Insula Aspen este o insulă artificială situată în partea de sud – est a lacului Burley Griffin din oraşul Canberra, capitala Australiei. Lacul Burley Griffin mai cuprinde alte cinci insule, dintre care doar două au nume: Springbank şi Spinnaker, celelalte trei fiind de dimensiuni reduse.

Cel mai important obiectiv turistic al Insulei Aspen este National Carillon. Carilonul este un instrument muzical format dintr-un ansamblu de clopote, instalat în turnuri, la care se pot executa melodii cu ajutorul unei claviaturi. National Carillon are o înălţime de 50 de metri şi a fost proiectat de arhitecţii Cameron, Chisholm & Nicol.

Inaugurat la data de 26 aprilie 1970 de către regina Elisabeta a II-a, National Carillon reprezintă un dar făcut Australiei de către guvernul britanic, cu ocazia celei de-a cincizecea aniversări a capitalei Canberra. Recitalul de inaugurare a fost susţinut de John Douglas Gordon, care a dat şi numele pasarelei ce leagă Insula Aspen de parcul Kings.

Carilonul funcţionează şi în prezent, având loc recitaluri de mai multe ori pe săptămână. Cel mai bun loc pentru a asculta sunetul carilonului este de la aproximativ 100 de metri de clădire, deşi muzica sa poate fi auzită, de obicei, de mult mai departe.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.