Belgrade Zoo − Grădina Zoologică din Belgrad − sau The Belgrade Good Hope Garden (Grădina bunei speranţe), inaugurată la data de 12 iulie 1936, se întinde pe o suprafaţă de 7 hectare şi se află în centrul capitalei Serbiei, Belgrad. Totodată, aceasta este parte componentă a parcului Kalemegdan şi este considerată una dintre cele mai frumoase şi, deopotrivă, vechi grădini zoologice din Europa.

Grădina Zoologică din Belgrad1

Grădina Zoologică din Belgrad adăposteşte peste 2000 de animale din 270 de specii diferite, iar un lucru care nu poate să treacă neobservat, stârnind curiozitatea, este faptul că păsările (rațele, bufniţele, gâştele, fazanii, găinile sau condorii) se plimbă libere printre miile de turişti fascinaţi de frumuseţea locului. Pe lângă animalele pe care le întâlnim în mai aproape toate grădinile zoologice, Belgrade Zoo adăposteşte şi specii rare de elefanţi, cămile, lei, tigri, lincşi, urşi, leoparzi etc..

Grădina Zoologică a fost fondată de către primarul oraşului din acea perioadă, Vlada Ilic, iar succesul a venit odată cu ziua în care a fost inaugurată, zi în care este celebrat şi Sfântul Petru. Încă de la început, Belgrade Zoo deţinea un număr remarcabil de animele, precum: lei, leoparzi, urşi polari şi bruni, lupi, maimuţe, bizoni, zimbri ,căprioare şi multe altele. Curând, Grădina Zoologică avea să devină unul dintre principalele locuri preferate de locuitorii Belgradului.

Grădina Zoologică din Belgrad11

Între anii 1941 şi 1944, odată cu Cel De-al Doilea Război Mondial, Grădina Zoologică din Belgrad a avut o soartă sumbră, aceasta fiind ţinta a doua bombardamente. Rezultatul a fost unul terifiant, aproape toate animalele fiind victime colaterale ale ofensivei naziste din anul 1941 şi ale aliaţilor (1944). Cu toate acestea, astăzi, Belgrade Zoo este una dintre cele mai îngrijite grădini zoologice din Europa. De altfel, sancţiunile pentru încălcarea regulamentului în ceea ce priveşte asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi distrugerea sau deteriorarea bunurilor sunt foarte drastice, amenzile începând cu 5000 de dinari (aproximativ 45 de euro).

Citește și:  Jardin Botanique de Montreal: Obiective turistice Canada - Montreal

Pe lângă faptul că amenajarea Grădinii Zoologice din Belgrad este inedită, aici regăsindu-se sculpturi ale lui Vuk Bojović, aceasta contribuie la perpetuarea speciilor rare precum leul alb. Până acum, în interiorul grădinii zoologice s-au născut 11 pui din acest exemplar, dintre care: 4 în anul 2010, 4 în aprilie 2011 şi 3 în octombrie 2013.

Grădina Zoologică din Belgrad111

Pentru cei interesaţi, porţile Grădinii Zoologice din Belgrad se deschid în fiecare zi a săptămânii începând cu ora 10:00 până la orele 18:00, iar în weekend de la ora 9:00 până la orele 19:00. Biletele se pot achiziţiona la intrarea în parcul zoologic, preţul unui bilet de acces standard fiind de 300 de dinari sârbeşti (2,6 euro) pentru un adult şi 150 de dinari (1,3 euro) pentru copiii cu vârsta până în 6 ani. Bineînțels, în cazul în care Belgrade Zoo este vizitată de grupuri organizate, se aplică o reducere de 100 de dinari pentru adulţi şi 50 de dinari (2 euro) pentru copii.

Cu siguranță, cei ce vizitează această oază din mijlocul oraşului se vor bucura de clipe de linișite. De altfel, prezența într-un cadru natural deosebit, cât şi numărul impresionant al animalelor devin o adevărată delectare pentru fiecare vizitator ce calcă pragul Grădinii Zoologice din Belgrad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.