Stegocefalii au fost un grup de amfibieni care se deosebeau oarecum de amfibienii din zilele noastre – salamandrele si broastele – mai ales prin infatisarea lor masiva care nu le oferea posibilitatea sa se deplaseze cu agilitate in mediul lor natural. Ei traiau la limita dintre apa si uscat. Pielea lor neteda si lipsita de solzi ii obliga sa traiasca in apropierea apelor. Mai mult decat atat, apa le era necesara in perioada de reproducere pentru depunerea oualor, iar dupa eclozarea lor tot in apa se dezvoltau si larvele. Aveau un stil de viata nocturn, inotau in apa, ieseau pe mal si se ascundeau in tufisurile padurilor sau in scorburile trunchiurilor mari ale copacilor, sau sapau gropi in pamantul mlastinos spre a-si ascunde intregul corp.

Mastodonsaurus, Foto: demiart.ru

Perioada in care au aparut numeroase linii evolutive ale stegocefalilor era acum 350 milioane de ani, la sfarsitul Devonianului. Climatul era cald si umed, hrana de natura vegetala sau animala se gasea din abundenta, astfel se explica si dezvoltarea exuberanta a insectelor dar si a altor vietuitoare. Amfibienii paleozoici sau din triasic erau impartiti in doua grupuri de stegocefali: lepospondili si labirintodonti. Primii nu aveau pe cap acea carcasa specifica stegocefalilor ci prezentau oase craniene subtiri, doar labirintodontii aveau podoaba capilara craniana formata din oase groase. Ambele grupuri se asemanau putin cu crocodilii, dar si cu serpii sau soparlele de azi.

Lepospondilii au trait in Carbonifer, iar unele specii au ajuns pana in Permian. Aveau carcasa craniana subtire, bolta craniana formata din oase subtiri, iar corpul vertebral format dintr-o singura piesa la care fuziona arcul neural. Corpul era destul de mic, ajungea la cel mult 30 cm, iar aspectul era serpentiform. Inotau in balti si lacuri, unele specii erau exclusiv acvatice, altele traiau intr-un mediu semiacvatic. O specie cu infatisare ciudata era Diplocaulus care avea craniul triunghiular datorita prelungirii oaselor din regiunea posterioara a craniului, care semanau cu doua coarne. Acest amfibian aparea frecvent in lacurile de la sfarsitul Carboniferului.

Citește și:  Broasca săgeată-veninoasă verde (Dendrobates auratus), un amfibian periculos
Diplocaulus, stegocefal cu craniul triunghiular, Foto: dinosauri-bakov.blog.cz

Labirintodontii au fost amfibieni care prezentau o structura interna labirintica a dintilor, de la care le vine si numele. Astfel de stegocefali existau in numar mare si traiau foarte mult, erau cele mai longevive specii de amfibieni din acea perioada. Astfel se explica faptul ca au ajuns sa dainuie pana la sfarsitul Triasicului. Vertebrele lor erau formate din doua piese diferite – partea anterioara si cea posterioara – si doua arcuri osoase incomplet sudate in zona posterioara.

Temnospondilii erau stegocefali care au trait in Carbonifer, Permian si Triasic. Aveau corpul greoi, de talie mijlocie dar au existat si specii de talie mare care puteau ajunge la lungimea de 2 m sau chiar depasi aceasta dimensiune. Craniul lor era plat, puternic aplatizat, membrele anterioare si posterioare foarte robuste si departate de corp datorita pozitiei transversale a oaselor. Craniul la unele exemplare care au aparut la inceput era articulat de coloana vertebrala, iar mai tarziu la alte exemplare era divizat, alcatuia o parte distincta. Astfel de vietuitoare traiau mai mult in apa si erau mari pradatori de animale acvatice, mai ales de pesti.

Specia Eryops, Foto: dinooftheweek.blogspot.com

Cele mai comune specii de stegocefali care au trait in prima jumatate a Permianului au fost specia Cacops ce masura 1,2 m si specia Eryops care avea lungimea corpului de 1,5 m.

Temnospondili Cacops, Foto: jirisvoboda.wz.cz

In Triasic a aparut forma gigantica Mastodonsaurus care avea capul foarte mare, craniul sau depasea lungimea de 1 m.

Ultimul reprezentant al stegocefalilor a fost Gerrothorax care apartinea familiei labirintodontilor. Acesta avea membrele posterioare prevazute cu membrane interdigitale si branhii externe ceea ce arata evolutia amfibienilor spre a-si implini dorinta de a se intoarce in apa, pentru a se apara de reptilele care s-au extins tot mai mult la inceput de Triasic si dominau uscatul.

Gerrothorax, Foto: drip.de
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.