Muzeul de Modă Bernberg din oraşul sud-african Johannesburg cuprinde o colecţie de obiecte de îmbrăcăminte şi accesorii care prezintă evoluţia articolelor vestimentare de-a lungul timpului şi explică modul în care tendinţele din trecut le influenţează pe cele din prezent.

Situat în suburbia Forest Town a oraşului, Muzeul de Modă Bernberg este găzduit de o clădire mică. Piesele din patrimoniul muzeului, precum şi casa în care se află acesta, au fost donate Muzeului Africana de către surorile Anna şi Theresa Bernberg, două colecţionare pasionate de artă şi antichităţi. Muzeul Africana a intrat în posesia edificiului în anul 1960 şi a demarat ulterior lucrări de restaurare, Muzeul de Modă Bernberg deschizându-şi porţile pentru public în 1973.

Din păcate, nu este un muzeu foarte cunoscut, deşi include numeroase obiecte interesante. Acesta documentează istoria ţinutelor feminine începând din epoca edwardiană şi cea victoriană, până în prezent, vizitatorii putând admira haine, bijuterii, accesorii pentru păr şi altele. De asemenea, există câteva obiecte vestimentare purtate şi de bărbaţi şi de copii.

Faptul că multe dintre piesele muzeului au trecut testul timpului reprezintă o dovadă a calităţii lor. Cele mai valoroase obiecte din colecţia muzeului sunt o rochie Voortrekker, foarte rară şi o rochie purtată de nepoata reginei Victoria, prinţesa Ana, în anul 1919. Alte articole vestimentare expuse includ rochii de maternitate, echipament de sport, corsete, lenjerie intimă, uniforme de bucătar şi de cameristă, rochii de mireasă etc. Atracţia principală a colecţiei de încălţăminte este un pantof de satin realizat în preajma anului 1740, completat de un ciorap de mătase brodată şi o cataramă. Muzeul prezintă şi o varietate de evantaie, în diferite forme şi culori, genţi, pălării extravagante, dar şi obişnuite, purtate zi de zi. Cel mai celebru evantai este unul francez, datând din anul 1760, având pictată o grădină romantică şi ornamente cu pigment aurit.

Muzeul de Modă Bernberg deţine şi o colecţie generoasă de pipe, piepteni, butoni şi bijuterii realizate din diferite materiale. O curiozitate a muzeului o reprezintă colecţia de bijuterii ce includ păr uman, o formă de artă populară la finalul secolului al XIX-lea. Expoziţia de haine moderne este actualizată în permanenţă.

Camerele muzeului au fost decorate utilizând obiecte de mobilier şi ornamente aparţinând surorilor Bernberg, în timp ce altele au fost aduse din colecţia Muzeului Africana sau donate de către public.

Muzeul poate fi parcurs în aproximativ 20 de minute, însă turiştii interesaţi de modă pot lua parte la tururi ghidate pentru a afla mai multe detalii despre obiectele vestimentare şi accesoriile expuse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.