Celebra peşteră cu picturi rupestre Main Cave este situată în Rezervaţia Naturală Giant’s Castle din Parcul uKhahlamba Drakensberg, localizat în provincia KwaZulu-Natal din Africa de Sud.

Rezervaţia Naturală Giant’s Castle se află la o distanţă de 4 ore de mers cu maşina de oraşul Johannesburg şi la 3 ore de oraşul Durban. Numele de Giant’s Castle („Castelul uriaşului”) provine de la contururile munţilor care creează impresia unui uriaş adormit. Giant’s Castle reprezintă o regiune ideală pentru drumeţii şi alpinism, vizitatorii având ocazia să admire o panoramă fascinantă. Iubitorii de biciclete beneficiază de un traseu special, iar în în fiecare an, în luna aprilie, în zonă are loc competiţia Mountain Bike Challenge. În plus, Rezervaţia Naturală Giant’s Castle este renumită pentru vechile picturi rupestre, creaţie a populaţiei San care a locuit în trecut în această regiune.

În cadrul rezervaţiei naturale, turiştii au la dispoziţie locuri de cazare în cabane confortabile, amplasate într-un spaţiu liniştit, complexul reprezentând cea mai bună bază pentru a putea explora în voie regiunea Drakensberg.

Vizitatorii se pot bucura în cadrul rezervaţiei de peste 25 de trasee de drumeţii, foarte bine marcate, ce formează o reţea de aproximativ 285 de kilometri. Lungimea rutelor este foarte diferită şi variază de la 3 la 30 de kilometri, astfel că fiecare turist îşi poate alege traseul cel mai potrivit. Printre cele mai renumite rute se numără „Râul Boşimanului”, unde se află peştera Main Cave, una dintre cele mai cunoscute peşteri cu artă rupestră din Africa de Sud şi un loc încărcat de istorie. Main Cave este uşor accesibilă, de la complexul turistic distanţa putând fi parcursă într-o plimbare de circa 50 de minute. Deşi picturile s-au deteriorat cu timpul, acestea încă acoperă mare parte din pereţii peşterii. Turiştii pot admira o scenă cu manechine de dimensiuni reale, ce prezintă viaţa de zi cu zi a unei familii aborigene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.