Lumea este o simulare informatică uriaşă? Vieţile noastre sunt, cu adevărat, “reale” sau sunt parte dintr-un “joc” controlat de o inteligenţă superioară? Mulţi vor fi tentaţi să catalogheze astfel de întrebări ca fiind absurde, ilare sau că ar avea legătură, mai degrabă, cu scenariile de film SF. Cu toate acestea, fizicieni de renume, cosmologi, filosofi contemporani, oameni de ştiinţă din diverse alte domenii sunt tot mai preocupaţi de o astfel de teorie.

Când ne raportăm la realitate, ne-am obişnuit să o definim ca pe ceva ce există efectiv, obiectiv, un ansamblu de fenomene care se manifestă independent de conştiinţa umană, dincolo de reflectarea acestora în spirit, dincolo de voinţă, de concepte precum bun, rău, frumos sau urât. Pe de altă parte, acceptăm că realitatea individuală derivă din suma experienţelor unui om şi este complet diferită de a altcuiva, din acest punct de vedere fiind imposibil de stabilit un “adevăr” absolut.

Lumea este o simulare informatică, Sursa NBC News
Lumea este o simulare informatică, Sursa NBC News

De-a lungul timpului, mai ales filosofii au formulat diverse teorii prin care au încercat să explice ce este realitatea, începând cu idealismul lui Platon, în antichitate, pentru care “gândirea” este singura “realitate”, lumea concretă fiind doar o “imitaţie” a ideilor, care aparţin unei ordini superioare.

În acelaşi sens au mers şi alţi filosofi, precum George Berkeley, care susţinea că “A fi înseamnă să percepi şi să fii perceput”, Descartes, Leibniz, cu “idealismul monadic”, Kant, Husserl, Schopenhauer, cu “idealismul transcedental”. Adepţii “eternalismului” considerau şi ei ca trecerea timpului este o iluzie, că totul stă ““sub specie aeternitas”, iar pentru solipsişti, nimic nu există în afara conştiinţei individuale.

Lumea este o simulare informatică uriaşă? Teorii moderne

Lumea este o simulare informatică, Sursa The Independent
Lumea este o simulare informatică, Sursa The Independent

Începând cu anii 2000, teoria că lumea este o simulare informatică uriaşă este susţinută, în primul rând, de oameni de ştiinţă, de cercetători de renume, care încearcă să aducă argumente raţionale, riguroase, în acest sens. Inginerul NASA Thomas Campbell, astrofizicianul Neil de Grasse Tyson, Scott Aaronson, cercetător în ştiinţele informatice la Universitatea din Texas, Nick Bostrom, profesor de filosofie la Universitatea Oxford, Elon Musk, inginer, inventator, Director Tehnic la SpaceX şi co-fondator Tesla Motors, David Kippin, profesor la Universitatea Columbia sunt doar câţiva dintre cei care susţin că o astfel de teorie – lumea este o simulare informatică uriaşă – poate fi adevărată.

Aşa cum, spun aceştia, computerele fac posibilă, astăzi, simularea unor realităţi virtuale, foarte credibile, aşa realitatea în care trăim ar putea fi o parte a unui proces universal, o proiecţie a unei realităţi care este inaccesibilă capacităţii noastre de cunoaştere bazată pe cele cinci simţuri. Iar dacă simţurile noastre ne asigură accesul la ceea ce numim realitate, cum putem şti, fără niciun dubiu, că ne spun “adevărul” despre ceea ce ne înconjoară?

Viziunea filosofică a lui Nick Bostrom – Lumea este o simulare informatică

Nick Bostrom
Nick Bostrom

Nick Bostrom, profesor la Universitatea Oxford, inclus de către revista “Foreign Policy”, în Top 100 mari gânditori contemporani, este cel care, în 2003, a formulat această ipoteză, bazându-se şi pe o abordare bayesiană, care constă în calcularea şi actualizarea probabilităţilor după obţinerea de noi date.

Faptul că probabilitatea ca lumea noastră să fie una virtuală este puţin sub 50% se explică prin aceea că, deocamdată, este imposibil de dovedit clar, cu argumente concrete, dacă trăim sau nu într-o simulare. Pentru a-şi susţine opiniile si informaţiile, Nick Bostrom a apelat şi la un tip de raţionament cunoscut sub numele de “Briciul lui Ockham”, care spune că “cea mai simplă explicaţie este cea mai apropiată de adevăr”.

Realitate si virtualitate
Realitate si virtualitate

În viziunea lui Nick Brostrom, o civilizaţie superioară ar fi putut decide să-şi reînvie strămoşii prin simulări şi, probabil, ar avea capacitatea de a rula mai multe simulări, până la punctul în care o majoritate a conştiinţelor ar fi, de fapt, conştiinţe artificiale în cadrul acestor virtualităţi. Statistici simple arată, spune filosoful, că este foarte probabil să facem parte din aceste conştiinţe artificiale.

În acelaşi timp, spune Bostrom, există şi alte motive pentru a crede că lumea este o simulare, o virtualitate. De exemplu, cu cât aflăm mai multe despre Univers, cu atât se dovedeste că totul se bazează, funcţionează pe legi matematice. Pe aceeaşi idee, Max Tegmark, cosmolog la Massachusetts Institute of Technology (MIT), sublinia şi el că: “dacă un om ar fi un personaj în jocuri video, ar descoperi, în cele din urmă, că regulile care guvernează lumea respectivă sunt complet rigide şi matematice, o reflectare a codului computerului în cadrul căruia sunt concepute”.

Elon Musk – “Există o şansă la un miliard ca noi, oamenii, să trăim într-o realitate obiectivă”

Elon Musk, Lumea este o simulare informatică uriaşă
Elon Musk, Lumea este o simulare informatică uriaşă

Fizician, inginer, designer, inventator, programator, creator de software, antreprenor tehnologic, Elon Musk, pe locul 21 în lista celor mai bogate persoane din lume, a fost declarat de revista Forbes drept “cel mai inovativ lider”, în 2019. Este Director Tehnic al SpaceX şi co-fondator Tesla Motors. A declarat că, prin tot ceea ce face, vrea “să schimbe lumea şi să ajute umanitatea”. Prestigiul său, în lumea ştiinţifică, este incontestabil.

Elon Musk este unul dintre cei care susţin că “lumea este o simulare informatică”, aflată sub controlul unei inteligenţe superioare şi că ideea că noi, oamenii, trăim într-o lume obiectivă, în care am avea libertatea de a alege şi de a ne construi destinul, are o şansă la un miliard ca să fie adevărată.

Universul are 13,8 miliarde de ani, spune Musk, timp în care toate potenţialele civilizaţii din Univers au avut vreme suficientă să-şi perfecţioneze know-how-ul tehnologic. Presupunând că totul progresează, există toate şansele ca nimeni, în viitor, să nu mai poată face această constatare, că suntem controlaţi. Nu suntem altceva decât “canale de informaţii” (linii de cod), precum personajele dintr-un joc video, într-un “computer” imens. Iar creierele noastre doar răspund la nişte stimuli, ca urmare a unor percepţii simulate”.

“Matrix” devine realitate?

Matrix
Matrix

Elon Musk ne îndeamnă să ne gândim şi ce s-a întâmplat, de exemplu, în numai 40 de ani, cu jocurile video, de la celebrul “Pong”, în anii 1970, care simula un joc de tenis sau de tenis de masă, până la cele de astăzi, în 3D, pe care milioane de oameni le pot juca simultan, la care se adaugă spectaculoasa realitate augmentată. Dacă ritmul de progres se va menţine, spune Musk, ar trebui să ne gândim că peste 10 000 de ani, graniţa dintre realitate şi joc va dispărea.

Citește și:  Misterele arhitecturii: zgarie norii din trecut pana in prezent

Cine poate garanta că nu trăim într-o uriaşă simulare, ca în celebrul film SF (cyberfilm), “Matrix”, lansat în 1999, a cărui temă principală este că oamenii trăiesc într-o lume virtuală, creată de o inteligenţă artificială, după ce ei, oamenii, au fost învinşi în confruntarea cu maşinile. Elon Musk atrage atenţia şi asupra riscurilor pe care le presupune, în prezent, dezvoltarea inteligenţei artificiale, cea mai mare ameninţare la adresa existenţei noastre, in opinia lui.

Este şi motivul pentru care patronul SpaceX, care a pus la punct şi primul zbor cu echipaj uman încredinţat unei companii private, finanţează un fond dedicat securităţii cercetării în domeniul inteligenţei artificiale, idee născută în timpul unei conferinţe organizate de “Institutul pentru Viitorul Umanităţii”, al cărei director este nimeni altul decât Nick Bostrom (mentionat anterior), cu scopul declarat de a evita un scenariu de tip “Terminator”.

Thomas Campbell, inginer NASA – fizica cuantică arată că lumea este o simulare informatică

Cyborg
Cyborg

Thomas Campbell, inginer NASA, fizician, este, printre altele, şi autorul unei cărţi care s-a bucurat de un mare succes, intitulată “My Big TOE” (Theory of Everything/ Teoria Totului), în care sunt gândite, într-o concepţie unitară, teoria relativităţii, elemente de fizică cuantică şi metafizică, precum şi aspecte legate de conştiinţă.

Susţinând teoria că lumea este o simulare informatică uriaşă, Thomas Campbell făcea o comparaţie cu jocurile video, în care designerii se concentrează pe ceea ce pot vedea jucătorii, simulând doar acele părţi. Dacă lumea este o simulare informatică şi inteligenţa care o controlează a adoptat un mod de operare similar, detaliile care vor confirma teoria unei “realităţi” simulate se găsesc în experimentele fizicii cuantice.

În fizica cuantică, în “infinitul mic”, totul se reduce la ecuaţii matematice, spune Campbell. Oricât de ciudată ar putea părea fizica cuantică (particulele pot fi în două locuri în acelaşi timp), ecuaţiile explică perfect şi complet fenomenul. Iar dacă matematica se potriveşte atât de bine cu realitatea, iar computerele stăpânesc atât de bine matematica, mai este doar un pas până se va înţelege că lumea noastră este o simulare.

James Gates, fizician la Universitatea din Maryland, observa şi el că aspecte din teoria informaţiei apar tot mai evident şi în fizică, în timpul cercetărilor sale despre quark, electroni și supersimetrie, descoperind că unele coduri de corectare a erorilor – similare cu cele care permit browserelor web să afișeze corect informațiile – au ajuns şi în ecuațiile sale, fără să poată avea o explicaţie raţională pentru acest fapt.

Alan Guth, Massachussetts Institute of Technology (MIT) – “Trăim într-o bulă spaţiu – timp”

Timp si spatiu
Timp si spatiu

Cosmologul şi fizicianul american Alan Guth, de la Massachussetts Institute of Technology (MIT), este autorul teoriei “universului inflaţionist”. Conceptul de “inflaţie cosmică” a fost introdus pentru a se putea explica geneza galaxiilor, pentru care Teoria Big Bang-ului nu avea suficiente argumente.

Mai exact, spun cosmologii, la începutul vieţii sale, în momentul 10 la puterea -35 s, Universul a cunoscut o scurtă fază de dilatare exponenţială, atingând dimensiuni astronomice, după care expansiunea s-a încetinit. Galaxiile s-au născut din mici neomogenităţi ale gazului primordial, dar care nu ar fi putut creşte atât de rapid cum susţin autorii Teoriei Big Bang, motiv pentru care Alan Guth a introdus conceptul “inflaţiei cosmice”.

Referindu-se la lumea ca o simulare uriaşă, Alan Guth consideră că Universul nostru ar putea fi “real”, dar ca experiment al unei super-inteligenţe care a conceput, prin Big Bang, o lume pe care a umplut-o cu materie şi nergie, după care această lume s-a separat într-o “bulă” spaţiu – timp, pierzâ nd contactul cu originea ei.

Într-atât a prins teren teoria potrivit căreia “lumea este o simulare informatică”, încât doi miliardari din Silicon Valley, de acolo unde sunt concentrate cele mai mari afaceri în High Technology, au angajat în secret oameni de ştiinţă care să “spargă” uriaşa simulare în care trăim.

Condiţia de bază a lumii virtuale: “Să nu devenim plictisitori”…

Omul cyborg
Omul cyborg

Atâtea aspecte confirmate astăzi ca adevăruri au fost, la un anumit moment, contestate, ca fiind “fantasmagorii”. Pe de altă parte, este evident că, astăzi, oamenii au ajuns să genereze simulări nu numai în jocurile video, ci şi în cercetarea ştiinţifică, pentru a înţelege felul în care funcţionează universul subatomic sau fenomenele la scară universală, cum s-au format planetele, galaxiile etc.

Se simulează pe calculator şi tipuri de societăţi umane, în care “agenţii” virtuali sunt puşi să facă alegeri, observându-se cum se dezvoltă cooperarea, economia, ţinta fiind de a da a cestor “agenţi” conştiinţă – omul cyborg.

Dacă, într-adevăr, lumea este o simulare informatică uriaşă, spunea un cercetător, atunci condiţia de bază a existenţei noastre ar fi “să nu devenim plictisitori” pentru Cel care ne-a creat, ca să nu ne “închidă” jocul. Ne-am mai putea întreba şi ce s-ar întâmpla dacă “programul” s-ar confrunta cu o eroare.

În vreme ce specialiştii în matematică, fizică, informatică vorbesc despre calcule, programe, erori etc., filosofii subliniază şi o altfel de perspectivă – dacă ipoteza simulării este adevărată, ea deschide calea către viața veșnică, înviere și toate acele noțiuni deja acoperite de religie. Motivul este simplu: dacă suntem doar programe într-un computer, atât timp cât “aparatul” funcționează, putem fi reporniți oricând.

Până când vor fi găsite alte şi alte răspunsuri, se pare că întrebările fundamentale ale omului, care l-au frământat de mii de ani, rămân încă valabile şi într-o zonă de incertitudine – Cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm, cât de stăpâni suntem pe viaţa noastră, cât de liberi?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.