Creierul reptilian este un concept controversat. Unii cercetători spun că ne condiţionează comportamentele primitive, deciziile iraţionale, fricile, automatismele, alţii consideră că nu există. Agresivitatea, temerile inexplicabile, furiile nestăpânite, reflexele ancestrale, care apar în anumite situaţii emoţionale, sunt puse adesea, de unii psihologi şi specialişti în neuroştiinte, pe seama acestei părţi a creierului, numită creierul reptilian, şi care, de-a lungul timpului, ar fi ajutat la supravieţuirea speciei.
Ce este creierul reptilian?
Teoria creierului reptilian şi a creierului triunitar (in engleză, “triune brain”) a fost formulată, în anii 1960, de către Paul McLean, şeful laboratorului de neurofiziologie al Institutului de Sănătate Mintală din Bethesda (Maryland), SUA, şi popularizată de jurnalistul britanic (de origine maghiară) Arthur Koestler, într-o carte care s-a bucurat de o deosebită popularitate – “The ghost in the machine”, 1967 (“Fantoma din maşină”).
Potrivit acestei teorii, considerată, la vremea respectivă, a fi revoluţionară, creierul uman ar fi alcătuit din trei “straturi” succesive, structurate de-a lungul procesului de evoluţie – creierul reptilian, locul comportamentelor arhaice, legate de supraviețuire (respiraţie, ritm cardiac, hrănire, reproducere, fugă, luptă, apărare, temperatura corpului etc.); creierul limbic, centrul emoțiilor, şi neocortexul, dezvoltat la primatele superioare și legat de activități cognitive, abstracte.
Cel mai vechi “strat” se numeşte “creier reptilian” pentru că, în evoluţia speciilor, a apărut în urmă cu 400 – 600 de milioane de ani, guvernând comportamentul peştilor, reptilelor, amfibienilor, păsărilor, aflându-se la originea homeostaziei, adică reglarea constantelor interne ale organismului la un nivel stabil.
La nivel anatomic, creierul reptilian, la om, ar corespunde trunchiului cerebral (care are forma unui trunchi de con), localizat în partea posterioară a encefalului şi reprezentând 10% din masa acestuia. Bine protejat, în profunzime, este cea mai rezistentă structură cerebrală la traumatismele craniene.
Creierul reptilian este cel care generează comportamentele stereotipe, preprogramate, în sensul că acelaşi stimul va duce întotdeauna la acelaşi răspuns, explicând, în acelaşi timp, frica de schimbare.
Comportamentele induse de creierul reptilian nu pot evolua odată cu experiența, nu se pot adapta unei situații, deoarece acest creier ar avea doar o memorie de scurtă durată. De pildă, manifestarea furiei nu ar fi altceva decât o expresie a creierului reptilian (individul încercând să arate, prin agresivitate, că este mai puternic decât inamicul său).
Creierul reptilian şi psihanaliza
Chiar dacă teoria creierului triunitar a fost formulată în anii 1960, mai înainte, Sigmund Freud, “părintele psihanalizei”, era extrem de interesat de această zonă profundă a creierului, legată de subconştient, susţinând că undeva, în adâncul minţii noastre, impulsurile ar căuta să se materializeze.
Mai mult, unii au susţinut că Paul D. MacLean şi-ar fi construit teoria creierului reptilian pornind de la conceptele freudiene: Sinele (ID), Eul (EGO) şi Supra-Eul (Super Ego), de la relaţia între conştient şi inconştient, de la definirea sinelui ca un “haos” dominat de instincte, de la “gândirea primitivă”, iraţională, destinată căutării plăcerii sau evitării durerii.
Începând cu psihanaliza lui Freud, trecând prin teoria “creierului triunitar” şi până la unele teorii mai noi, din anii 2000, se crede că acest creier reptilian, cel mai vechi, mai puternic şi mai greu de controlat, este responsabil de reticenţele noastre la schimbare, de deciziile iraţionale, de automatismele de tot felul.
Creierul reptilian, dependența de putere şi deciziile iraţionale
Mulţi susţinători ai teoriei lui Paul D. MacLean consideră că această structură foarte veche – creierul reptilian – este direct legată, printre altele, de dependenţa de putere a fiinţei umane şi că există persoane la care emoțiile cele mai primitive, mai agresive și mai puțin empatice, precum şi plăcerea dominației și egocentrismul sunt extrem de puternice, aceste persoane lăsându-se ghidate, în mare parte, doar de creierul lor primitiv.
Un exemplu banal ar fi legat de “neuro-marketing”, experţii din industria de publicitate mizând tocmai pe faptul că oamenii se lasă conduşi, în bună măsură, de creierul lor reptilian, pentru că, în cele mai multe cazuri, atunci când scoatem cardul de credit, pentru a achiziționa ceva, focalizarea principală este pe satisfacerea dorințelor, instinctelor, nevoilor și plăcerilor noastre.
De asemenea, creierul reptilian stochează toate amintirile celor mai îndepărtate experiențe din trecut și funcționează ca și cum totul ar exista în același timp, în prezent, ceea ce întărește permanența mecanismelor reactivității inconștiente.
Personalitatea si dependența de putere
Un reputat psiholog american, David McClelland, cunoscut şi ca autor al “teoriei nevoilor”, nevoi care s-ar afla la baza motivaţiei umane, crede că există similitudini “tulburătoare” intre personalitatea unui copil de trei ani şi o personalitate matură, despotică, asemănări explicabile tocmai prin această structură “primitivă” a creierului – de exemplu, ambele au o capacitate redusă de gestionare a emoţiilor.
Fiinţa umană, spune David McClelland, se caracterizează prin trei scopuri principale: afiliere, realizare și putere. Unii prețuiesc mai mult relațiile, alții își stabilesc obiective profesionale extrem de specifice, în timp ce unii au o singură obsesie: să exercite puterea în mod direct, în mediul lor. În cazul din urmă, se întâmplă sistematic ceva foarte interesant: cu cât este mai mare nevoia de putere, cu atât mai redus este controlul emoţional, în felul acesta creierul reptilian dobândind o importanţă capitală.
O personalitate dependentă de putere, subliniază psihologul american, poate fi recunoscută prin câteva trăsături caracteristice: este energică, orientată spre exterior, îi place să stabilească noi relaţii sociale, dând dovadă de “prietenie” şi “apropiere” exagerate, dar astfel de atitudini ascund, în realitate, intenții mult mai puțin lăudabile, precum a cunoaște pentru a controla, pentru a şantaja, pentru a crea alianţe în scopul obţinerii de mai multă putere.
Astfel oameni sunt mereu în defensivă, se simt răniți sau trădați la cea mai mică greșeală din partea celorlalți. De asemenea, pot reacționa agresiv la lucruri banale, își pierd rapid controlul asupra lor. Creierul reptilian este nefiltrat, îi lipsesc mecanismele de control pentru a face față furiei, nervozității și fricii. Ei nu sunt capabili să fie receptivi și empatici la nevoile celorlalți, deoarece creierul lor este lipsit de coerență emoțională, de echilibru și de raționalitate.
Perspective actuale asupra teoriei creierului triunic
Neurologii au opinii comune când este vorba de evoluţia biologică a creierului nostru, dar opiniile lor sunt diferite în privinţa structurii “în straturi”, aşa cum a susţinut Paul D. MacLean, în anii 1960. Creierul uman, spun aceştia, nu este un puzzle, ci un organ format din zone specializate, interconectate.
Neuropsihologul Roger Wolcott Sperry, care a primit Premiul Nobel pentru Medicină, în 1981, a fost aspru criticat în lumea medicală, pentru ipoteza sa că fiecare emisferă cerebrală are propriile funcții, chiar și propria conștiință, ceea ce însemna, cel puţin parţial, un acord cu teoria creierului triunitar, implicit a creierului reptilian.
Structurile creierului, spun contestatarii teoriei triunitare, au evoluat prin specializarea unor structuri existente in nuce, încă de la cele mai vechi vertebrate, nu prin adăugare de “straturi”. În plus, chiar dacă diversele zone ale creierului par a avea o anumită autonomie, unele analize au arătat că leziunile cortexului sunt însoţite atât de tulburări cognitive, cât și afective.
Alţii au mers şi mai departe, negând orice bază ştiinţifică a acestei teorii şi punând-o (oarecum simplist) pe seama unei gândiri mitice despre alungarea din rai a omului, unde “răul” ia înfăţişarea şarpelui.
Creierul triunitar şi dezvoltarea personală
În prezent, teoria creierului reptilian se bucură de atenţie în zona dezvoltării personale, punându-se accent pe importanta acceptării “părţii reptiliene” din noi, pentru o viaţă mai bună, mai echilibrată, în sensul unui mai riguros control asupra comportamentelor impulsive, uneori agresive, şi asupra nevoilor de la baza Piramidei lui Maslow.
Se consideră, de asemenea, în psihoterapie, că teoria creierului triunitar oferă o perspectivă concisă și ușor de înțeles asupra naturii noastre, în luptă constantă cu instinctele primitive, asupra nevoii de a trăi în societate fără depresii şi anxietăţi şi de a canaliza emoțiile și capacitățile cognitive spre înțelepciune și raţionalitate.
Se pare că, în pofida avansului tehnologic, creierul uman mai are încă multe enigme. Funcţionarea milioanelor de neuroni, felul în care evoluează şi se estompează amintirile, emoţiile şi efectele lor asupra tensiunii muscular, ritmului cardiac, temperaturii corpului, inteligenţa, pentru care nimeni nu poate să dea deocamdată o definiţie completă, somnul, visele, conştiinţa, capacitatea de a imagina viitorul etc. – toate acestea sunt parţial descifrate de ştiinţă şi tot creierului îi revine misiunea de a căuta dezlegarea atâtor taine în virtutea cărora omul ocupă un loc privilegiat pe scara evoluţiei.
Un medic spaniol de la începutul secolului al XX-lea, Santiago Ramón y Cajal, laureat al Premiului Nobel, unul dintre fondatorii neurostiintelor moderne, spunea că: “Atât timp cât creierul uman rămâne un mister, Universul va continua să fie un mister”.
