Orice limbă este un sistem dinamic, realitatea în continuă schimbare generând dispariția unor cuvinte, apariția altora, modificări/adăugiri de sens etc. Împrumuturile lexicale intervin atunci când, într-o anumită limbă, nu există cuvinte care să denumească realități noi, asimilarea neologismelor făcându-se în timp, prin adaptarea la normele limbii în care pătrund aceste cuvinte. Se mai întâmplă, de asemenea, ca o formă greșită a unui cuvânt să devină, la un moment dat, normă, pentru că este utilizată de foarte mulți vorbitori. Evident că, în prezent, se pot constata și multe „excese”, mai ales în privința așa-numitelor „anglicisme”, a căror prezență a fost facilitată, în mare măsură, de mass-media.
Recent, pe yahoo.com pastila-limb mi-a atras atenția un titlu – PASTILA DE LIMBĂ. „Furculitioane” din limba engleză: determinare, audientă, audiție– referitor la o problemă lingvistică, abordată într-o emisiune TV, care pune în discuție diferite aspecte ale limbii române actuale, fapt lăudabil, în principiu, dar care ar trebui să se mențină strict între limitele științifice ale temelor, mai puțin sau deloc în zona interpretărilor subiective.
Încă de la început, realizatorul emisiunii respective precizează că: „Astăzi ne ocupăm de cuvintele care, traduse prost de un vorbitor al englezei după ureche, obțin nemeritat cetățenia limbii române și ajung să fie folosite pe cât de intens, pe atât de impropriu. Aceste cuvinte se înrudesc într-o oarecare măsură cu furculițioanele coanei Chirița sau ale urmașilor ei carpatini”.
Dacă sublinierile referitoare la sensul cuvântului „determinare” sunt corecte (fiind folosit, adesea, impropriu, ca sinonim al substantivului hotărâre) nu la fel de clară este explicația oferită despre cuvântul – „audiență”, trecut și el, după cum se vede încă din titlu, în rândul «furculitioanelor din limba engleză». Pentru a-și argumenta punctul de vedere, realizatorul emisiunii citează o frază dintr-o carte tradusă din engleză – Oscar își subjuga audiența cu spiritul și ingeniozitatea lui, comentând apoi: De bună seamă că Oscar nu putea să-și subjuge decât „auditoriul” său „publicul”, nicidecum audiența.
Nu de alta, dar sensul din dicționar pentru „audientă” este „întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere”. Poți obține o „audiență” la un director, la un ministru, la un parlamentar, la un președinte, la Papă, dar nu poți echivala „audiența” cu „auditoriul” sau cu „publicul” decât dacă ții neapărat să te faci de râs.
Dacă apelăm la explicațiile din DEX (Dicționarul explicativ al limbii române), la cuvântul „audiență” se precizează:
AUDIÉNŢĂ, audiențe, s.f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deține o funcție de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva ; Expr. A avea audiență la… = a trezi interesul sau a avea influență asupra unui public numeros. [Pr: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.
Așadar, în limba română, cuvântul „audiență” este un împrumut din limba franceză, iar echivalentul englezesc – „audience”, în orice dicționar englez – român, este tradus prin public, audiența, întrevedere (1. the assembled spectators or listeners at a public event, such as a play, movie, concert, or meeting -„the orchestra was given an enthusiastic ovation from the audience”; synonyms: spectators, listeners, viewers, onlookers, patrons, crowd, throng, congregation, turnout, house, gallery;
- a formal interview with a person in authority – „he demanded an audience with the pope”);
Prin urmare, „păcatul” celui care, într-o traducere, a optat pentru formularea: Oscar își subjuga audiența cu spiritul și ingeniozitatea lui (folosind cuvântul „audiența”, care, potrivit oricărui dicționar, nu înseamnă numai „întrevedere”, așa cum susține realizatorul emisiunii, în loc de auditoriu) nu pare a fi chiar atât de mare, decât dacă vrem să găsim „nod în papură”. Se poate „subjuga”, până la urmă, și „interesul/audiența” cuiva, în cazul acesta, al unui public.
În privința celui de-al doilea termen – „audiție” (din fr. audition, lat, auditio, -onis) – comentariile din articol sunt corecte, sensurile cuvântului fiind: 1. faptul de a audia muzica (nu „proba” pentru obținerea unui rol într-un film/piesa de teatru etc.); 2. identificarea sunetelor prin simțul auditiv; 3. (rad.) recepționare de semnale audio.
Pe de altă parte, cuvântul „audiere” are sensurile: 1. Acțiunea de a audia și rezultatul ei; (spec.) ascultarea martorilor într-un proces; 2. A asculta un șir de lecții, de prelegeri, de înregistrări muzicale.
Consider că a susține corectitudinea unei limbi este un fapt remarcabil, dar, în același timp, ar trebui evitate, și într-un astfel de demers, „excesele”, interpretările rigide. Dacă fiecare dintre vorbitori își va cultiva „simțul limbii”, treptat, identificarea nuanțelor, alegerea sensului adecvat contextului, atunci când un cuvânt are mai multe înțelesuri, atitudinea „ponderată” față de neologisme (fără a tolera, desigur, „furculitioanele” a la Chirița) etc. – toate acestea vor contribui, evident, la menținerea „sănătății” limbii pe care o vorbim și care ne reprezintă.
În limba română, cuvintele auditoriu, audiență, audiție și audiere sunt adesea confundate, deși fiecare are sensuri și utilizări distincte. Auditoriu se referă la grupul de persoane care ascultă o prezentare sau un spectacol, în timp ce audiență poate însemna un grup de ascultători sau ocazia de a întâlni pe cineva important. Audiție, pe de altă parte, este procesul de a asculta sau o sesiune în care artiștii sunt evaluați, iar audiere se referă de obicei la procesul juridic de ascultare a mărturiilor.
Pentru a aprofunda înțelegerea utilizării corecte a acestor termeni și pentru a vă extinde cunoștințele de limbă română, vă recomandăm să consultați și articolul Cum este corect: cunoștință sau cunoștiință. Acesta vă va oferi informații valoroase despre alte cuvinte care sunt adesea confundate și vă va ajuta să înțelegeți mai bine subtilitățile limbii române.
