Stațiunea Băile Herculane – oaze de sănătate în inima naturii
Staţiunea Băile Herculane a fost menţionată prima dată în izvoarele istorice din anul 153 e.n., fiind cea mai veche staţiune din România şi din...
Biserica Episcopală – Mănăstirea Curtea de Argeș: o capodoperă medievală
Biserica episcopală de la Curtea de Argeş, “una dintre minunile lumii”, “un giuvaier” de arhitectură şi artă religioasă medievală (după cum aprecia, de exemplu,...
Cheile Bicazului – miracolul natural al României
Cheile Bicazului reprezintă una dintre cele mai frumoase şi impresionante atracţii naturale ale României, însă care, din păcate, este destul de puţin cunoscută atât...
Șoseaua Alpină Transfăgărășan – spectacolul naturii în inima României
Mulţi dintre iubitorii de munte, atât din ţară cât şi din străinate, aleg ca destinaţie de concediu Transfăgărășanul. Traseul Transfăgărășanului oferă unele dintre cele...
Stațiunea Predeal: un paradis montan în inima României
Staţiunea Predeal se află pe cel mai circulat drum al ţării, în judeţul Braşov, într-o zonă cu peisaje montane deosebit de frumoase. În această...
Roșia Montană: un patrimoniu minier milenar în inima Apusenilor
Roşia Montană, comună minieră din Munţii Apuseni, judeţul Alba, are o reputaţie de aur, dar nu pentru interesul României, din nefericire. Este situată în...
Închisoarea Doftana: Bastilia României și eroul tăcut al istoriei
Închisoarea Doftana, înălţată pe dealurile de la Teleaga, în apropierea fostelor ocne, în anul 1894, a devenit, după 1921, penitenciar special pentru deţinuţii politici,...
Castelul Peleș: o bijuterie regală în inima munților
Castelul Peleş este situat în Sinaia, pe Valea Prahovei, pe drumul european E60 (DN1), la 44 km de Braşov şi 122 km de Bucureşti,...
Mănăstirea Voroneț: capodopera albastră a lui Ștefan cel Mare
Mănăstirea Voroneţ este o mănăstire ortodoxă de maici, situată la 36 de km de Suceava, în satul cu acelaşi nume. A fost ctitorită de...
Mănăstirea Sucevița: o poveste de credință și istorie în Suceava
Mănăstirea Suceviţa este o mănăstire ortodoxă de maici, aflată lângă Rădăuţi, judeţul Suceava. Începutul sfântului lăcaş este legat de o legendă care spune că...
Mănăstirea Putna: sanctuarul spiritual al lui Ștefan cel Mare
Mănăstirean Putna este o mănăstire ortodoxă de călugări, aflată în nordul Moldovei, în localitatea Putna, judeţul Suceava. Lăcaşul datează din anul 1466, fiind ctitorită...
Mănăstirea Cozia: puntea istorică între Muntenia și Transilvania
Mănăstirea Cozia este o mănăstire ortodoxă de călugări, aflată lângă râul Olt, în localitatea Călimăneşti, judeţul Vâlcea. A fost ctitorită de domnitorul Mircea cel...
Orașul Iași: inima culturală și istorică a Moldovei
Oraşul Iaşi, vechi centru istoric, cultural și religios, continuă ca după 2000 de ani de istorie să reprezinte un adevărat catalizator pentru zona Moldovei,...
Curtea Domnească din Târgoviște: ecou al istoriei medievale
Unul dintre cele mai importante ansambluri din Evul Mediu, Curtea Domnească din Târgovişte, dăinuie de secole şi reprezintă un model de istorie şi artă...
Valea Arieșului: descoperă comorile Apusenilor
Arieșul sau Aurarul, cel mai mare afluent al Mureșului, este artera principală pentru turiști, în masivul Apuseni și duce de la răsărit, până în...




























