Ostrava este cel de-al treilea oraș ca populație din Republica Cehă. Are 309.098 de locuitori și este un centru industrial important. Amplasat în colțul de nord-est al Republicii Cehe, la 10 kilometri sud de granița cu Polonia și 50 de kilometric de vest de granița cu Slovacia, Ostrava servește ca reședință a regiunii Moravia-Silezia.
Datorită așezării geografice, Ostrava a fost și este în continuare unul dintre cele mai importante centre industriale din țara. Orașul va așteaptă cu nenumărate destinații turistice și cu Stradă Stodolni, pe care trebuie neapărat să o vizitați. Stradă este renumită datorită restaurantelor și cluburilor, unde puteți gustă preparatele tradiționale, după care să va distrați până dimineață în cele peste 70 de cluburi, în cadrul cărora muzică este variată, fiind prezente hiturile a diferitelor perioade.
Centrul din Ostrava a fost renovat recent, acesta în prezent fiind locul cel mai îndrăgit de persoanele care doresc să se relaxeze într-o atmosferă plăcută. În centrul orașului regăsiți de asemenea și zeci de magazine, unde puteți să cumpărați suverinuri, haine, obiecte, jucării sau încălțăminte. În jurul centrului se situează și restaurantele, pentru gusturi rafinate.
Ostrava a fost o intersecție importantă a căilor comerciale din preistorie până astăzi. Descoperirile arheologice au dovedit că aria înconjuratoare a orașului a fost populată permament începând cu 25.000 de ani în urmă. Ostrava în sine a fost fondată în 1267 și a primit drepturi de oraș în 1279. Mult timp orașul a fost divizat în două părți, ale căror nume sunt și acum reflectate în diviziunea administrativă: Moravska Ostrava și Slezska Ostrava. Până în secolul XVIII, ambele Ostrave erau orașe provinciale cu populații de aproape 1.000 de locuitori, mai ales meșteșugari.
Ostrava s-a schimbat mult după Revoluția de Catifea (1989). S-a început procesul de restructurare a industriei – minele de cărbune au fost lichidate în 1994, iar cea mai mare parte a uzinei metalurgice Vitkovice a fost închisă în 1998.
Atracții turistice
Strada Stodoli este una dintre cele mai renumite străzi din oraș din cauza cluburilor mai ales, care sunt deschise până dimineață devreme.
Muzeul Mineritului OKD este un alt loc care merită vizitat. Muzeul s-a deschis în 4 decembrie 1993. Data de 4 decembrie este de asemenea și Sărbătoarea Sfintei Varvara, acesta fiind sărbătoarea spirituală a minerilor. Muzeul este unul dintre cele mai importante destinații, în cadrul căruia puteți vedea o expoziție de unelte de minerit.
Printre cele mai importante destinații turistice ale orașului este și Castelul Silesian. Castelul a fost înălțat între anii 1280 -1290. La începutul secolului al XVII-lea, castelul a fost renovat, în stil renascentism. În cadrul castelului în fiecare an, din 2007 este organizat unul dintre cele mai importante festivaluri al orașului și anume Festivalul de Muzică Culorile Ostravei.
Locul cel mai îndrăgit al copiilor este Grădină Zoologică. Terenul pe care se așterne aceasta este de 100 de hectare. În cadrul grădinii sunt prezente 350 de specii de animale. Grădină Zoologică poate fi vizitată pe durată întregului an, vara de dimineață până la oră 19 și iarna, până la oră 16.
Indiferent că sunteți în vizită în Ostrava cu copii sau numai adulți, Grădină Zoologică este una dintre cele mai atrăgătoare obiective turistice. Istoria acestuia a început de circa 60 de ani. Prima data în locul grădinii zoologice se află un parc destinat copiilor și adulților, aici fiind prezent un ring de dans spațios, loc de joacă pentru copii și o scenă pentru concerte. Grădină zoologică a început cu un parc de dimensiuni mici, unde erau aduse animalele prinse. Prima data acesta era alcătuit din 2 cerbi, 5 fazani și din diferite specii de păsări, care puțeau fi vizitate de către fiecare persoană, nefiind taxa de intrare. Numărul animalelor și al speciilor se îmbogățeau treptat, iar peste 2 ani, acesta a primit și oficial, denumirea de Grădină Zoologică a Ostravei.
În concediu sau vacanță, fiecare persoană dorește să se relaxeze și să se distreze. Parcul de Dinozauri din Ostrava este recomandat pentru fiecare persoană, indiferent de vârstă. Parcul de distracții va așteaptă cu zeci de aventuri și jocuri, atât pentru copii, cât și pentru adulți, pentru o aventură pe măsură. Parcul de dinozauri este recomandat și pentru copii mici. Unele dintre dinozauri pot fi puțin înfricoșători, însă acestea pot fi evitate, vizitând numai speciile ierbivore, locurile aventurioase și parcul de distracții destinat pentru copii. Alături de acestea, copiilor este destinat de asemenea și un mini zoo, unde au posibilitatea de a vedea îndeaproape pe unele dintre animalele domestice și unde le pot mângâia. Indiferent însă că este vorba de animale domestice, copilul trebuie să se afle sub protecția și supravegherea continuă al adultului.
În parc puteți vizita și locul de joacă de paleontologie. Aici a fost ascuns scheletul unui dinozaur preistoric și micuții au datoria de a găsi scheletul și de a identifica specia de dinozaur. De ce este acest loc atât de interesant? Pentru că prichindei au o datorie extrem de importantă, pe care trebuie să le rezolve. Le așteaptă o aventură misterioasă și foarte importantă, în care pot deveni și ei, cei drept, pentru un timp scurt, paleontologici importanți.
În cadrul parcului se află o expoziție cu câteva piese importante, precum aripile dragonului zburător. Alături de acesta puteți afla zeci de informații importante în legătură cu modul de a trăi al dinozaurilor. În călătoria spre trecut, puteți afla și câteva informații importante despre recordurile doborâte de către dinozauri, precum cea mai mare specie, cea mai lungă, cărui specii îi aparținea cea mai dezvoltată vedere sau care au fost specile cu cel mai ridicat grad de inteligență.
Parcul de distracții poate fi vizitat între lunile aprilie și octombrie. În luna aprilie, acesta este deschis, în jur de data de 25, iar în luna octombrie nu este deschis în fiecare zi. În celelalte luni, programul este de la oră 9, până la 18 seară.
Taxa de intrare diferă în funcție de persoană. Dacă pentru copii cu o vârstă de sub 3 ani intrarea este liberă, pentru persoanele ce depășesc această vârstă trebuie taxa de intrare este de câțiza zeci de lei.