Insula de la Juventud, sau Insula Tineretului, este a doua insulă cubaneză ca mărime. Insula s-a mai numit și Insula Pinilor (Isla de Pinos), până în anul 1978. Aria insulei este de 2,200 km² și este situată la 50 km la sud de insula Cuba, peste Golful Batabanó. Insula leagă aproape direct sudul orașului Havana de Pinar del Río, fiind o municipalitate separată de orice altă provincie.
Din punct de vedere istoric și cultural, insula este diferită de restul arhipelagului cuban. Industria de zahăr din trestie și cea a tutunului nu au existat aici până la revoluția lui Fidel Castro. Astăzi, insula este amorțită, părăsită de studenții care populau conservatoarele de aici. Fiind una dintre cele mai mari insule din arhipelagul Canarelor, insula este populată de 100.000 oameni. Capitala și cel mai mare oraș este Nueva Gerona, în nord, cel mai vechi și al doilea ca mărime fiind Santa Fe.
Insula a fost locuită din timpuri vechi. Cele 250 de desene găsite pe zidurile peșterilor sunt o dovadă vie a existenței locuitorilor. Europenii au cunoscut insula în anul 1494, în timpul voiajului al doilea al lui Cristofor Columb în Lumea Nouă. A fost numită La Evangelista și atașată Spaniei, un alt nume al său de-a lungul timpului fiind Isla de Cotorras (sau Isle of Parrots ) sau Isla de Tesoros (ori Treasure Island). Activitatea piraților a lăsat în literatură urme prin cartea Treasure Island, scrisă de Robert Louis Stevenson și prin cartea Peter Pan, de J.M. Barrie, acestea fiind inspirate din viața insulei, a locuitorilor ei și a piraților.
Victoria Statelor Unite ale Americii în războiul spaniol -american a făcut ca insula să nu aibă stapâni, dar în 1904 s-a ratificat și ea a revenit Cubei. Fiind acoperită de păduri de pini, partea nordică este din piatră, fiind exploatată prin cariera de acolo. În sud, este o câmpie întinsă, cu citrice și legume care cresc aici, datorită terenului vulcanic. De multe ori se formează uragane, dar climatul blând și nisipurile fine au făcut ca stațiunile de pe insulă, ca Bibijagua Beach, să fie căutate de turiști. Guvernul a expropriat multe proprietăți în anul 1960, unele dintre ele fiind deținute de către americani. Ca să ajungi aici, se pot folosi vaporașele sau avioanele mici, dar și feribotul.
Aici a existat demult o închisoare în care a fost închis Fidel Castro în anul 1953, timp de 2 ani. Ca faună care poate fi admirată pe insulă, ar fi de remarcat crocodilul american și specia pe cale de dispariție a crocodilului cubanez. Pe insulă sunt doar două taxiuri oficiale, restul transportului se asigură cu bicitaxiuri. Muzeul Finca el Abra este un muzeu dedicat unui locuitor al insulei, José Martí, care a sosit pe insulă în anul 1870, fiind exilat la o fermă cu nouă luni înainte de a fi deportat în Spania. Legenda spune că acest revoluționar a avut inele de fier cu care a fost legat și pe care le-a purtat până la moarte. Casa veche și peisajul exterior sunt memorabile. Casa este ocupată de urmașii lui Giuseppe Girondella, care l-au găzduit pe Marti aici. Muzeul este la trei kilometri sud – vest de Nueva Gerona, pe un drum cu indicatoare.
Închisoarea Presidio Modelo este situată lângă Reparto Chacón, la cinci kilometri est de Nueva Gerona, construită între anii 1926-1931. În timpul dictaturii, se puteau încarcera 5000 de prizonieri odată. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cei 350 de japonezi, 50 de germani și 25 de italieni au fost închiși aici în cele două clădiri ale închisorii. În anul 1967, închisoarea a fost închisă definitiv, alături de secția dedicată unui muzeu, unde o cameră este dedicată prizonierilor moncada din care a făcut parte și Castro.
Ferma Criadero Cocodrilos a fost deschisă pentru a conserva crocodilii din Cuba. Rezultatele efortului se pot vedea pentru cei 500 de crocodili de toate mărimile și formele care sunt găzduiți acolo. Când ajung la lungimea de un metru, sunt eliberați în natură. Parcul La Jungla de Jones, situat la șase kilometri vest de localitatea La Fe, este o grădină botanică cu mai mult de 80 de specii de copaci. A fost înființată de către botaniștii Helen și Harris Jones, în anul 1902. Centrul pentru broaște țestoase, aflat la un kilometru de ferma de crocodili, conservă una dintre speciile aflate cel mai rău în pericol de dispariție. Muzeul de Istorie naturală și Planetariul sunt obiective interesante pentru turiștii sosiți aici. Casa memorială Casa Natal Jesus Montane și Biserica Nuestra Senora de los Dolores sunt, de asemenea, căutate.
Hotelul El Colony are facilități care permit turiștilor să facă scuba diving în condiții de lux în apele din jurul hotelului, locul fiind considerat una dintre cele mai bune destinații din Cuba. Situat la cinci minute de Aeroportul La Siguaneea (la 42 de km de la localitatea Nueva Gerona), hotelul din anii `50 este căutat pentru amplasarea sa specială.