia sa fie limitata, pana la sa dispara efectiv, in anul 1860, mai precis in timpul alegerilor prezidentiale, cand promisiunile electorale erau la mare pret, Lincoln, alaturi de Partidul Republican, au decis sa duca o lupta acerba impotriva sclaviei, dar si a raspandirii acesteia, cu atat mai mult cu cat problema capatase proportii uriase, la fel ca si tensiunile dintre Statele din Sud si cele din Nord.

In sfarsit, ajungem, astfel, la Batalia de la Antietam, un moment decisiv pentru Statele Unite. Generalul Robert E. Lee, cel care se afla in fruntea confederatilor, a intrat cu armata sa in Maryland, sperand ca va castiga de partea sa populatia locala si, mai ales, dupa victoria anterioara, ca va castiga din nou o batalie extrem de importanta si cu o miza, iata, mare. Pe de alta pate, Abraham Lincoln avea sa-i ordone generalului-maior George B. McClellan, cel care se afla in fruntea trupelor unioniste, sa contraatace de indata.

Campul de batalie de la Antietam111

De fapt, unionistii voiau sa-i impiedice pe confederati, adica pe cei din Statele de Sud, sa marseze spre capitala. Astfel, in zorii zilei de 17 septembrie, cumplita batalie avea sa se dea pe campul de batalie de la Antietam, soldatii unionisti fiind mai numerosi ca cei ai Confederatiei. Numai ca soldatii Uniunii au fost foarte prost coordonati, motiv pentru care cei din Confederatie au inceput sa castige tot mai mult teren in fata unor astfel de greseli.

Chiar si asa, lupta a fost una crunta, soldatii Uniunii tot atacand. Dupa opt ore de lupte, in urma carora mii de oameni isi pierdusera viata, ambele tabere se aflau intr-un impas in care iesirea parea mai imposibila ca nicicand. Cu toate acestea, batalia avea sa continue, de vreme de generalul Ambrose Burnside este trimis sa ocupe podul de piatra care, in prezent, a fost botezat dupa numele sau. La lasarea serii, atat armata Uniunii, cat si cea a Confederatiei se aflau in faza incipienta a bataliei lor. Generalul Lee a decis sa-si retraga trupele, intr-un final, peste fluviul Potomac, mai cu seama inapoi in Virginia. Chiar daca trupele confederate fusesera oprite, strategia lui McClellan a fost considerata una gresita. Plus, numarul victimelor a fost chiar inutil pentru o batalie care nu avusesera un deznodamant clar.

Campul de batalie de la Antietam1111

Mai apoi, McClellan a refuzat sa-l urmareasca pe generalul Lee pana in Virginia, acesta fiind, de altminteri, si unul dintre motivele pentru care a fost debarcat de la comanda armatei. Si totusi, Batalia de la Antietam a avut rol esential, prima incercare a confederatiilor de a cuceri teritoriile din nord fiind inabusita. Pe de alta parte, ceea ce s-a intamplat pe campul de batalie de la Antietam i-a oferiit lui Lincoln sansa de a promulga Proclamatia de emancipare, legea in care se cerea desfiintarea sclaviei. Mai mult, pe langa stabilirea ca obiectiv a desfiintarii sclaviei, s-a mai cautat, prin Razboiul Civil, si resturarea Uniunii. Pretul a fost unul mare: 23.000 de soldati si-au pierdut viata pe campul de batalie de la Antietam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.