In orasul Chihuahua, la aproximativ 240 kilometri de sudul frontierei sud-americane, El Paso, se afla Casa lui Pancho Villa, respectiv a celui care a fost unul dintre cei mai proeminenti revolutionari mexicani. Turistii interesati de viata si felul in care revolutionarul a trait trebuie sa stie mai simplu, pe langa reperele deja oferite, ca orasul Chihuahua se afla la nord de Mexic, mai cu seama langa granita mexico-americana si in mijlocul statului desertic Chihuahua, aceasta fiind poate cea mai definitorie trasatura a acestei asezari. Chiar si asa, e bine de stiut ca la muzeul Casa lui Pancho Villa, se ajunge destul de usor.
E drept ca si localnicii sunt dispusi sa-i ajute pe turistii rataciti. E posibil, insa, sa existe cateva probleme de comunicare, desi exista eventualitatea sa intalniti, in drumul dumneavoastra, persoane care se descurca, mai mult sau mai putin, sa comunice si intr-o limba de larga circulatie, in cazul in care nu stapaniti limba spaniola. Orasul a fost infiintat in anul 1709 de spanioli, avand o istorie legata de indelungata si violenta lupta dusa pentru independenta Mexicului, de altfel, ca si atatea alte asezari mexicane. Numai ca orasul Chihuahua a devenit cunoscut in adevaratul sens al cuvantului in timpul Revolutiei Mexicane, mai precis intre anii 1910 si 1917.
Omul caruia Chihuahua ii datoreaza aceasta popularitate este, asadar, eroul popular Pancho Villa (1878-1923). Acesta nu a avut deloc o copilarie fericita, lipsindu-i afectiunea parintilor. Pe Doroteo Arango Arambula, acesta fiind numele de botez al lui Pancho Villa, parintii, tarani saraci, l-au trimis la orfelinat, chiar daca faptul ca erau saraci a fost doar un motiv prin care si-au scuzat nepasarea fata de fiul sau. Aceasta nepasarea parentala s-a reflectat, inevitabil, si in comportamentul adolescentului Pancho Villa, in anii adolescentei, acesta ucigand un om care ii violase sora.
Tot ca o consecinta, tanarul avea sa intre intr-un grup de banditi. Si cum o astfel de apartenenta, considerata necesara pentru a supravietui acelor vremuri, cerea si schimbarea numelui cu un altul ce avea o sonoritate mai comuna, Doroteo Arango avea sa-si puna numele de Pancho Villa. Oamenii de rand, istoricii l-au asemanat pe eroul mexican cu cel englez, si anume cu Robin Hood, in urma zvonurilor care se vehiculau in jurul numelui acestuia, potrivit carora ar fura de la oamenii instariti pentru a-i ajuta pe cei saraci.
Insa calea aleasa in viata de cel care, pe atunci, era un bandit avea sa ia o turnura, de altfel, normala, date fiind conditiile in care oamenii de rand traiau in acele timpuri. Astfel, dupa ce s-a mutat in Chihuahua, Villa s-a transformat din bandit in revolutionar, luand decizia, deloc surprinzatoare, de a-l sprijini pe Francisco Ignacio Madero (1873-1913). Acesta din urma isi dorea sa lupte impotriva dictaturii lui Porfirio Diaz (1830-1915), vrand sa-i rastoarne regimul crud.
Pancho Villa a avut o cariera militara oarecum pitoreasca, precum si foarte violenta, ca mai tarziu, sa se opuna atat conducatorilor Mexicului cat si ai Statelor Unite ale Americii. Numai ca, in anul 1920, s-a retras acasa, in Chihuahua, locul de unde planuise atacurile, dupa ce a negociat un acord de pace cu presedintele Huerta (1881-1955), acesta fiind, de asemenea, si locul unde a fost asasinat trei ani mai tarziu, in timp ce se ducea la un botez. Dincolo de moartea penibila pe care eroul popular a avut-o, de-a lungul anilor, s-a bucurat de o popularitate covarsitoare.
Tocmai de aceea, s-a deschis muzeul Casa lui Pancho Villa, numit, totodata, si La Quinta Luz. Interesant este ca aceasta casa, in care a locuit Villa a ramas, in general, exact asa cum arata la acele timpuri. De fapt, Casa lui Pancho Villa a fost pastrata aproape intacta, de catre vaduva sa, Luz Corral. Printre obiectele expuse amintim binecunoscutul vehicul ciuruit de gloante in care eroul si-a pierdut viata poate intr-un mod prea stupid pentru ceea ce el a insemnat pentru tara sa, Mexic.