Amplasată în zona de sud- est a oraşului Sydney, în statul australian New South Wales, Insula Bare este situată în apropiere de promontoriul nordic al golfului Botany, în cadrul Parcului Naţional Botany Bay. Insula Bare este legată de suburbia La Perouse printr-o pasarelă.

În trecut, pe insulă locuiau două vechi triburi aborigene, Gweagal şi Kameygal. În anul 1877, din cauza temerilor că Rusia ar putea invada continentul prin golful Botany, un loc vulnerabil, s-a luat decizia construirii unui fort pe insula Bare. Construcţia acestuia a fost finalizată în 1885, însă în 1890 s-a descoperit că la ridicarea fortului fusese folosit un beton de calitate inferioară, astfel că primele semne de deteriorare deja începuseră să apară. Din cauza birocraţiei, clădirea nu a mai fost refăcută şi aproape şi-a pierdut statutul de fort militar. În 1912, insula Bare devenise locul în care se retrăgeau veteranii de război după campaniile din Crimea, Sudan şi China. În anul 1963, fortul a fost preluat de către Randwick District Historical Society, iar patru ani mai târziu a fost transformat în muzeu şi a devenit un punct important de atracţie turistică al zonei.

Vechiul fort militar şi tunelurile sale pot fi vizitate de către turişti în cadrul unor tururi ghidate. De asemenea, apele din jurul insulei sunt ideale pentru scufundări, găzduind o multitudine de specii marine exotice. Este un loc popular pentru cursuri de scafandri, dar şi pentru snorkeling.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ