Moscheea Al Rifa’i, aflata in Cairo, Egipt, numita si Moscheea Regala, este ultima mare constructie de acest gen, cu interioare luxoase, realizate din aur si marmura, fiind cunoscuta mai ales datorita celor care au fost inmormantati aici. Printre cei care se odihnesc in moschee se numara kedivul Ismail, cel care, in anul 1863, avea sa isi aduca un aport considerabil la modernizarea orasului.
De asemenea, acesta a fost unul dintre sustinatorii construirii Canalului de Suez, insa nu a apucat sa isi duca la bun sfarsit planurile pe care si le-a propus, deoarece, in anul 1879 a fost inlaturat de la carma puterii de otomani, un rol crucial in aceasta actiune avandu-l britanicii, care si-au exercitat presiunea asupra ambelor tabere. Motivul este unul simplu, fiind legat de interesele mari ale britanicilor, canalul atingand idealurile imperaliste britanice.
In anul 1882, ba chiar, britancii aveau sa anexeze Egiptul, asigurandu-si dominatia prin numirea in functia de conducator a unor kedivi, sultani si regi supusi lor. La inceput, moscheea Al Rifa’i a fost construita ca mausoleu de familie, edificiul fiind ridicat la ordinul mamei lui Ismail, printesa Khushayr. In anul 1895, Ismail a fost inmormantat aici. Numele moscheii provine de la seicul Ali al-Rifa’i, cel care a infiintat Scoala sufita de misticism islamic. Se presupune ca si acesta a fost inmormantat in moschee. In sfarsit, lucrarile de constructie la moschee au fost demarate undeva prin secolul al XIX-lea, insa acestea au fost finalizate abia in anul 1912.
Printesa, mama lui Ismail, s-a ocupat indeaproape de construirea acestei moschei, insa numai o perioada. Cel care a fost desemnat cu supravegherea lucrarilor de constructie a fost eunucul-sef al printesei, si trupul acesteia fiind inmormantat aici. Totodata, in moscheea Al Rifa’i se mai odihnesc si fiul kedivului Ismail, sultanul Husein Kamil, care a decedat in anul 1914, fiul acestuia din urma, Fu’ad, cel care, in anul 1922, a fost recunoscut de catre britanici drept rege al Egiptului.
In anul 1936, Fu’ad a murit si a fost urmat la tron de fiul sau, cel care avea sa devina foarte cunoscut, si anume regele Faruk. Acesta a fost obligat sa paraseasca tronul si sa plece in exil, in anul 1952, sub presiunile ofiterilor armatei egiptene condusi de generalul Neguib si colonelul Gamal Abdel Nasser. Treisprezece ani mai tarziu, in anul 1965, cand Faruk a murit, trupul sau a fost adus in Egipt si inmormantat in moscheea Al Rifa’i.
De altfel, tot aici a fost inmormantat si sahul Iranului, Mohammed Reza Pahlavi, iarasi, o figura cunoscuta si deopotriva controversata. Motivul pentru care acesta se odihneste in prezent in moscheea din Cairo, Egipt, este legat de faptul ca, in anul 1979, a fost alungat din Iran, acesta murind in anul 1980 in Egipt. Ba, mai mult decat atat, si prima sa sotie, Fawzia, sora lui Faruk se odihneste sub acoperisul impresionantei moschei.
Asadar, acest edificiu are o importanta deosebita pentru istoria Egiptului, cel putin din prisma faptului ca anumiti conducatori au fost inmormantati aici. Pe de alta parte, de mentionat este ca moscheea Al Rifa’i, un giuvaier arhitectonic, a fost ridicata in stil mameluc, domul si minaretul sau fiind cele mai graitoare structuri in acest sens.