Ticinosuchus, un prădător crocodilian preistoric, trăia în zonele împădurite din apropierea lacurilor și râurilor în perioada Triasicului mediu, cu aproximativ 245-228 milioane de ani în urmă. Descoperit pentru prima dată în 1965 în Elveția, Ticinosuchus avea un corp suplu de 3 metri, protejat de plăci osoase și susținut de membre adaptate atât pentru alergare rapidă, cât și pentru stabilitate.
Habitatul și distribuția în Triasic
Cu o dentiție puternică și un mers patruped, acest prădător vâna reptile mici, având o coadă lungă pentru echilibru. O specie terestră impresionantă, Ticinosuchus oferă indicii despre evoluția primilor prădători terestri din familia archozaurilor.
In Triasicul mediu, in urma cu 245- 228 de milioane de ani, in malurile impadurite ale lacurilor si raurilor, traia crocodilul preistoric Ticinosuchus. In anul 1965, in Elvetia, Krebs este cel care a descoperit fosilele acestei creaturi, care se hranea cu reptile de mici dimensiuni si avea un corp ce masura 3 metri in lungime.
Caracteristicile fizice ale lui Ticinosuchus
Corpul sau suplu si lung era protejat, prin placi osoase, care acopereau atat spatele, cat si burta. Avea membrele posterioare mai lungi fata de cele anterioare, iar coada avea rolul de contra-greutate a corpului.
Cu toate ca crocodilul preistoric Ticinosuchus avea membrele posterioare mai lungi fata de cele anterioare, isi folosea toate cele patru membre pentru a merge. Botul era rotunjit si avea o dentitie puternica. Dintii din fata erau in numar de 9, iar in spate avea 17 dinti. In privinta deplasarii, era un animal terestru care se putea misca foarte repede.
Atunci cand mergea isi ridica talpa, in felul acesta toata greutatea corpului era sprijinita doar de degete. Oamenii de stiinta au constatat ca exista o legatura puternica intre acest animal si urmele care au fost descoperite in Europa, la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Datorita faptului ca crocodilul preistoric Ticinosuchus avea membrele posterioare mai mari fata de cele anterioare si avea un mers patruped, oamenii de stiinta au descoperit faptul ca animalul numit chirotherium – „animal – mana”, este acest crocodil preistoric.
Urmele de picior care datau de la sfarsitul secolului al XIX-lea si apartineau animalului numit chirotherium, aveau o lungime de 40 de centimetri si in fata unei urme mari se afla una mai mica, sugerand faptul ca membrele din fata erau mai mici, iar cele din spate mai mari.
De asemenea, aceste urme semanau cu forma unei maini umane, motiv pentru care a fost numit „animal-mana”. Fiind lasate paralel, s-a demonstrat ca era vorba despre un animal patruped, ajungandu-se in acest fel, la concluzia conform careia chirotherium era crocodilul preistoric Ticinosuchus.
Descoperiri și cercetări despre Ticinosuchus
În 1965, paleontologul elvețian Krebs a făcut o descoperire remarcabilă în Elveția, găsind primele fosile ale lui Ticinosuchus, un prădător crocodilian necunoscut până atunci. Cercetările asupra fosilelor au dezvăluit adaptările anatomice care îl făceau un prădător eficient și versatil.
Studiile ulterioare au arătat că Ticinosuchus era strâns legat de archozaurii timpurii, o categorie din care au evoluat mai târziu dinozaurii și crocodilienii moderni. Analiza fosilelor sugerează că Ticinosuchus a fost unul dintre primii prădători mari capabili să alerge rapid pe uscat, folosindu-și membrele ridicate, o trăsătură rar întâlnită la alte specii din acea perioadă.
Cu o lungime a craniului de aproximativ 30 cm și o dentiție puternică, acest prădător era adaptat pentru a captura reptile și mamifere mici. Descoperirile recente continuă să aducă noi informații despre modul de viață și importanța lui Ticinosuchus în ecosistemele terestre preistorice.
Conservarea și impactul urmelor de Chirotherium asupra cercetării
Urmele de Chirotherium, vechi de milioane de ani, sunt printre cele mai importante descoperiri paleontologice care au contribuit la înțelegerea modului de viață al prădătorilor terestri din Triasic.
Aceste urme de „mână” au fost observate pentru prima dată în anii 1800 și au ridicat întrebări cu privire la structura anatomică a primelor specii de archozauri. La început, paleontologii nu știau exact cui aparțineau aceste urme, însă, odată cu descoperirea fosilelor lui Ticinosuchus, teoria conform căreia Chirotherium era, de fapt, un Ticinosuchus a câștigat teren.
Urmele de 40 cm sugerează un mers paralel, specific patrupedelor, consolidând teoria evoluției archozaurilor către un mers stabil și eficient pe uscat. Astăzi, aceste urme sunt conservate și studiate în muzee din Europa, contribuind la cercetări privind evoluția vertebratelor terestre și răspândirea lor în mediile terestre din perioada Triasicului.
