Fabrica de bere Guinness din Dublin sau St. James’s Gate Brewery a fost infiintata in anul 1759, de catre Arthur Guinness, in prezent, fiind parte a Diageo, o companie formata din Grand Metropolitan si Guinness in anul 1997. De fapt, se poate spune ca Guinness are un loc special in istoria Dublinului, dar si a berii, Irlanda devenind, astfel, una dintre tarile europene recunoscute, la nivel international, drept locul unde au luat nastere unele dintre cele mai bune beri din lume. Mica fabrica de bere Rainsford, situata la sud de raul Liffey, a fost achizitionata in anul 1759, de catre Arthur Guinness, pe baza unui contract de inchiriere pe 9000 de ani. Decizia acestuia avea sa scrie istorie in randurile berarilor, cu atat mai mult cu cat acesta a inceput prin a fabrica bere englezeasca de tip „ale” (blonda), ca mai apoi, prin anii 1770, sa fabrice o bere seaca, bruna. Acest tip de bere a devenit celebra in scurt timp la Londra pentru culoarea sa neagra, de altminteri, creata cu ajutorul orzului prajit, cu un guler cremos si cu un gust caracteristic. Acest tip de bere a avut un atat de mare succes, incat productia de bere blonda a fost oprita, pentru a se fabrica tot mai multa bere bruna.

Pasiunea lui Arthur Guinness a fost intr-atat de mare, incat acesta a decis sa-si construiasca o casa pe strada Thomas, aproape de intrarea principala in fabrica, dar inima familiei a fost fiul sau, sir Benjamin Lee Guinness. Acesta a fost facut baronet si era, cel mai probabil, cel mai bogat om din Irlanda in momentul mortii. Si nu degeaba, caci el a fost principalul creator al afacerii moderne si a extins atat de mult fabrica din Dublin, incat la un moment dat, ajunsese cea mai mare din lume. Afacerea a atins proportii inimaginabile pana la acea vreme, Benjamin Lee Guinness fiind, daca vreti, cel care a adus afacerea la un succes nesperat, dat binemeritat. De altfel, Fabrica de bere Guinness din Dublin avea propria cale ferata si propria flota de slepuri, prin intermediul carora se cara marfa pana in portul Dublin, de unde era si expediata in strainatate. Poate ca determinarea acestei familii, dincolo de inovatiile aduse in domeniul berii, a fost strans legata de dorinta lor de a crea o bautura cu totul si cu totul aparte. Spunem acestea deoarece, daca ne este foarte clar un aspect, este acela ca, inainte de profit si alte satisfactii materiale, Fabrica de bere Guinness a reprezentat singura oportunitate a familiei de a schimba cursul istoriei in acest domeniu. In sfarsit, in anii 1930, aproximativ 5000 de oameni lucrau in fabrica de bere si firma devenise cel mai mare angajator din oras.

Ca o urmare a succesului inregistrat si apropo de satisfactii, membrii familiei Guinness au intrat in randurile aristocatiei engleze, in calitate de conti de Iveagh. Insa nu s-au facut remarcati prin primirea acestor titluri, ci prin nenumaratele acte de caritate intreprinse atat de frecvent. De fapt, ei considerau ca acesta este motivul principal pentru care au primit un asemenea titlu, si anume pentru a profita de pozitia dobandita pentru a-i ajuta pe oamenii nevoiasi. In cele din urma, s-a deschis, in anul 2000, Guinness storehouse, undeva prin centrul uriasului complex al fabricii.

Acest loc ne spune intreaga poveste a Fabricii de bere Guinness, precum si intreaga poveste a berii, a drumului pe care cea mai consumata bautura din lume l-a urmat. De asemenea, turistii mai pot vedea si o galerie speciala, ce ii este dedicata lui John Gilroy, artist si creator al multora dintre faimoasele reclame din anii 1930 si 1940, cum ar fi, de pilda, My Goodness, My Guinness, etc. Nu trebuie sa uitam nici de Barul Gravity, cu peretii de sticla, din varful cladirii, ce ofera o priveliste absolut magnifica asupra Dublinului si-i rasplateste pe vizitatori cu ceea ce a fost descris drept „cea mai buna halba care ai baut-o vreodata”.

Si nu degeaba, caci exista foarte multi oameni, barbati si femei, care vin aici in speranta sa bea cea mai buna halba de bere din viata lor. Interesant este ca acestia ies din Barul Gravity sustinand cu totul altceva, si anume ca nu este cea mai buna halba de bere pe care au baut-o vreodata, ci cea mai buna bere pe care au gustat-o si vor sa o guste. Astazi, fara doar si poate, Guinness ramane cea mai populara bautura alcoolica din Irlanda, ceea ce este si de inteles. Mai mult decat atat, este comercializata cam in toate tarile europene si nu numai.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ