Se află la numai 70 kilometri distanţă de Cape Town şi reprezintă o adevărată incursiune în universul sud-africanilor băştinaşi. Centrul Khwa Ttu a fost ridicat în onoarea primilor locuitori indigeni ai continentului sud african, populaţia San. În prezent, centrul Khwa Ttu aduce un omagiu inclusiv descendenţilor San, iar turiştii sunt invitaţi să cunoască istoria, obiceiurile, credinţele, valorile şi limba acestora, în cadrul unei experienţe pur africane.
Vizitatorii se pot caza şi petrece mai multe zile în cadrul centrului Khwa Ttu, pentru că aici există toate facilităţile unui centru turistic, de la restaurante şi terase până la pensiuni şi cabane de închiriat.
Populaţia sud africană San a fost prima populaţie care a trăit în Africa de Sud. Au descins din oamenii epocii de piatră şi erau faimoşi în ipostaze de vânători iscusiţi şi culegători paşnici, însă de-a lungul ultimelor sute de ani, începând cu apariţia coloniştilor olandezi şi ulterior britanici în zonă, africanii San au devenit victimele oamenilor albi, europeni. Le-au fost răpite pământurile, dar şi demnitatea umană, căzând pradă discriminării, izolării şi sărăciei.
În prezent, descendenţii populaţiei San au creat centrul Khwa Ttu din localitatea Yzerfontein, unde trăiesc într-un univers oarecum paralel, cam fără legătură cu societatea sud africană modernă. Sunt oameni foarte liniştiţi şi împăcaţi cu propriul stil de viaţă, oameni care iubesc şi respectă mediul înconjurător, locuind în mijlocul lui într-o deplină armonie cu natura.
În ciuda faptului că nu au un nivel de trai ridicat, sud africanii San care trăiesc în cadrul centrului Khwa Ttu nu propun turiştilor o incursiune în sărăcie şi lipsuri, ci într-o lume a trecutului pe care ei au reuşit s-o păstreze neschimbată – lumea populaţiei indigene San.
În ceeea ce priveşte cazarea, turiştii pot alege între mai multe variante.
Există o pensiune ce oferă cazare tihnită. De obicei, această pensiune cuprinde trei dormitoare duble care dispun de două băi comune. Pensiunea este prevăzută cu o terasă deschisă a cărei privelişte asupra Oceanului Atlantic este emoţionantă. Deşi este încorporată unui centru ce proslăveşte întoarcerea la origini a omului, pensiunea dispune de încălzire prin pardoseală şi şeminee electrice, lucru ce permite găzduirea turiştilor inclusiv pe timp de iarnă. Până la urmă, centrul Khwa Ttu nu este o destinaţie naturală, care să îşi atragă vizitatorii pe timp de vară, ci un loc istoric, plin de experienţe inedite, indiferent de anotimp.
O altă variantă de cazare o reprezintă cabana rustică, construită în mijlocul naturii, înconjurată de vegetaţie specific africană, cu precădere arbuşti şi fynbos. Este localizată la distanţă de restul clădirilor centrului Khwa Ttu şi este un loc minunat pentru petrecerea unor zile romantice, departe de zarva vieţii moderne a oraşului. Turiştii se îngrijesc de propria mâncare şi băutură, dar se pot bucura de o baie foarte modernă, amenajată parţial în aer liber. Oricum, vegetaţia din jur asigură nivelul de intimitate necesar.
În fine, fiind vorba despre universul africanilor San, centrul Khwa Ttu pune la dispoziţia turiştilor şi o tabără de corturi. Locaţia este, de asemenea, fermecătoare, în mijlocul naturii, departe de pensiune şi căbănuţa rustică. Există cinci corturi spaţioase, fiecare fiind prevăzut cu câte patru locuri de dormit. Evident, a fost construit un spaţiu special pentru toalete, aflat la marginea taberei şi prevăzut atât cu cabine închise de WC, cât şi cu duşuri în aer liber. Totul este în armonie cu natura, cu vegetaţia care împrejmuieşte tabăra, evocând armonia cu mediul înconjurător, tipică populaţiei indigene San. Tabăra de corturi dispune şi de un soi de bucătărie semi deschisă, cu acoperiş rotund şi unde se pot organiza adevărate experienţe culinare africane.
În cadrul centrului Khwa Ttu au devenit tot mai populare petrecerile de nuntă. Se desfăşoară la restaurantul centrului, deschis oricând turiştilor din întreaga lume. Locaţia este punctul forte, dar nici meniul propus, de regulă cel specific descendenţilor San, nu dezamăgeşte. Indiferent că este vorba de una dintre mesele obişnuite ale zilei ori de o petrecere fastuoasă, restaurantul îşi surprinde plăcut oaspeţii din întreaga lume.
Totuşi, o vizită la centrul Khwa Ttu este interesantă dintr-o cu totul altă perspectivă: cea a activităţilor propuse. Toate se învârt în jurul tradiţiilor şi istoriei populaţiei San.
Zilnic, între orele 10.00 şi 14.00 turiştii se pot bucura de o fascinantă călătorie înapoi în timp, în compania ghizilor special instruiţi. De-a lungul a patru ceasuri, vizitatorii urmăresc filme documentare despre primii sud africani, băştinaşii San, admiră colecţii de fotografii valoroase, se plimbă cu maşina prin locuri de natură sălbatice, pe cât de fermecătoare, pe atât de puţin cunoscute, învaţă cum să descopere urmele animalelor şi află câte ceva despre calităţile tămăduitoare ale plantelor din zonă, se răcoresc cu sucuri naturale, preparate după reţete tradiţional africane, în spaţii de picnic amenajate în mijlocul naturii, urcă panta colinei Boma, cel mai înalt vârf al centrului Khwa Ttu de unde pot cuprinde cu vederea suprafaţa întregului oraş Yzerfontein.
Turiştilor le sunt predate şi scurte lecţii de limbă şi cultură San, pe cât de neobişnuite, pe atât de fascinante. Totuşi, activitatea preferată a tuturor turiştilor din centrul Khwa Ttu este vizitarea satului tradiţional, unde localnicii (descendenţi ai populaţiei San) le arată stilul lor de viaţă în cele mai mici amănunte. Aceştia continuă să folosească unelte aparent primitive, dar extrem de eficiente şi durabile în timp. Nu lipsesc nici demonstraţiile de dans tradiţional, în cadrul cărora localnicii îmbracă portul popular al africanilor San şi se mişcă armonios pe ritmuri fierbinţi.
Arta pe piatra San reprezintă o altă faimoasă atracţie turistică în cadrul centrului Khwa Ttu. Localnicii continuă să practice acest gen de artă oarecum limitat, mai degrabă în cadrul unor demonstraţii pentru străini, decât din plăcerea lor dezinteresată, totuşi deţin secretele acestei arte şi ştiu să o predea turiştilor sub forma unor lecţii fascinante.
Cei care trăiesc în cadrul centrului Khwa Ttu sunt descendenţii populaţiei San şi au ales să se despartă de societatea modernă pentru a-şi redobândi demnitatea şi libertatea în cadrul unui stil de viaţă paşnic, liniştit, tihnit şi pe cât posibil natural. Organizarea lor ca şi centru turistic s-a realizat pe fondul unor necesităţi de ordin financiar, însă mai ales din dorinţa de a face cunoscută întregii lumi moştenirea adevăratului spirit sud-african băştinaş. Deviza centrului Khwa Ttu din Yzerfontein este cuprinsă în cuvintele: „O celebrare a trecutului culturii San, în vederea unui viitor mai bun”.