Veneția nu este o destinație turistică, ci o experiență artistică în adevăratul sens al cuvântului. Nimic nu este obișnuit, nimic din Veneția nu poate fi regăsit în alte locuri ale Italiei. Este un oraș pe ape, un oraș în care timpul modern nu a pătruns încă. Nu există nicio mașină, clădirile sunt colosal de vechi, par de-a dreptul răpciugoase, nu sunt cluburi de noapte și nici măcar baruri.
Se circulă foarte greu, căci străduțele sunt neînchipuit de strâmte, șerpuiesc, dau unele într-altele, se întrepătrund, te înșală, te amăgesc, doar pentru a te face să te pierzi. Sute de piațete, toate arătând parcă la fel: în formă pătrată, cu terase cochete sau romantice, cu câteo statuie amplasată în mijloc și cu câteo biserică catolică din care par că te cheamă îmbietor întunericul și răcoarea.
Peste tot câte un pod de piatră își înconvoaie spinarea, se face punte pentru ca tu să-l calci în picioare și… deodată ai pășit într-o cu totul altă parte a Veneției, ai pierdut drumul, te-ai rătăcit de prieteni, iar harta nu mai e bună de nimic.
Centrul Veneției e cel mai ușor de găsit căci toate străduțele par să ducă, mai devreme sau mai târziu, înspre centrul orașului. Chit că vrei să mergi în direcția opusă, nu prea ai de ales – puhoi de turiști se îndreaptă la fiecare ceas al zilei către centrul orașului Veneția și te trezești împins cu binișorul înspre Bazilica San Marco.
Cred că am ajuns înaintea ei cel puțin de trei ori pe zi, dar niciodată nu am îndrăznit măcar să sper c-o pot vizita. Există efectiv cozi interminabile, se stă la rând pe nu știu câte coloane, e imposibil să pătrunzi înăuntru.
Dar ce spectacol ai și de afară!
Bazilica San Marco este cea mai mare biserică din Veneția și unii o denumesc „Domul venețian”; a fost construită în onoarea evanghelistului Marcu, patronul spiritual al orașului; moaștele Sfântului Marcu au fost aduse în Veneția în secolul al IX, iar cu această ocazie a fost ridicată o primă biserică San Marco, ulterior mistuită de flăcări. Chiar pe locul ei s-a înălțat cea de-a doua construcție creștină, actuala bazilică, o sută de ani mai târziu. Moaștele evanghelistului au fost mutate în bazilică.
Circa 30 de ani a durat construirea actualei bazilici San Marco, care a fost sfințită în anul 1094 și a cărei frumusețe deosebită a impresionat o lume întreagă și continuă și azi să atragă un număr impresionant de turiști din toate colțurile pământului.
Stilul arhitectural este o combinație de gotic și bizantin, iar înălțimea maximă a bazilicii San Marco din Veneția atinge cifra de 48 metri. Timp de sute de ani, a fost locul în care se rugau lui Dumnezeu celebrii dogi. Tot de aici, erau binecuvântate de către preoți corăbiile ce plecau pe mare pentru a face negoț de mărfuri.
Bazilica San Marco din Veneția a fost înălțată sub formă de cruce cu cine cupole. Fațada exterioară îți taie respirația printr-o dantelărie fabuloasă de sculpturi, în timp ce frescele realizate la înălțime reflectă din plin geniul artistic al italienilor. Întreaga fațadă vorbește despre prezența moaștelor Sfântului Marcu în Veneția, sub forma unor episoade redate prin cele cinci portaluri ale intrărilor. Sculpturile și frescele de tip mozaic vorbesc despre furtul moaștelor de către necredincioși, recuperarea lor, aducerea în Veneția, venerarea lor de către localnici și așezarea lor în bazilică.
Portul central al fațadei este împodobit cu fresce ce vorbesc despre Judecata de Apoi, dar și despre virtuțile creștine. Se regăsesc și simboluri ale comerțului venețian pe mare. Frescele sunt incredibile de vii, culorile au fost reîmprospătate, iar efectul vizual te copleșește. S-au folosit culori puternice, intense – roșu, albastru, verde – iar fondul tuturor frescelor este auriu.
Nu știu dacă e vorba doar de nuanță, ori chiar de foiță de aur, dar frescele par să strălucească ca aurul pur. Pe fiecare dintre fresce sunt redate diverse citate biblice sau îndemnuri creștine, scrise în limba latină, cu caractere mari, ce duc la impresia de poruncă. Secvențele redate sunt pline de dinamism, de forță, te cutremură prin expresivitatea chipurilor și a gesturilor personajelor. Au fost realizate de cei mai mari artiști venețieni, de-a lungul a mai multor sute de ani.
Un balcon cu balustradă scundă traversează fațada exterioară a bazilicii San Marco, ca un brâu la înălțime și e cu atât mai fantastic să vezi turiști curioși cum se plimbă pe acest balcon, privind în jos precum niște mici zei îmbătați de curajul de a urca atât de sus.
Tot la înălțime, deasupra portalului central al bazilicii San Marco au fost amplasați patru cai, la scară naturală, turnați în bronz. Sunt grupați doi câte doi, iar povestea lor este pe cât de veche, pe atât de interesantă: au fost aduși de la Constantinopol, în anul 1200, ca pradă de război în vremea cruciadelor. La origine, sunt chiar caii pe care împăratul Constantin cel Mare îi așezase în hipodromul din Constantinopol, având deci o vârstă foarte mare și o valoare istorică deosebită. Au fost cocoțați deasupra intrării principale ai bazilicii, numai că cei de azi sunt doar o copie fidelă. Exemplarele originale erau îmbrăcate în aur și în prezent se află la muzeu, în timp ce caii expuși pe fațada bazilicii San Marco au fost turnați în bronz, ca și copii fidele.
Sculpturile aflate pe fațada bazilicii San Marco din Veneția te impresionează prin grația și delicatețea rezultate în urma unei adevărate lupte cu piatra. Să transformi o bucată tare și rece într-un arhanghel copleșit de durerea păcatelor oamenilor aproape că nu poate fi decât un act divin.
Dincolo de dantelăria de sculpturi cu motive florale ce împodobesc fiecare dintre cele cinci portaluri, fațada bazilicii este dominată de prezența îngerilor, a apostolilor, a sfinților și oștilor de heruvimi și serafimi.
Bazilica San Marco din Veneția este doar una dintre laturile pieței cu același nume. Vizavi se află Palatul Dogilor, iar împreună conduc la un tărâm al artei, al geniului și credinței în Dumnezeu. Acum regret că nu am avut răbdare să petrec câteva ore la coadă, pentru a vizita bazilica San Marco inclusiv la interior.
