Cunoscut si ca Prospect Cemetery, cimitirul Glasnevin este unul dintre cele mai vizitate locuri din Dublin, capitala Irlandei, acesta fiind amenajat pentru romano-catolici la comanda unui politician de origine irlandeza, Daniel O’Connell. Proiectul a vizat, in primul rand, amenajarea unui cimitir-fortareata, cu ziduri inalte si turnuri de paza, in asa fel incat sa fie protejat de furturile de cadavre. De fapt, aceasta infractiune era atat de des savarsita la acele vremuri, incat autoritatile se simteau neputincioase in fata un asemenea fenomen infractional. Iar daca initial Glasnevin a fost amenajat pentru romano-catolici, in cele din urma, avea sa devina cel mai mare cimitir din Irlanda. Intins pe o suprafata de 49 hectare, cimitirul Prospect este, in prezent, deschis tuturor cultelor religioase.
In acest loc, se odihnesc peste un milion de oameni, unii dintre ei nu au avut o conditie sociala buna, fiind saraci. In schimb, aici exista si mormintele unor personalitati ale istoriei irlandeze. In zonele mai vechi ale cimitirului, guverneaza o atmosfera sumbra si, in acelasi timp, melancolica: zidurile sunt crapate, morminte stau parca aplecate in umbra vreunui copac, iar iedera a pus stapanire pe intreg locul.
Multi turisti gasesc tihna de aici perfecta. Pe langa liniste, vizitatorii se mai pot bucura si de o adevarat incursiune in istoria stilurilor de monumente funerare; grandiosul neoclasic nu umbreste cu nimic Renasterea celta, in timp ce goticul victorian medieval lasa impresia ca cimitirul Glasnevin din Dublin adaposteste, de fapt, mai multe lumi. Mai mult decat atat, ramasitele celor mai importante personalitati au fost ingropate aici incepand cu anii 1830.
Sub o lespede de granit, adusa exact de pe mosia sa din Wicklow, se odihneste Charles Stewart Parnell, mormantul faimosului politician aflandu-se in imediata apropiere a cripetei lui Daniel O’Connell. Tot aici, au fost ingropati si asasinii din parcul Phoenix, din anul 1882, acestia odihnandu-se pentru eternitate chiar langa una dintre victimele lor, T. H. Burke.
Cam in aceeasi zona a cimitirului, se mai afla si ramasitele altor politicieni importanti, si anume Michael Collins, contesa de Markiewicz, Maune Gonne, impreuna cu fiul ei, Sean MacBride si Eamon de Valera, impreuna cu sotia sa, Sinead. In plus, cimitirul Glasnevin este si locul odihnei vesnice pentru multi reprezentanti ai artelor si ai literaturii din Irlanda. De pilda, aici se afla mormintele lui Erskine Childers si Gerald Manley Hopkins. La cativa metri de intrarea in cimitirul Glasnevin, prin Piata Prospect, se afla si mormantul lui Brendan Behan, poet si scriitor irlandez. Vizitatorii mai pot vedea aici si mormantul tatalui lui James Joyce, John Stanislaus Joyce.