Nu demult, citeam intr-o descriere facuta de UNESCO, despre muntele Taishan, ca „expresia chinezeasca «frunzele cazute se intorc acasa» inseamna ca fiecare stafie se intoarce dupa moarte la Taishan”, ceea ce, in buna masura, se poate explica prin multitudinea de legende ce inconjoara acest fascinant si deopotriva misterios loc. Si nu intamplator folosim aceste epitete, deoarece, potrivit mitului creatiei lui Pan Gu, dupa ce acesta a murit, capul sau a devenit Taishan.
Muntele taoist, unul dintre cei mai importanti, a fost, timp de milenii, un loc in care pelerinii gaseau tihna spirituala si, in acelasi timp, fiecare raspuns pe care nu il puteau gasi decat aici. Mai mult, acesta a fost cel mai sfant varf muntos din China, imparatii Chinei antice si nu numai considerandu-l fiul Imparatului Cerului. De pilda, atunci cand un imparat ocupa scaunul Chinei, acesta urca muntele si se ruga pamantului pentru stramosii lui, acesta fiind, de altfel, primul lucru pe care il facea.
Nu putem, de asemenea, sa nu ne gandim la ceea ce Confucius a spus atunci cand a urcat pe Taishan, in secolul al VI-lea i.Hr.: „Lumea e mica”. Peste cateva milenii, Mao Zedong avea sa spuna: „Rasaritul este rosu”. Situat la aproximativ 1.435 metri deasupra nivelului marii, cu 22 de temple, 97 ruine, 819 placi de piatra si 1.018 inscriptii in stanca si in piatra, muntele Taishan este considerat un giuvaier al naturii, precum si al indarjirii oamenilor de a fi mai aproape de linia cerului si, implicit, de tot ce inseamna, prin definitie, „absolut”.
Spre exemplu, in cel mai inalt varf de pe muntele Taishan, vizitatorii mai curajosi pot vizita Templul Imparatului de Jad, cel despre care, potrivit traditiei stravechi, era stapanul intregii lumi. Tot aici, mai precis in fata acestui templu, se afla Monumentul Fara Cuvinte. Acesta este, insa, neinscriptionat, deoarece imparatului nu i-a placut deloc ce i se propusese atunci. Dar cea mai frumoasa si impresionanta constructie de pe muntele Taishan este Templul Zeului, ridicat in vremea dinastiei Qin. Grandoarea acestei structuri pare rupta din maretia cerurilor, precum si din eleganta naturii ce inconjoara templul. Un alt edificiu important de aici este si Templul Norilor de Azur, de asemenea, foarte vizitat. Acest templu ii este dedicate Bixiei, zeita taoista a nasterii si a zorilor.
Ba, mai mult decat atat, turistii straini raman de-a dreptul impresionati de cele 6.600 de trepte sapate in munte, in cele mai indepartate vremuri. Si nu doar turistii raman impresionati de acest loc, pana si chinezii isi regasesc mare parte din cultura, daca nu cumva toate insemnatatea Chinei, in acest loc. Guo Moruo, carturarul chinez modern, spre exemplu, a spus despre Taishan ca este „o miniatura partiala a culturii chinezesti”. Importanta acestui loc a fost recunoscuta si de UNESCO, care a inclus muntele Taishan, alaturi de templele ce se afla aici, in anul 1987, pe Lista Patrimoniului Mondial. Muntele, parte din cei cinci munti considerati sfinti in religia taoista, dar la fel de important si in budism, a fost locul unde capetele incoronate veneau sa-i aduca jertfa cerului si pamantului.
Distanta de 9 kilometri era strabatuta pe jos, acestia sperand sa traiasca 900 de ani. Acelasi drum, strabatut cu aceeasi credinta, este facut chiar si in zilele noastre, atat de chinezi, cat si de turistii straini, veniti aici ba in pelerinaj, ba sa admire templele de pe muntele Taishan. De mentionat, de altfel, este faptul ca turistii mai pot urca muntele Taishan si prin folosirea unui teleferic, insa este posibil ca acestia sa piarda mare parte din frumusetile locului. Dincolo de toate acestea, oamenii, care se incumeta in aceasta calatorie, mai spera, pe langa altele, sa prinda rasaritul, mai cu seama, sa vada cum soarele se ridica, incununat parca, deasupra muntelui Taishan, cum lumina da navala peste temple si imprejurimi, intr-un joc fascinant de umbre si expresii.
