Orice limbă este un sistem dinamic, realitatea în continuă schimbare generând dispariţia unor cuvinte, apariţia altora, modificări/adăugiri de sens etc. Împrumuturile lexicale intervin atunci când, într-o anumită limbă, nu există cuvinte care să denumească realităţi noi, asimilarea neologismelor făcându-se în timp, prin adaptarea la normele limbii în care pătrund aceste cuvinte. Se mai întâmplă, de asemenea, ca o formă greşită a unui cuvânt să devină, la un moment dat, normă, pentru că este utilizată de foarte mulţi vorbitori. Evident că, în prezent, se pot constata şi multe « excese », mai ales în privinţa aşa-numitelor « anglicisme », a căror prezenţă a fost facilitată, în mare măsură, de mass-media.

Recent, pe https://ro.ştiri.yahoo.com/pastila-limb%C4%83-furculitioane-din-limba-englez%C4%83-determinare-audien%C8%9B%C4%83-181256463.html?cmp=rofb mi-a atras atenţia un titlu – PASTILA DE LIMBĂ. „Furculitioane” din limba engleză: determinare, audientă, audiţie– referitor la o problemă lingvistica, abordată într-o emisiune TV, care pune în discuţie diferite aspecte ale limbii române actuale, fapt lăudabil, în principiu, dar care ar trebui să se menţină strict între limitele ştiinţifice ale temelor, mai putin sau deloc in zona interpretarilor subiective.

Încă de la început, realizatorul emisiunii respective precizează că : «Astăzi ne ocupăm de cuvintele care, traduse prost de un vorbitor al englezei după ureche, obţin nemeritat cetăţenia limbii române şi ajung să fie folosite pe cât de intens, pe atât de impropriu. Aceste cuvinte se înrudesc într-o oarecare măsură cu „furculitioanele” coanei Chiriţa sau ale urmaşilor ei carpatini ». 

Dacă sublinierile referitoare la sensul cuvântului determinare sunt corecte (fiind folosit, adesea, impropriu, ca sinonim al substantivului hotarare) nu la fel de clară este explicaţia oferită despre cuvântul – audienţă, trecut şi el, după cum se vede încă din titlu, în rândul « furculitioanelor din limba engleză ». Pentru a-şi argumenta punctul de vedere, realizatorul emisiunii citează o frază dintr-o carte tradusă din engleza – « Oscar îşi subjuga audienţa cu spiritul şi ingeniozitatea lui », comentând apoi : « De bună seamă că Oscar nu putea să-şi subjuge decât „auditoriul” său „publicul”, nicidecum audienţa. Nu de alta, dar sensul din dicţionar pentru „audientă” este „întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deţine o funcţie de răspundere”. Poţi obţine o „audientă” la un director, la un ministru, la un parlamentar, la un preşedinte, la Papă, dar nu poţi echivala „audienţa” cu „auditoriul” sau cu „publicul” decât dacă ţii neapărat să te faci de râs ».

Citește și:  Pluralul unor neologisme recente – click, gadget, trend, weekend, chat, party etc.

Dacă apelăm la explicaţiile din DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române), la cuvântul audienţă se precizează :

  • AUDIÉNŢĂ, audienţe, s.f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deţine o funcţie de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva ; Expr. A avea audienţă la… = a trezi interesul sau a avea influenţă asupra unui public numeros. [Pr: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.

Aşadar, în limba românâ, cuvântul audienţă este un împrumut din limba franceză, iar echivalentul englezesc – audience, în orice dicţionar englez – român, este tradus prin public, audienţa, întrevedere (1.the assembled spectators or listeners at a public event, such as a play, movie, concert, or meeting –“the orchestra was given an enthusiastic ovation from the audience; synonyms: spectators, listeners, viewers, onlookers, patrons, crowd, throng, congregaţio, turnout, house, gallery;

2. a formal interview with a person in authority – “he demanded an audience with the pope”);

Prin urmare, „păcatul” celui care, într-o traducere, a optat pentru formularea: « Oscar îşi subjuga audienţa cu spiritul şi ingeniozitatea lui » (folosind cuvântul audienţa, care, potrivit oricarui dictionar, nu înseamnă numai „întrevedere”, asa cum sustine realizatorul emisiunii, în loc de auditoriu) nu pare a fi chiar atât de mare, decât dacă vrem să găsim « nod în papură ». Se poate “subjuga”, până la urmă, şi „interesul/audienta” cuiva, în cazul acesta, al unui public.

În privinţa celui de-al doilea termen – audiţie (din fr. audition, lat, audiţio, -onis) – comentariile din articol sunt corecte, sensurile cuvântului fiind: 1. faptul de a audia muzica (nu „proba” pentru obţinerea unui rol într-un film/piesa de teatru etc.); 2. identificarea sunetelor prin simţul auditiv; 3. (rad.) recepţionare de semnale audio.

Pe de altă parte, cuvântul audiere are sensurile: 1. Acţiunea de a audia şi rezultatul ei; (spec.) ascultarea martorilor într-un proces; 2. A asculta un şir de lecţii, de prelegeri, de înregistrări muzicale.

Consider că a susţine corectitudinea unei limbi este un fapt remarcabil, dar, în acelaşi timp, ar trebui evitate, şi într-un astfel de demers, „excesele”, interpretarile rigide. Dacă fiecare dintre vorbitori îşi va cultiva „simţul limbii”, treptat, identificarea nuanţelor, alegerea sensului adecvat contextului, atunci când un cuvânt are mai multe înţelesuri, atitudinea „ponderată” faţă de neologisme (fara a tolera, desigur, “furculitioanele” a la Chirita) etc. – toate acestea vor contribui, evident, la menţinerea „sănătăţii” limbii pe care o vorbim şi care ne reprezintă.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.