Se află pe țărmul sudic al peninsulei Capului şi cuprinde nu mai puțin de cinci regiuni de coastă. Rezervația naturală Walker Bay se întinde de-a lungul a 4300 de hectare, fiind învecinată cu oraşul De Kelders şi laguna Hermanus. Reprezintă o destinație turistică care se adresează întregii familii, prin prisma activităților şi atracțiilor pe care le pune la dispoziția vizitatorilor de toate vârstele.

Ca şi relief, rezervația naturală Walker Bay este o desfătare pentru ochii tuturor. Ea cuprinde o suprafață de litoral de 17 kilometri, cu celebra plajă Die Plaat, unde nisipul fin are o culoare aproape albă, într-un contrast minunat cu apa albastră şi clară a mării. Pe partea de est a rezervației pot fi admirate o serie de formațiuni stâncoase, din rocă de gresie, mărginind parțial litoralul Die Plaat. În partea nordică, rezervația naturală Walker Bay este presărată cu numeroase dune, iar pe partea vestică cuprinde laguna râului Klein care se varsă în mare.

Din punct de vedere al temperaturilor, rezervația naturală Walker Bay se caracterizează prin climă de tip mediteranean, cu vară secetoasă şi iarnă ploioasă. În tot timpul anului, cele cinci regiuni de coastă ale rezervației sunt măturate de vânturi puternice, iar apa mării rămâne destul de rece până şi în lunile cele mai fierbinți.

Vegetația este, în principiu, cea tipică de coastă. Ierburile şi arbuştii sunt dintre cei endemici, nu cresc decât în Africa de Sud, pe țărmurile peninsulei. Plantele care alcătuiesc suprafețele mari de fynbos de coastă sunt dintre cele mai prețioase, unele dintre ele aparținând speciilor suculente, rare în lume. Este cazul florii de gheață, cu denumirea ştiințifică de Carpobrotus edulis, o plantă suculentă, curgătoare, ale cărei flori au mai multe culori, în funcție de volumul precipitațiilor căzute. În cadrul rezervației naturale Walker Bay, floarea de gheață s-a înmulțit serios, reprezentând, mai ales primăvara, adevărate covoare în culori intense de roşu, alb, galben şi mov.

Alte plante care se întâlnesc pe coastele regiunii naturale Walker Bay sunt cătina roşie, tufişuri de crizanteme sălbatice şi păpădie albă africană. Colinele rezervației au fost acoperite cu păduri de arbuşti originari din Australia. Astfel că începând cu anii 1900 şi până în 1980, au fost plantați Acacia Cyclops, creasta cocoşului şi salcia Acacia Saligna. Inițiativa s-a dovedit totuşi riscantă, mai ales în ultimii ani, pentru că aceşti arbuşti transportați în Africa de Sud din alte părți ale lumii s-au acomodat mult prea bine pe pământul sud african şi s-au înmulțit rapid, invadând regiunile vecine şi ajungând să amenințe cu sufocarea până şi pădurile indigene ale Africii de Sud. Asemenea altor rezervații sud africane, administratorii rezervației naturale Walker Bay au fost nevoiți să intervină pentru ca arbuştii australieni să nu distrugă în totalitate vegetația indigenă.
Malurile lagunei râului Klein sunt acoperite de tufişuri mari de ceara albinei.

Animalele din rezervația naturală Walker Bay sunt destul de timide şi în ciuda faptului că turiştii sunt numeroşi în zonă, ele nu s-au obişnuit încă cu prezența oamenilor. Au fost înregistrate câteva specii de mamifere, cele mai multe fiind specifice Africii de Sud, precum gazelele, vidrele africane fără gheare, antilopele mici de câmpie, antilopa cenuşie şi antilopa duiker. Evident, antilopele sunt cel mai greu de fotografiat, pentru că imediat ce au dat cu ochii de oameni, s-au şi ascuns printre arbuşti.

Viața marină este extrem de interesantă şi atrage numeroşi spectatori mai ales între lunile august şi noiembrie, de-a lungul perioadei de împerechere a balenelor. Pot fi admirate balenele sudice, specifice coastei peninsulei Capului, recunoscute pentru cheful de joacă şi salturile uriaşe pe care le fac în valurile oceanului.

O altă viețuitoare spectaculoasă este balena mare a lui Bryde (sau balena tropicală), specifică oceanelor Indian şi Pacific, care poate fi întâlnită în compania balenei cu cocoaşă. Acestea două întâmpină turiştii în perioada lunilor dintre iunie şi decembrie, în restul anului neputând fi găsite.

Rezervația naturală Walker Bay îşi atrage vizitatorii şi cu ajutorul mai multor specii de delfini, extrem de jucăuşi şi inteligenți. În special turiştii cu copii sunt invitați să admire pe țărmurile rezervației naturale Walker Bay aceste exemplare simpatice.

În ceeea ce priveşte pescuitul, această activitate se poate desfăşura în locuri special amenajate pentru aşa ceva: țărmurile Galjoen şi Skeur şi pe plaja Sopiesklip. Speciile care se pescuiesc sunt peştii naționali ai Africii de Sud – galjoen, morunul atlantic şi pagelul dungat.

Principalele specii de păsări ale rezervației naturale Walker Bay sunt cele marine, unele dintre ele fiind foarte prețioase, pe motiv că sunt amenințate cu dispariția. Cea mai renumită pasăre a rezervației este scoicarul negru african, pe cât de rar, pe atât de frumos. Este o pasăre de dimensiuni mari, cu un penaj negru, strălucitor. Labele, ciocul şi ochii sunt de culoare portocalie, iar turiştii pot urmări aceste păsări în timp ce vânează mici viețuitoare de apă cum ar fi scoicile, melcii şi chiar şi unele crustacee. Scoicarul negru african este o pasăre care nu se întâlneşte decât în Africa de Sud. Din păcate, el a devenit o atracție atât de renumită a rezervației naturale Walker Bay, încât habitatul său este practic invadat, pe timp de vară, de către vizitatori curioşi să-l vadă.

Există şi atracții de ordin istoric pe suprafața rezervației. Spre exemplu, în partea de est se află peştera Klipgat, în interiorul căreia au fost descoperite fosile ce provin din perioada de mijloc a epocii de piatră. Cercetătorii estimează că rămăşițele ar fi în vârstă de 70.000 de ani. S-au descoperit şi urme ce sugerează că o parte a suprafeței rezervației naturale Walker Bay ar fi fost locuită, cu vreo două mii de ani în urmă, de africani indigeni Khoisan care trăiau mâncând plante, pescuind şi prinzând crustacee.

Turiştii au la dispoziție numeroase trasee pentru plimbări pe jos. Accesul cu maşina este oarecum restricționat, datorită vegetației indigene şi a animalelor al căror habitat poate fi distrus de roțile maşinii. Se poate pescui şi înota, dar administrația rezervației atrage atenția asupra pericolelor reprezentate de curenții foarte puternici din apă şi temperatura scăzută a mării.

Un detaliu foarte important: rezervația naturală Walker Bay nu primeşte turişti peste noapte. Nu există deci şansa cazării pe suprafața rezervației. Accesul se face exclusiv ziua, între orele 7.00 şi 19.00, contra cost şi cu ajutorul unor permise speciale care se procură din diferite birouri turistice ale oraşului Hermanus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.