Chitcanul mic de copac face parte din categoria tupailor – mamifere mici care se asemana mai mult cu veveritele decat cu maimutele. Numele lor vine de la ,,tupai” – un cuvant care inseamna veverita in malaieza.

O perioada de timp aceste mamifere au fost considerate ca apartinand grupului insectivorelor, insa s-a ajuns la concluzia ca sunt mai apropiate de speciile primitive ale primatelor, daca se ia in considerare forma urechilor, a ochilor ce amintesc de forma umana dar si mobilitatea deosebita a membrelor anterioare si posterioare – care sunt prevazute cu gheare mici si ascutite.

Chitcanul mic de copac este un mamifer ce traieste in regiunile impadurite din sud-estul Asiei. Desi numele arata ca ar fi o specie arboricola, acest chitcan isi petrece foarte mult timp pe sol. Poate fi intalnit si in zonele cu plantatii, gradini si parcuri, unde isi cauta hrana preferata alcatuita in special din insecte, dar si din frunze, seminte, fructe, lesuri si mici animale. Este un catarator iscusit si foarte rapid, care sare de pe o creanga pe alta ca o veverita, iar pe sol scormoneste incontinuu prin tufisuri, pe sub stratul de frunze de pe sol, pe sub pietre si bustenii culcati la pamant.

Tupaia minor, Foto: diertjevandedag.classy.be
Tupaia minor, Foto: diertjevandedag.classy.be

Exemplarele adulte au lungimea corpului de 11,5-13,5 cm si greutatea de 30-70 g. Blana este deasa cu fire de par lungi, in nuante roscate sau maronii pe partea dorsala si mai deschise pe cea ventrala. Ochii mari au irisul de culoare neagra sau maro-inchis, sunt pozitionati pe partile laterale ale capului si arata ca are acuitatea vizuala foarte bine dezvoltata. Mustatile ce apar de o parte si de alta a botului indica si simtul mirosului destul de bun. Coada lunga de 13-17 cm si stufoasa il ajuta sa se catere cu mare viteaza pe trunchiul copacilor si pe ramurile acestora si sa isi mentina cu usurinta echilibrul corpului. Capul este destul de micut, se termina cu botul lung si golas, iar maxilarele contin 38-44 de dinti, cu incisivii mai lungi decat caninii. Urechile sunt mari si rotunde, nu sunt acoperite de par si ii ofera un simt al auzului bun. Membrele se termina cu degete distantate, terminate cu gheare ascutite si pernite pe suprafata labelor ce au rol in prinderea de scoarta copacilor. Cu membrele anterioare isi tine hrana pentru a o manca si se taraste pe crengile copacilor. Pe partea ventrala, in zona abdomenului, are niste glande speciale al caror miros il imprastie pe scoarta copacilor, in acest fel isi marcheaza teritoriul, celelalte exemplare recunoscandu-l imediat. Chitcanul mic de copac este un animal solitar care isi delimiteaza o zona numai a lui si o apara de alte animale asemanatoare chiar si cu pretul vietii.

Citește și:  Rinocerul, un animal erbivor de mari dimensiuni

In perioada de imperechere chitcanii traiesc in perechi, ei isi construiesc un cuib in scorbura unui copac, pe care il captuseste cu muschi si frunzis. Femela face 2 sau 3 pui dupa o perioada de gestatie de 46-50 de zile. Femela isi alapteaza puii o perioada de timp pana ce acestia reusesc sa isi caute hrana singuri si sa o manance ca si adultii, tinand-o cu labele din fata asemenea veveritelor. Principalii dusmani naturali ai chitcanilor sunt pasarile de prada, serpii, animalele carnivore cum sunt felinele si mangustele.

Chitcanul mic de copac face parte din ordinul Scandentia, familia Tupaiidae si are denumirea stiintifica de Tupaia minor. Riscul de disparitie al acestei specii este redus. Pana in prezent au fost descoperite 5 subspecii ale acestui gen: Tupaia minor minor, Tupaia minor humeralis, Tupaia minor sincipis, Tupaia minor caedis si Tupaia minor malaccana.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.