Dinozaurul Anatotitan a trait in era Mezozoica, in Cretacicul superior, cu aproximativ 70 de milioane de ani in urma.

Plantele cu flori au aparut acum 100 de milioane de ani, fapt ce arata ca o mare parte a perioadei cat dinozaurii au supravietuit pe pamant au existat putine tipuri de plante din cele care exista pe pamant si azi. Cu siguranta atunci nu existau arborii de azi, stejarii ce apar pe continentul european, de asemenea nu erau arbustii sau tufisurile tepoase pe care le mananca girafele din Africa, dar mai mult decat atat nu era nici macar iarba pe care o prefera animale erbivore copitate. Cele mai intalnite plante erau cicadele, copacii de feriga si pinii, un fel de conifere primitive.

Dinozaurul Anatotitan, Foto: boards.ie

Cu trecerea milioanelor de ani si vegetatia s-a schimbat la fel cum evolutia a adus schimbari si in randul animalelor. Astfel au aparut plantele cu flori si dinozaurii uriasi, mari consumatori de plante. Dintre acestia facea parte si marele Anatotitan, care nu avea dinti incisivi in partea din fata a falcilor. Botul avea o parte rotunjita a osului care probabil era acoperita cu o teaca cornoasa ca un cioc. Conform cercetatorilor aceasta teaca avea in principal rolul de a ciuguli crengile si frunzele copacilor. In spatele falcilor, in interiorul gurii se gaseau mai multe siruri de dinti situati unii peste altii formand un fel de placi cu numeroase margini ascutite, ce reuseau sa mestece bucatile de plante rupte, sa zdrobeasca si sa macine fibrele tari ale acestora. In timp acesti dinti cu siguranta se rupeau sau se toceau, insa erau imediat inlocuiti in acelasi loc cu altii noi care cresteau din osul falcii de dedesubt. Se banuieste ca numarul de dinti aliniati in raduri era foarte mare, de cateva sute.

Falca de jos prin intermediul muschilor puternici avea o miscare in sus si in jos.

Cand miscarea se facea in sus impingea intr-o parte falca de sus si astfel se realiza mestecarea, fara miscari laterale ale falcii de jos. Se pare ca falca de sus practic avea o mica miscare in afara prin intermediul unei articulatii elastice care aparea intre cerul gurii si falca de sus. Prin acest sistem chiar si cele mai dure plante erau smulse si taiate cu ciocul ca o foarfeca, apoi erau purtate cu ajutorul limbii lungi si flexibile in zona dintilor, unde erau mestecate si transformate intr-o pasta ce apoi aluneca foarte usor pe gatul lung si astfel ajungea pana in stomac.

O particularitate a acestui dinozaur era umflatura lata si plata ce se afla in varful craniului. De asemenea, deasupra ochilor avea mici proeminente probabil cu rol de protectie a acestora. Umflatura de deasupra botului indica specia, varsta si probabil si sexul animalului – cele mai mari apareu la masculi, cele mai mici la femele, iar cele mai putin dezvoltate la pui sau exemplarele tinere. Avand in vedere si culoarea acestei umflaturi sau a pielii solzoase ce acoperea intregul corp al dinozaurului ne putem inchipui ca aceste creaturi ocupau un loc special in regnul animal si erau cu adevarat spectaculoase la privit.

Umflatura de pe nas avea insa si un alt rol, era  in legatura cu un labirint de camere de aer care se banuieste ca rezonau puternic in cazul in care animalele urlau.

Probabil ca aceste uriase erbivore traiau in efective mari de sute de exemplare si isi umflau pielea de pe nas pentru a scoate sunete stridente ce se auzeau de la distante mari, prin care se avertizau in caz de pericol, sau se chemau si se organizau in cadrul turmei. Aceste camere de aer variau ca marime si forma, astfel se explica si faptul ca fiecare specie a avut cu siguranta un strigat al ei caracteristic. Probabil ca scoteau un fel de mormaituri in cor, avand in vedere ca dinozaurii erbivori traiau in turme asemanator antilopelor de azi.

Ochii erau pozitionati pe partile laterale ale capului, astfel incat ii ofereau animalului o vedere panoramica, ceea ce facea inutila miscare capului pentru a observa dinozaurii pradatori. El isi putea cauta pasnic hrana si in acelasi timp sa urmareasca si imprejurimile. Totusi aceste animale isi luau si alte masuri de protectie in cadrul turmei, in timp cat majoritatea exemplarelor mancau linistite cu capetele aplecate, cateva stateau de paza, urmareau permanent zona pentru a-i putea avertiza din timp de un posibil pericol. In caz de atac singura lor scapare era sa se refugieze spre un rau din apropiere, sa treaca apa si sa iasa pe malul opus. Mersul era atat biped cat si patruped, toate membrele erau robuste si musculoase, terminate cu degete groase si gheare copitate.

In Montana si Dakota de Sud au fost descoperite ramasitele fosile ale unor dinozauri Anatotitan – trei schelete incomplete si trei cranii – pe baza carora in anul 1990 paleontologii Ralph Chapman si Brett Surman au descris infatisarea si viata sociala a doua specii si le-au numit stiintific Anatotitan copei si Anatotitan longiceps. Cercetatorii au estimat lungimea unui exemplar adult ca fiind de aproximativ 10-13 m si greutatea de 4-5 tone.

Dinozaurul Anatotitan facea parte din grupul dinozaurilor cu cioc de rata, care cuprindea specii precum Maiasaura, Corythosaurus, Lambeosaurus si altele. Ca specie, dinozaurul Anatotitan a fost clasat in ordinul Ornithischia, familia Hadrosauridae.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.