Constantin Brâncuși, genialul sculptor ivit din spiritualitatea românească, dar intrat în universalitate, celebrat în fiecare an, la data de 19 februarie, ziua nașterii sale (19 februarie 1876), declarată, începând cu 2005, ca „Ziua Națională Constantin Brâncuși”, face parte din categoria acelor creatori care au marcat definitiv felul de a înțelege arta, rolul și rostul acesteia.
Nenumăratele expresii ale artei brâncușiene au căutat neobosit esențele din spatele lucrurilor reale, au căutat ideea, linia continuă, care, cum însuși artistul mărturisea, „nu sfârșește niciodată în postamentul unei sculpturi, ci se continuă în cer, în piedestal și în pământ”. Dintr-o astfel de perspectivă, cel puțin două laitmotive sunt definitorii în arta lui Constantin Brâncuși – zborul și coloana – acestea fiind un fel de a regândi nu numai realul, ci și un mod de regândi gândul, sunt închideri care se deschid în aerul mai înalt și mai rarefiat al esențelor spirituale și al frumuseților atemporale.
Constantin Brâncuşi – “Eu nu creez păsări, ci zboruri”
Când a fost întrebat despre zecile de „păsări” sculptate în piatră, în lemn, în bronz, începând cu anul 1908, până la sfârșitul vieții, Constantin Brâncuși a răspuns: „Eu nu creez păsări, ci zboruri”.
„Măiastra” reprezintă o serie de zece sculpturi de păsări în bronz și în marmură, realizate de Constantin Brâncuși între 1910 și 1918. Punctul de pornire este în folclorul românesc, diversele mituri autohtone descriind-o ca pe o „regină” a păsărilor, de o frumusețe ieșită din comun, aureolată de lumina altor tărâmuri, înzestrată cu puteri magice. Cântecul ei, spun legendele românești, nu poate fi auzit decât în singurătate, iar cine îl ascultă își redobândește tinerețea. Pasărea măiastră a folclorului românesc este echivalentul Păsării Phoenix, simbol, în mitologia greco-romană, al timpului, al luminii solare, al regenerării.
Varianta „Măiastra”, din 1910, este făcută din marmură albă, are o înălțime de 55,9 centimetri, liniile ascensionale sunt dominante, capul păsării este ridicat spre înalt, pieptul rotunjit. În prezent, această sculptură a lui Brâncuși se află la Museum of Modern Art din New York. Alte două variante au fost realizate în anii următori, 1911 și 1912, acestea putând fi admirate la Galeria Tate Modern, din Londra (varianta 1911) și la Muzeul Guggenheim, din Veneția (cea de-a doua).
“Păsări în văzduh”
Un alt ciclu, de 16 sculpturi, pe aceeași temă – „Păsări în văzduh” – aparține perioadei 1931-1936. Stilizarea este și mai accentuată – picioarele păsărilor sunt simplificate și micșorate într-o formă conică, trupul arcuit în sus, ochii dispar, ca și cum întreaga vitalitate s-ar fi concentrat în interior și ca și cum legătura cu Pământul ar deveni tot mai subțire. Suprafața sculpturilor, indiferent de materialul folosit, este lustruită perfect, ca o oglindă.
„Păsările în văzduh” se află și ele, astăzi, în marile muzee ale lumii, în SUA, Italia, chiar în Australia (două „Păsări”, una din marmură albă, alta din marmură neagră), în Galeria Națională din Canberra.
„Păsările” lui Constantin Brâncuși creează o adevărată metafizică a zborului, exprimă, în forma perfectă, o dorință de sublimare, de fixare a unei armonii interioare, un triumf al spiritului asupra materiei. „Eu nu creez păsări, ci zboruri” este expresia concentrată, emblematică a geniului brâncușian. Iar „zborul”, ca și „coloana”, reprezintă un fel de „infinit îmblânzit” (Constantin Noica), vital pentru nevoia omului de a da sens existenței.
Ziua Naţională Constantin Brâncuşi
De „Ziua Națională Constantin Brâncuși”, în 2020, din nefericire, așa cum aflăm din mass-media, se proiectează holograme 3D și se organizează ceremonii care costă mii de euro (în absența operei brâncușiene) sau în timp ce „Cumințenia pământului”, de exemplu, una dintre celebrele opere ale sculptorului român zace într-un depozit secret, pentru că statul român nu a putut sau nu a vrut să o cumpere, nu a putut sau nu a vrut nici măcar să achite asigurarea de 2000 de euro care ar fi permis expunerea temporară a operei.
De la discursurile oficiale ostentative și goale de sens la metafizica zborului și la esența lucrurilor, cristalizată în capodoperele lui Brâncuși, distanța este enormă. Nu ne rămâne decât să-l prețuim pe Constantin Brâncuși cunoscându-i și înțelegându-i opera, încercând să vedem, cum a văzut el, „spiritul tăinuit în materie”.
O analiză aprofundată a formelor utilizate de Brâncuși ne poate conduce la o mai bună înțelegere a limbajului artistic și a gramaticii sale neconvenționale. De exemplu, diferența dintre „zbor” și „zburare” în opera lui poate fi echivalentă cu subtilitățile dintre „cum este corect” și „cum se scrie” în limba română. Acesta este un aspect crucial pentru cei pasionați de lingvistică și de arte vizuale deopotrivă.
Pe lângă relevanța sa în sculptură, opera lui Brâncuși aduce în discuție și aspecte ale corectitudinii lingvistice, un subiect bine dezvoltat și în alte articole ale noastre. Pentru o mai bună înțelegere a acestui dialog între artă și lingvistică, recomandăm cititorilor noștri articolul cum este corect: „aici” sau „aicea”? acuma” sau „acum”?. Aici, vom explora cum nuanțele limbajului reflectă subtilitățile percepției și interpretării artistice, la fel cum formele lui Brâncuși captează esența metafizică a zborului.
