Vorarlberg este cea mai vestică regiune a Austriei şi al doilea cel mai mic land după Viena, cu o suprafaţă de 2.600 de kilometri pătraţi, fiind situat la graniţa cu Germania, Elveţia şi Liechtenstein. În partea de est se învecinează cu landul austriac Tirol.
Regiunea se remarcă prin peisajele alpine spectaculoase şi reprezintă o destinaţie ideală de vacanţă atât în sezonul rece, cât şi vara. Staţiunile din Vorarlberg pun la dispoziţia turiştilor numeroase modalităţi de petrecere a timpului liber, pârtii de schi de calitate, sisteme de transport pe cablu şi unităţi de cazare variate. În Vorarlberg vizitatorii se pot bucura de frumuseţea naturii, pot gusta din delicioasele preparate tradiţionale, au ocazia de a practica numeroase sporturi de iarnă şi de a admira centrele culturale locale.
Capitala landului Vorarlberg este Bregenz, oraş localizat la poalele muntelui Pfander, în partea de est a lacului Constance, având o populaţie de aproximativ 28.000 de locuitori. Alături de celelalte oraşe ale statului federal (Dornbirn, Feldkirch, Hohenems şi Bludenz) Bregenz constituie un punct de atracţie pentru turişti prin frumuseţea regiunii în care este amplasat şi prin centrul său istoric, fiind locul ideal pentru un concediu de neuitat. Printre obiectivele turistice din oraş se numără Turnul Martins, Biserica Sf. Gallus, Casa Artelor (Kunsthaus), Clădirea Poştei, Muzeul de Istorie Militară, Primăria veche, faleza de pe malul lacului etc. În plus, aici au loc tot felul de evenimente culturale, care aşteaptă localnicii şi turiştii deopotrivă să se bucure de muzică şi spectacole. Printre marile festivaluri organizate la nivel local se numără Festivalul Bregenz, care are loc în perioada iulie-august şi Festivalul de dans Primăvara din Bregenz (Bregenzer Fruhling).
Regiunea montană Bregenzerwald este un adevărat paradis pentru pasionaţii de schi şi alte sporturi de iarnă, cu circa 300 de kilometri de pârtii pentru schi fond şi alţi 200 de kilometri de trasee alpine. Altitudinile nu depăşesc 2500 – 2600 de metri, însă panoramele sunt cu adevărat impresionante.
Staţiunea turistică Au Im Bregenzer Wald se află la o altitudine de 800 de metri şi dispune de numeroase domenii schiabile, trasee pentru drumeţii montane, pârtii pentru schi fond etc. Există pârtii de schi atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi, iar cei care doresc pot face plimbări cu sania trasă de cai sau pot patina. Cafenelele şi restaurantele din staţiune au un meniu bogat cu specialităţi regionale sau mâncăruri din bucătăria internaţională, iar de pe terasele acestora turiştii pot admira o privelişte montană minunată. Alături de Schoppernau, staţiunea Au Im Bregenzer Wald oferă 62 de kilometri de pârtii de schi fond, majoritatea cu un nivel de dificultate scăzut sau mediu.
La poalele Alpilor Klostertaler se află staţiunea Wald am Arlberg, din cadrul Dalaas, amplasată la o altitudine de peste 1000 de metri, ce oferă pârtii de calitate şi facilităţi pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Localitatea Bezau din regiunea Bregenzerwald reprezintă o destinaţie turistică populară tot timpul anului, fiind situată în apropierea unor staţiuni montane şi a pârtiilor de schi. Domeniul Mellau-Damuls are peste 100 de kilometri de pârtii şi este uşor accesibil datorită celor 29 de sisteme de transport pe cablu.