Reprezintă cel mai vechi oraș de coastă al Germaniei și al doilea cel mai populat din regiune. Se află pe cele două maluri ale râului Weser, iar principala formă de relief este câmpia. Situat în partea de nord a țării, orașul Bremen a fost întemeiat în secolul al VIII-lea, iar de-a lungul istoriei sale s-a bucurat de independență, fiind considerat oraș-stat.

Bremen1

Bremen a fost înființat sub forma unui centru comercial, datorită portului de care dispunea. Locuitorii erau pescari de meserie, iar orașul a avut mult timp aspectul unei așezări pescărești.

În prezent, orașul Bremen este o destinație turistică culturală, mândrindu-se cu numeroase obiective de vizitat, mai ales de ordin artistic.

Cele mai impresionante sunt monumentele istorice, datorită vârstei lor considerabile. Unele datează de la momentul întemeierii orașului.

Este cazul Catedralei Sf. Petru, cu o vechime de peste 1200 de ani, un colos arhitectural în stil gotic, simplu și elegant. Fațada este marcată de turnuri enorme a căror înălțime de 99 de metri pare că străpunge cerul. Turnul sudic poate fi urcat doar contra cost. La interior, impresionează o atmosferă de liniște divină, numeroase sculpturi emoționante ale lui Moise, ale lui David și ale apostolilor Petru și Pavel. Orga reprezintă una dintre atracțiile principale, deoarece la ea sunt susținute concerte de muzică religioasă cutremurătoare.

Bremen11

Clădirea primăriei orașului Bremen se cheamă Rathaus și a fost construită la începutul secolului al XV-lea ca un simbol al prosperității și autonomiei orașului. Impresionează prin dimensiuni și ornamente. În ciuda vârstei, se află într-o stare de conservare excelentă, fiind înscrisă în patrimoniul UNESCO. Stilul arhitectural este o combinație de gotic și renascentist. În prezent, clădirea reprezintă reședința oficială a președintelui Senatului și locul unui restaurant de lux, unde se pot consuma cele mai vestite vinuri nemțești. Sunt peste 600 de feluri de vin. Restaurantul se cheamă Ratskeller și datează și el din vremuri medievale – secolul al XV-lea.

Simbolul suprem al orașului Bremen nu este însă nici de ordin religios, nici politic. Este vorba despre o statuie aflată chiar în centrul faimoasei Piețe Markplatz, statuia înfățișându-l pe cavalerul Roland, protectorul comercial al orașului, un personaj de secol VIII, devenit erou al literaturii locale. Statuia lui Roland datează de la începutul secolului al XV-lea și întruchipează simbolul libertății ce caracteriza relațiile comerciale ale locuitorilor. Măsoară 5,5 metri înălțime. Statuia a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO.

O altă statuie la fel de reprezentativă pentru orașul Bremen este intitulată „Muzicienii orașului”. A fost realizată în secolul XX, e din bronz și înfățișează câteva personaje inspirate din poveștile fraților Grimm: un măgăruș, un câine, un șoricel și un cocoș, cocoțați unul peste altul, porniți într-o aventură muzicală.

Bremen111

Orașul Bremen dispune de foarte multe muzee cu domenii de cercetare dintre cele mai interesante: Muzeul Străinilor, Muzeul Universum, Muzeul de Artă, Casa Memorială Wagenfeld.

Bulevardul cel mai cunoscut de turiști se cheamă Bottcherstrasse (Strada Dogarilor) și reflectă stilul art nouveau. Pornește din centrul orașului Bremen și se îndreaptă spre râul Weser. Este strada cu cele mai multe muzee, magazine și restaurante laolaltă, fiind veșnic aglomerată și plină de veselie. De o parte și de alta pot fi văzute case în stil expresionist, curți superbe, hoteluri luxoase. Reprezintă o creație de secol XX, distrusă în Al Doilea Război Mondial, apoi reconstruită.

Cartierul Schnoor are un aer aparte. Atmosfera este de centru vechi al orașului, deși acest rol revine altui loc din Bremen. Cartierul Schnoor este însă principalul centru de artă, datorită străduțelor înțesate cu galerii de artă, ateliere de creație, magazine ce vând creații artistice din mai multe domenii. Se găsesc și numeroase restaurante, cofetării, chiar și baruri, dar cele mai apreciate rămân cafenelele cu un aer romantic.

Bremen1111

Parcurile sunt numeroase și frumos amenajate. Parcul Knoops, Parcul Burger, grădinile botanice, Parcul Rhododendron și Parcul Wesserufer sunt doar câteva dintre locurile de relaxare în natură.

Un loc absolut special îl reprezintă Muhle Am Wall, o fostă moară de făină care datează de peste 100 de ani, plasată în mijlocul Parcului Wallanlagen, în fața unei pajiști înflorite. Moara nu este un simplu obiectiv istoric, ci și un loc de relaxare. În interior a fost amenajat un restaurant cu o cafenea și o ceainărie. Orașul Bremen dispune în total de 800 de astfel de mori, însă aceasta este singura recondiționată și deschisă publicului.

Shoppingul se numără printre activitățile preferate ale turiștilor din Bremen. Principalele străzi pentru cumpărături sunt Lloyd Passage, Obernstrasse și Sogerstrasse, iar cel mai mare mall este Waterfront Shopping Center. Există și piețe deschise de unde se pot cumpăra fructe și legume. În cartierul Schnoor s-au deschis buticuri pitorești care vând suvenire realizate manual și de inspirație africană, bijuterii, păpuși și jucării pe diferite teme.

Bremen11111

Mâncarea locală este sățioasă și se vinde la porții enorme. Felurile tradiționale implică pește, carne de pui și legume. Dulciurile sunt nemaipomenite: prăjituri cu migdale, bomboane de ciocolată cu mentă și specialități pe bază de cafea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.