Doar cateva zile pe saptamana, atat timp cat razele soarelui inca mai trec pe aici, se intrezaresc varfurile muntilor. In restul zilelelor, platoul montan al Venezuelei se ascunde parca sub proprii nori. Ceata care s-a lasat in fata noastra este mai groasa decat am fi crezut. Oricand se pot descoperi locuri de nimeni explorate. Aici, in extremitatea de sud-est a Venezuelei, privelistile prind formele unui urias platou montan— Tepui, cu peretii sai verticali, ce au altitudini cuprinse intre 1.000 si 2.000 metri, se inalta, precum o haina umflata de vant, peste campiile nesfarsite, acoperite de savana tropicala.

Parcul National Canaima Jasper Creek
Parcul National Canaima Jasper Creek

Linistea e furata, cand si cand, de sunetul asurzitor al vreunei cascade, care pare ca plonjeaza peste versantii abrupti si impaduriti, la baza carora, de-a lungul a milioane de ani, s-au adunat sedimente erodate. Volumul acestor cascade este preluat de apele curgatoare ce au sapat albiile chiar si prin versantii impunatori; toate se indreapta spre raul Caroni, ce formeaza granita de vest a Parcului National Canaima. 30.000 km², aceasta este suprafata acestui splendid loc, Canaima din Venezuela fiind unul dintre cele mai mari 10 parcuri nationale din lume.

Situat pe terenurile inalte din Gran Sabana, pana pe platoul rasaritean al Muntilor Roraima si pe platourile de gresie Chimanta si Auyantepui la vest, Parcul National Canaima redefineste orizontul lumii. De asemenea, principala asezare de aici se afla in partea vestica, undeva pe tarmul unei lagune de-a dreptul superbe. De aici, am pornit si noi spre calatoria vietii noastre, in excursia ce duce spre inima salbaticiei. Peisajele idilice par, parca pentru prima oara, pline de viata, in timp ce partea noastra de cer ramane incremenit. Potecile ne conduc spre locuri nestiute si inca neexplorate, ba chiar, ni se spune ca, dincolo de perdeaua deformata de apa a cascadei Sapo, se afla o poteca nestiuta, ce o foloseste micul grup de bastinasi din tribul Pemon, cu o populatie de 10.000 de locuitori. Acest trib traieste in Canaima.

Parcul National Canaima La Gran Sabana
Parcul National Canaima La Gran Sabana

In perioada Precambirana, cu 1,5 – 2 milioane de ani in urma, avea sa se formeze Scutul Guyana, in aceste vremuri indepartate, Africa si America facand inca paere din ceea ce alcatuia supercontinentul numit Godwana. Acesta a disparut pe parcursul a milioane de ani, in vant si ploaie, ca intr-un final, sa fie despartit de fortele telurice si impartit in doua mari mase continentale. Am putea crede, vazand aceste minunate peisaje, ca totul s-a intamplat cu un scop precis, si anume pentru a da nastere acestui loc splendid.

Tepui ori platourile montane s-au format din straturi orizontale din gresie colorata, cu roci de cuart si conglomerate. Platoul Tepui are varfuri ce se inalta la altitudini de peste 2.000 metri, ajungand chiar si la 2.700 deasupra nivelului marii. Intreaga suprafata este traversata de torenti, avenuri si canioane oarecum inguste, unele prapastii avand adancimi de cateva sute de metri. Mai mult decat atat, nu multe sunt varfurile care au fost explorate de om. Inconjurat de raurile Carrao si Akanan, Masivul Auyan-Tepui este, fara putinta de tagada, unul dintre cele mai frumoase platouri montane din Parcul National Canaima. Acest platou este situat in nordul regiunii si seamana cu o inima.

Parcul National Canaima Waterfalls
Parcul National Canaima Waterfalls

In anii 1930, pilotul american James Crawford Angel avea sa descopere o cascada ascunsa in versantul nordic al masivului. Aceasta impresionanta lucrare a naturii s-a dovedit a fi cea mai inalta cascada din lume si a imprumutat numele numele celui care a descoperit-o. De la aproximativ 1000 m inaltime, cascada Angel plonjeaza ca o perdea, cand si cand, formand un nor ce poarta culorile curcubeului. Am vazut acest nor de la o distanta destul de mare, intrucat la acest loc se poate ajunge doar cu avionul. Si totusi, am fi putut ajunge aici daca am fi optat pentru calatoria cu barca de doua zile. Am intalnit, chiar si asa, turisti care s-au intors de aici dupa mai mult de doua saptamani de mers pe jos.

Insa Parcul National Canaima nu este doar recunoscut pentru peisajele superbe, ci si pentru faptul ca este numit paradisul muschilor si al lichenilor. Pe savana de un verde aproape ireal cresc palmieri Mauritia si tufisuri foarte dese, considerandu-se ca acesta este rezultatul a sute de ani in care bastinasii au incendiat padurea. Si, de fapt, am observat ca zonele impadurite se gasesc doar de-a lungul raurilor, mai cu seama pe vaile laterale, pe versantii de la poalele Muntilor Tepui, precum si pe torenti. In orice caz, pana si pe cea mai mica fasie de padure, nu foarte deasa, cresc tot felul de arbori, plante epifite si liane.

Parcul National Canaima laguna
Parcul National Canaima laguna

Totodata, trebuie sa ne gandim ca aici exista platouri atat de inalte, cu un climat atat de dur, incat doar lichenii, ferigile, muschii si algele se dezvolta acolo. Exista, in orice caz, potrivit estimarilor biologilor, intre 3.000 si 5.000 de specii diferite de alge si ferigi care cresc aici. Speciile mai evoluate de plante se dezvolta, bineinteles, in zonele asemenea, de altminteri, ferite de climatul sever, precum si de celelalte conditii neprielnice. Plus, aici se afla si foarte multe plante endemice, 10 % crescand exclusiv pe acest masiv.

Nu trebuie sa uitam, de asemenea, nici de plantele carnivore sau de cele 500 de specii de orhidee ce cresc in Parcul National Canaima din Venezuela. Cat despre viata salbatica, aici traiesc aproximativ 72 specii de reptile, 55 de amfibieni si 550 de specii de pasari, dintre care 30 % sunt indigene. Furnicarul, vidra uriasa, tatu-ul urias, oncilla, margauy-ul si, bineinteles, o specie unica de rozatoare sunt doar cateva dintre animalele salbatice in pericol de disparitie ce traiesc in Canaima.

Muntele Romaina
Muntele Romaina

In sfarsit, daca ar trebui sa facem un top al celor mai frumoase parcuri nationale din lume, Canaima din Venezuela ar ocupa, fara indoiala, unul dintre locurile fruntase, in primul rand, pentru peisajele spectaculoase, iar apoi, pentru unicitatea acestora— nu multe sunt locurile asemenea care au reusit sa pastreze natura, in cele mai pure si deopotriva brute forme ale sale, atat de vie. Parcul National poate fi considerat, in definitiv, regatul dintre cer si pamant, locul ce a redefinit, pe parcursul a milioane de ani, orizontul lumii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.