Orasul Montevideo, aflat in sudul Uruguayului, capitala tarii, cel mai mare oras si principalul port, este lipsit de acea „neliniste latina” atat de prezenta in majoritatea oraselor sud-americane, insa este intesat de cladiri noi si vechi, strazi pline cu magazine, buticuri exclusiviste de moda sau mall-uri, locuri cu anticariate, mici ateliere artistice si bacanii pentru locuitorii mai saraci.

Montevideo1

Exista un contrast fascinant intre nou si vechi, numai ca, din nefericire, orasul este, de cele mai multe ori, ocolit de turistii care se arata interesati, mai degraba, de celelalte orase din aceasta parte a Americii, decat de orasul Montevideo, cu ale sale cladiri in stiluri diverse, precum spaniol-colonial, art deco, sau italienesc si cu tihna unei asezari parca ignorate de tumultul turistic intalnit pe strazile marilor orase sud-americane. Cel care a descoperit pentru prima oara statul care mai apoi avea sa se numeasca Uruguay a fost spaniolul Juan Diaz de Solis, care, in anul 1516, a sosit aici parca doar pentru a fi ucis, alaturi de ceilalti cu care calatoreau, de catre cei care locuiau deja acele regiuni.

Mai tarziu, Fernao de Magalhaes, adica Magellan, avea sa vina si el in acest loc, in anul 1519, multi fiind de parere ca el a fost primul european care a avut sansa sa vada viitorul oras Montevideo. In orice caz, Magellan cauta un canal spre Pacific si a gasit acest loc intrand in amonte pe Rio de la Plata. Cu toate ca era un loc idilic, exploratorul a considerat ca asezarea nu are niciun potential, intrucat nu era locuita. Este stiut faptul ca Magellan cauta oameni care sa poata fi pusi la munca.

Insa prima garnizoana spaniola avea sa fie instalata aici abia in secolul al XVIII-lea, intr-o parte a asezarii perfecta de ancorat, mai cu seama pe malul estic al raului La Plata. Inainte sa fie instalata aceasta prima garnizoana spaniola, portughezii deja fondasera, in anii 1680, orasul Colonia da Sacramento (Colonia del Sacramento), in pofida faptului ca spaniolii spuneau ca locul le apartine, potrivit Tratatul de la Tordesillas.

Montevideo11

In fine, acest loc infiintat de portughezi era dominat de contrabanda, culmea, cu marfa vecinilor spanioli. Si abia atunci, trupele coloniale spaniole au hotarat, pentru a inabusi contrabanda, sa blocheze accesul dinspre Atlantic. In acest sens, spaniolii i-au permis guvernatorului de la Buenos Aires sa instaleze o garnizoana la sud, in San Felipe de Montevideo, in anul 1726. De altminteri, este important de mentionat faptul ca numele initial complet al orasului era San Felipe y Santiago de Montevideo.

Mai apoi, asezarea avea fie disputata de mai multi, in repetate randuri, intre anii 1807 si 1830, fiind ocupata de englezi, spanioli, portughezi, brazilinei si argentinieni, fapt care i-a determinat pe locuitori sa paraseasca orasul. Problema era cu totul alta, insa, si anume ca o buna parte a comertului incepuse sa infloreasca si, prin plecarea unui numar de locuitori, acesta s-a prabusit.

Dupa aceasta perioada, Montevideo a fost ocupat, intre anii 1843 si 1852, de trupele dictatorului argentinian Juan Manuel de Rosas. Pe de alta parte, englezii si francezii ripostau la Buenos Aires, unde deja instituise o blocada. Chiar si in acest context zbuciumat, ocuparea localitatii de armatele dictatorului Juan Manuel de Rosas a insemnat, intr-o oarecare masura, inceputul prosperitatii, Montevideo devenind cel mai important port de pe Rio de la Plata. Astazi, orasul este caminul a aproape cincizeci la suta din populatia natiunii, servind drept o poarta moderna spre istoria Uruguayului.

Montevideo111

Sofisticat din punct de vedere cultural si divers, in ceea ce priveste istoria sa, capitala statului uruguyan seduce multi turisti, multi dintre cei care viziteaza fermecatorul Montevideo fiind de nationalitate argentiniana sau braziliana. Chiar si asa, marea majoritate a turistilor europeni prefera orasele flamboiante si mai faimoase din America de Sud. Aici, sunt nenumarate obiective turistice de vizitat, activitati de relaxare sau distractie.

De pilda, langa pontoanele destinate feriboturilor care fac curse spre Buenos Aires si inapoi, mai exact in partea de nord a peninsulei Mercado, se afla un loc unde se mananca excelent. Diverse localuri, baruri si, mai ales, restaurante si-au facut loc unde, odinioara, se afla o piata imensa. De la o distanta mare, turistii simt mirosul mancarurilor, fie ca este vorba de supa de scoici umplute, fie de carnea de pui, condimentata si preparata pe gratare.

In partea de est a orasului, mergand pe strazile vechii Ciudad Vieja, turistii se vor putea bucura de parcuri si piete – de aici, ei vor ajunge direct in centrul orasului Montevideo. In cealalta parte a vechiului oras, se afla si mai multe parcuri, dar si splendidele si curatele plaje, alaturi de unitatile de cazare de lux. In schimb, pentru cei care vor sa afle mai multe despre oras, precum si despre Uruguay, sunt deschise, in zona Pietei Zabala si Pietei Constitutiei, muzee care mai de care. In plus, tot in aceasta zona a orasului, se afla si cladiri la fel de frumoase, in stilul colonial spaniol. Recomandam vizitarea catedralei Iglesia Matriz, ridicata in anul 1799, aici fiind inmormantati marile personalitati ale tarii.

Montevideo1111

Ca orice metropola ce se respecta, si Montevideo are un centru vechi si unul nou. Turistii, odata ce ajung in centrul nou al orasului, se lasa furati de statuia monumentala a lui Jose Artigas, eroul national, ce pare ca apara intreaga asezare, precum un strajer de nadejde. In fata statuii lui Jose Artigas se afla „doua lumi” pe cat de fascinante, pe atat de diferite – prima este reprezentata de cladirile vechi, cum ar fi cea in care functioneaza Guvernul si Camera de Comert, iar cea de-a doua lume, de modernul Palat de Justitie.

Partea care desparte aceste „doua lumi” duce la o alta cladire din Montevideo, poate cel mai controvsersat edificiu din capitala Uruguayului. Este vorba de Palacio Salvo, ridicata in anul 1928 si care seamana cu un tort de nunta, cu 26 de etaje si cu multe turnulete si ferestre. La vremea cand a fost construita, aceasta cladire era cea mai inalta din America de Sud. Nu e de mirare ca Palacio Salvo, proiectat de arhitectul italia Mario Palanti, a devenit simbolul orasului.

Montevideo11111

Iar Montevideo nu este doar cel mai interesant oras din Uruguay, insa si cel mai viu. Aici, are loc, in fiecare an, in lunile februarie-martie, un carnaval incredibil. Abia atunci, orasul este cuprins de forfota multimilor de oameni, acestia umpland strazile intr-o voie buna de nedescris. O alta recomandare s-ar indrepta spre Avenida 18 de Julio, unde turistii se vor putea duce sa vada o piesa de teatru ori, de ce nu, sa admire picturile dintr-o galerie de arta. Orasul Montevideo trebuie vizitat, fara discutie, mai ales de cei care cauta „doua lumi” intr-una singura, doua vieti si mai multe stari intr-o singura capitala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.