Mustelidele alcătuiesc un grup de mamifere care se remarcă prin corpul alungit, coada lungă și blana scurtă. Aceste specii diferă prin faptul că unele sunt arboricole, altele sapă vizuini, anumite specii sunt terestre, iar o parte sunt acvatice sau semiacvatice. Jderii sunt arboricoli și se hrănesc cu veverițe și păsări. Vidrele sunt acvatice și sunt animale scufundătoare și înotătoare extraordinare. Jderii pot fi și semiacvatici, sunt carnivori lacomi. Bursucii sunt mari săpători de vizuini, au gheare lungi la membrele anterioare, perfect adaptate pentru acest lucru.

Specii de mustelide, mamifere carnivore din familia Mustelidae:

Mustela putorius
Mustela putorius

În Europa trăiește dihorul european, care este strămoșul dihorului domestic. Are denumirea științifică de Mustela putorius și este un bun înotător, cățărător și alergător. Corpul său lung este acoperit de blană. Poate avea lungimea corporală de 35-51 cm și greutatea de 0,7-1,5 kg. Coada are 12-19 cm

Enhydra lutris
Enhydra lutris

Cel mai mic mamifer marin din lume (din familia Mustelidae), este vidra marină. Are denumirea științifică de Enhydra lutris și trăiește în Pacificul de Nord. Are lungimea corpului de 55-130 cm și greutatea de 21-28 kg. Este o specie în pericol de dispariție. Se hrănește cu scoici, crabi, midii, arici de mare, pe care îi caută pe fundul mării.

Mustela erminea
Mustela erminea

Hermelina este un mamifer carnivor zvelt care populează regiunile din America de Nord, Groenlanda, Asia de Nord-Est și Europa. Are denumirea științifică de Mustela erminea și poate avea lungimea corpului de 17-24 cm și greutatea de 60-200 g. Coada este de 9-12 cm.

Pteronura brasiliensis
Pteronura brasiliensis

Cea mai mare mustelidă din lume este Pteronura brasiliensis. Este cunoscută și cu numele de vidra uriașă, este o specie în pericol de dispariție. Are lungimea corpului de 1-1,4 m și greutatea de 22-32 kg. Este răspândită în regiunile din centrul și nordul Americii de Nord.

Gulo gulo

A doua mustelidă foarte mare, care ocupă locul al doilea după vidra uriașă, este jderul-flamânzilă. Acest animal este răspândit în Canada, Asia de Nord și Est, Europa de Nord și SUA de Nord-Vest. Are denumirea științifică de Gulo gulo și poate avea lungimea corpului de 65-105 cm și greutatea de 8-14 kg.

Martes foina
Martes foina

Pietrarul este un jder care trăiește în Europa. Are denumirea științifică de Martes foina. Se remarcă prin corpul cenusiu, coada stufoasă, lungă de 26 cm, picioarele scurte și negre, urechile mari și rotunjite. Are lungimea corpului de 42-48 cm și greutatea de 1,5-2,5 kg.

Arctonyx collaris

Bursucul-porc este un mamifer din sud-estul și estul Asiei, care are denumirea științifică de Arctonyx collaris. Are lungimea corpului de 55-70 cm și greutatea de 7-14 kg. Este un animal omnivor, în pericol de dispariție.

Galictis vittata

Grisonul este un mamifer cu blana cenușie și părțile inferioare negre. Trăiește în sudul Mexicului, America Centrală și de Sud. Are denumirea științifică de Galictis vittata. Are lungimea corpului de 47-55 cm și greutatea de 1,5-2 kg. Este o specie în pericol de dispariție.

Lutra lutra
Lutra lutra

Vidra europeană trăiește în Europa dar și în Asia. Are lungimea corpului de 55-70 cm și greutatea de 7-10 kg. Lungimea cozii este de 35-40 cm. Este o specie vulnerabilă, considerată în pericol de dispariție. Denumirea știinșifică este de Lutra lutra.

Martes martes
Martes martes

Jderul de pădure este răspândit în regiunile din Europa până în Asia de Nord și de Vest. Are lungimea corpului de 40-55 cm și greutatea de 0,9-2 kg. Denumirea sa științifică este Martes martes.

Meles meles
Meles meles

Bursucul euroasiatic este răspândit în Europa și estul Asiei. Are denumirea științifică de Meles meles și trăiește în grup, lucru rar întălnit la mustelide, deoarece ele au obiceiul de a viețui solitar. Are lungimea corpului de 56-90 cm și greutatea de 10-12 kg.

Bursucul puturos, specia Mydaus marchei, Foto: elhogarnatural.com
Bursucul puturos, specia Mydaus marchei, Foto: elhogarnatural.com

Bursucul puturos are denumirea științifică de Mydaus marchei și trăiește în Insulele Busuanga și Palawan. Are lungimea corpului de 32-46 cm și greutatea de 3 kg. Este lent, are corpul greoi, coada sa este foarte scurtă, de 1-4 cm.

Martes zibellina
Martes zibellina

Zibelina sau specia Martes zibellina trăiește în Asia de Nord și Est. Are lungimea corpului de 32-46 cm și greutatea de 0,9-2 kg. Este o specie în pericol de dispariție din cauza vănatului excesiv pentru blana sa.

Mustela vison
Mustela vison

Nurca americană are denumirea științifică de Mustela vison și trăiește în America de Nord, sudul Americii de Sud, Asia de Nord și Est, Europa de Nord și Vest. Are lungimea corpului de 30-54 cm și greutatea de 0,7-2 kg. Coada sa este lungă de 14-21 cm.

Mustelide – Zorilla (Ictonyx striatus), Foto: africanet.net
Mustelide – Zorilla (Ictonyx striatus), Foto: africanet.net

Zorilă este un mamifer din Africa de Sud, de Est și de Vest. Denumirea sa științifică este Ictonyx striatus și poate avea lungimea corpului de 28-38 cm și greutatea de 1,5 kg.

Sconcsul dungat trăiește în regiunile din centrul Canadei și pănă în nordul Mexicului. Are denumirea științifică de Mephis mephitis și are un colorit în alb și negru. Are lungimea corpului de 55-75 cm și greutatea de 2,5-6,5 kg.

Poecilogale albinucha
Poecilogale albinucha

Nevăstuica africană dungată trăiește în Africa Centrală și de Sud și are denumirea științifică de Poecilogale albinucha. Este un animal destul de mic, comparativ cu alte specii de mustelide, are lungimea corpului de 25-35 cm și greutatea de 225-350 g. Se remarcă prin dungile albe de pe partea dorsală a corpului și este o specie în pericol de dispariție.

Aonyx capensis

Una din vidrele foarte bine adaptate la înot este Aonyx capensis. Trăiește în Africa Centrală, de Sud și de Est și are lungimea corpului de 73-95 cm, iar greutatea de 10-16 kg. Coada este lungă de 41-67 cm. Această specie este numită vidra africană fără gheare.

Mellivora capensis
Mellivora capensis

Viezurele melivor este o specie în pericol de dispariție. Are denumirea științifică de Mellivora capensis și poate fi recunoscut după constituția masivă, cu blana cenușie-argintie pe spate și neagră sau maro-inchis în rest. Are lungimea corpului de 60-77 cm și greutatea de 7-13 kg. Coada este lungă de 20-30 cm.

Dihorul marmorat la ieșire din vizuină
Dihorul marmorat la ieșire din vizuină

Dihorul marmorat este o specie vulnerabilă, considerată în pericol de dispariție. Denumirea sa științifică este de Vormela peregusna, trăiește în Europa de Sud-Est, Asia Centrală, de Est și de Vest. Are lungimea corpului de 33-35 cm și greutatea de 700 g.

Melogale personata, Foto: elhogarnatural.com
Bursucul Melogale personata, Foto: elhogarnatural.com

Bursucul-dihor birmanez sau specia Melogale personata este în pericol de dispariție. Trăiește în Asia de Sud și Sud-Est și este o specie mică comparativ cu alți bursuci. Are lungimea corpului de 33-43 cm și greutatea de 1-3 kg.

Mustela nivalis
Mustela nivalis

Nevăstuica este un animal carnivor răspândit în America de Nord, Europa și Asia. Dimensiunile sale variază de la un exemplar la altul, poate avea lungimea corpului de 16,5-24 cm și greutatea de 35-250 g. Denumirea științifică a acestei specii este Mustela nivalis.

Spilogale putorius, Foto Chris Wemmer
Sconcsul răsăritean cu pete, Spilogale putorius, Foto Chris Wemmer

Sconcsul răsăritean cu pete este o altă specie de mustelidă în pericol de dispariție. Are denumirea științifică de Spilogale putorius și are capacitatea de a-și alunga dușmanii împroșcându-i cu lichidul urât mirositor al glandelor anale. Are lungimea corpului de 30-34 cm și greutatea de 0,5-1 kg.

Martes flavigula
Martes flavigula

În Asia de Est, Sud și Sud-Est trăiește jderul cu gât galben. Are lungimea corpului de 48-70 cm și greutatea de 1-5 kg. Este o specie în pericol de dispariție, are denumirea științifică de Martes flavigula. Se aseamănă cu jderul de pădure din Europa.

Aonyx cinerea
Aonyx cinerea

Vidra orientală cu gheare scurte are denumirea știinșifică de Aonyx cinerea și populează regiunile din Asia de Est, Sud și Sud-Est. Are lungimea corpului de 45-61 cm și greutatea de 1-5 kg. Își marchează teritoriul cu mirosul unor glande de la baza cozii, sau cu excremente și urină. Trăiește în grupuri de cel mult 12 membri, care comunică prin sunete și miros. Are ghearele atât de scurte încât acestea nu depășesc marginile pernițelor de la degete.

Mustela nigripes
Mustela nigripes

Dihorul cu labe negre trăiește în regiunile centrale din SUA. Are denumirea științifică de Mustela nigripes și este o specie rară. Are lungimea corpului de 38-41 cm și greutatea de 0,9-1kg.

Martes pennanti
Martes pennanti

Jderul mare este răspândit în regiunile din Canada și până în SUA de Nord. Are denumirea științifică de Martes pennanti și poate avea lungimea corpului de 47-75 cm și greutatea de 2-5 kg. Este vânat intens pentru blana sa deasă și frumoasă, de aceea a ajuns să fie o specie în pericol de dispariție.

Lontra canadensis
Lontra canadensis

Vidra de râu din America de Nord are denumirea științifică de Lontra canadensis. Are lungimea corpului de 66-110 cm și greutatea de 6-9 kg. Este un mamifer răspândit în regiunile din apropierea râurilor mari, lacurilor și coastelor marine, din Canada și SUA.

Mustela lutreola
Mustela lutreola

Nurca europeană este o specie în pericol de dispariție. Are denumirea științifică de Mustela lutreola, trăiește în Europa și se aseamănă ca înfățișare cu nurca americană.

Taxidea taxus
Taxidea taxus

Bursucul american este o specie comună în Canada de Sud-Vest, nordul Mexicului și SUA. Are denumirea științifică de Taxidea taxus și se aseamănă ca aspect cu bursucul euroasiatic. Are lungimea corpului de 42-72 cm și greutatea de 4-12 kg.

Conepatus humboldti
Conepatus humboldti

Sconcsul de Patagonia cu rât de porc este un mamifer din sudul Americii de Sud. Are lungimea corpului de 25-37 cm și greutatea de 1,5-3 kg. Este o specie în pericol de dispariție care are denumirea științifică de Conepatus humboldti. Este un mare consumator de insecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.