Veverita din Carolina este una dintre cele mai comune rozatoare de pe planeta. Apare in regiunile impadurite dar si spatiile verzi din parcuri si gradini din sudul Canadei, estul Statelor Unite ale Americii, Europa Centrala si Africa de Sud.
Aceasta rozatoare dragalasa este o specie diurna si mai mare decat veverita euroasiatica (Sciurus vulgaris), are corpul cu lungimea de 23-28 cm, greutatea de 300-700 g si lungimea cozii de 15-25 cm. Blana sa este cu par scurt si des, de culoare gri-inchis sau maronie-roscata cu smocuri mici in nuante portocalii pe partea dorsala, cap si picioare si alba pe partea ventrala.
Coada este destul de lunga si stufoasa, are firele de par lungi pictate in diferite nuante de culori ce apar si pe restul corpului. In perioada de iarna blana devine de culoare mai inchisa, mai pufoasa si mai deasa, iar in lunile de vara mai rara si in nuante deschise.
Urechile nu sunt ca la alte specii de veverite, nu prezinta ciucuri caracteristice acestui gen de rozatoare arboricole. Ochii sunt mari si ovali, pozitionati pe partile laterale ale capului, au irisul de culoare inchisa. Membrele anterioare si posterioare sunt acoperite cu blana, se termina cu degete lungi si gheare tari si ascutite.
Este un animal teritorial, traieste aproape tot timpul in copaci, mai rar coboara pe sol doar pentru hrana, in orice caz este foarte sprintena si vioaie, se misca cu agilitate si rapiditate, nu suporta intrusii in spatiul sau, daca este crescuta in conditii de captivitate trebuie manevrata cu multa atentie deoarece ataca si musca destul de rau. Veverita este omnivora, se hraneste cu seminte, muguri si scoarta de copaci si arbusti, flori, fructe de padure, ciuperci, nuci, castane, ghinde, alune, insecte, larve de insecte, oua de pasari, broaste.
Are obiceiul sa-si faca provizii de fructe uscate si seminte, sa le depoziteze in scorburi de copaci si gauri sapate in pamant si apoi sa le acopere cu frunze pentru a le ascunde de pradatori si a le consuma in perioadele mai sarace in hrana din an. Ca si veverita euroasiatica si aceasta are o excelenta ,,memorie spatiala”, isi aminteste intotdeauna locul unde si-a ascuns hrana iar daca aceasta nu este consumata si ajunge sa germineze nu face decat sa ajute la reimpadurirea zonelor cu soiurile de plante de care semintele si fructele apartin.
Pe de alta parte veverita este considerata si un animal daunator, ea distruge conurile de rasinoase, nu iarta nici jirul si ghinda din padurile de foioase, ataca mugurii copacilor, a molizilor, consuma cantitati mari de nuci, alune si castane.
La aceasta specie femela se reproduce de doua ori pe an, in lunile decembrie-februarie si apoi in mai-iunie, astfel ca ajunge sa aiba cam 3-4 pui in total pe parcursul unui an. Isi face in prealabil un cuib in scorburile copacilor, pe crengile acestuia sau in interiorul bustenilor tubulari. Acesta este captusit cu ierburi uscate, pene, ciulini si muschi care sa tina cald puilor. Femela are o perioada de gestatie de 42-45 de zile, apoi naste puii si ii creste pana la varsta de 3 luni.
Puii sunt orbi si neajutorati in primele zile de la nastere si trebuie alaptati foarte des (la aproximativ 4 ore) pana la varsta de 7 saptamani. Dupa imperechere masculii pleaca, nu au obiceiul sa aduca hrana femelei si nici nu se ocupa de cresterea puilor. Principalii dusmani ai acestei veverite sunt ratonii, pasarile de prada, serpii si mai ales bufnitele. In caz de pericol in dorinta de a scapa din prinsoarea pradatorului si fugi de acesta veverita are capacitatea si de a-si lasa o parte din coada.
Veverita din Carolina are denumirea stiintifica de Sciurus carolinensis, face parte din ordinul Rodentia, familia Sciuridae si nu este o specie in pericol de disparitie. Speranta de viata la aceasta veverita este de aproximativ 15 ani.
Video – Veverita din Carolina (Sciurus carolinensis):
