Prostia funcţională, într-o epocă în care se clamează importanţa cunoaşterii, a profesionalismului, a progresului, creativităţii, a inovaţiei, a managementului performant, nu se referă atât la o lipsă de inteligenţă individuală, cât la un eşec al unui sistem sau al unui mod de gândire la locul de muncă.
Mai exact, “prostia funcţională” este un termen care vizează maniera în care sunt gestionate organizațiile (de la marile companii, la micile întreprinderi, afaceri de orice natură etc.) și modul în care cultura organizațională (obiceiurile, stereotipiile etc.) pot influența felul în care gândim și acționăm în mediul de lucru.
În esenţă, într-un colectiv de muncă/ mediu organizațional, caracterizat de “prostie funcțională”, angajații sunt încurajați, de obicei, sau chiar instruiți să nu pună în discuție deciziile superiorilor, să nu exprime îndoieli, să nu-şi utilizeze gândirea critică pentru a evalua situațiile – aşadar, conformitate excesivă și acceptarea necondiționată a ordinelor sau a deciziilor, indiferent de logică sau eficacitate.
Această abordare poate părea paradoxală sau chiar contraintuitivă, deoarece contravine ideii tradiționale conform căreia inteligența și raționalitatea ar trebui să fie promovate în toate aspectele unei organizații/ instituții.
În plus, în mod neaşteptat, după cum au relevat diverse analize, în multe organizaţii se adoptă o astfel de abordare, deoarece aduce unele beneficii pe termen scurt, cum ar fi evitarea conflictelor, menținerea unui echilibru al puterii sau menținerea unei atmosfere de lucru aparent liniștite. Cu toate acestea, pe termen lung, “prostia funcțională” poate duce la stagnare, lipsă de inovație și chiar la eșecul organizațional.
“Paradoxul prostiei: puterea și capcanele prostiei funcționale la locul de muncă”
“Paradoxul prostiei: puterea și capcanele prostiei funcționale la locul de muncă” (“The Stupidity Paradox: The Power and Pitfalls of Funcţional Stupidity at Work”) este titlul unei cărţi scrise de Mats Alvesson, specialist suedez în management și profesor de administrare a afacerilor, la Universitatea Lund, și Andre Spicer, profesor la Universitatea din Londra, ambii experți în domeniul comportamentului organizațional.
Cartea explorează conceptul de “prostie funcțională” și modul în care aceasta poate afecta organizațiile și locurile de muncă, oferind nenumărate exemple şi studii de caz din lumea afacerilor, care, pe termen lung, ajung la stagnarea inovației, la lipsă de adaptare la schimbare și chiar la falimentul organizațional, financiar şi tehnic.
Trăim într-o realitate, spun autorii, în care cuvinte precum „strategie” sau „management” au o mare greutate, în care, declarativ, se apreciază creativitatea, dar există o prăpastie uriașă între a aprecia ceva și a permite ca acel lucru să se aplice, pentru că “inovația este prea scumpă, pentru că întotdeauna va fi mai bine să te adaptezi la ceea ce funcționează intr-un anumit fel, în loc să riști să încerci ceea ce nu știi”.
De asemenea, mai observă cei doi specialişti, chiar şi un om pregătit, inteligent, inovativ, indiferent de profesie, are nevoie de un loc de muncă şi, în cele din urmă, educația, ideile sau abilitățile sale nu vor conta şi nu va avea altă opţiune decât să accepte doar sarcini de rutină, deoarece resemnarea și acceptarea prostiei funcționale sunt de bază pentru găsirea si păstrarea unui job.
Prostia funcţională şi perpetuarea mediocrităţii
Constrângerile pe care le generează “prostia funcţională” conduc, inevitabil, la perpetuarea mediocrităţii, care se defineşte prin lipsa de importanţă şi de strălucire a oamenilor, faptelor, a vieţii în general. Prostia funcțională se materializează pentru că “nu avem de ales” altceva decât să acceptăm ceea ce se întâmplă. Cererea nu este legată de ofertă și instituţiile/ companiile nu sunt în niciun caz receptive la “scânteia” bazată pe inovație.
Prostia funcțională, care domină multe dintre structurile sociale, economice, financiare, ale epocii contemporane, se arată în cartea “Paradoxul prostiei”, este “condusă” adesea de profesioniști teoretic competenți, dar care irosesc îngrozitor de mult timp şi, insesizabil, totul se “diluează” într-o stupiditate general acceptată, pentru a susţine un sistem care, până la urmă, se menține şi singur, supraviețuiește, dar nu avansează. Și aceasta nu este o bună organizare, pentru că aduce, pentru oamenii inteligenţi, creativi şi performanţi, o mare doză de frustrare.
Societățile moderne şi mediocraţia
Alain Deneault, un remarcabil filosof contemporan, cunoscut pentru lucrările sale critice privind politica, economia și societatea contemporană, observa şi el, într-o carte intitulată “Mediocraţia”, că “trebuie să gândeşti mediocru, să-ţi doreşti mediocru, să acţionezi mediocru, evitând iniţiativele creative, să nu te abaţi de la căile “bătute” sau “trasate” de cei care, într-o ierarhie socială, profesională etc., îţi sunt “superiori”, să-ţi atenuezi pasiunile, iniţiativele, să renunţi la demnitatea personală, pentru că, altfel, vei părea “arogant” şi că este de ajuns să privim în jur pentru a înţelege cât de periculoasă este aceasta “amorţire” generalizată.
Pentru Deneault, mediocrația este un sistem în care mediocritatea este promovată și recompensată în detrimentul excelenței sau a meritului. El argumentează că, într-o societate mediocratică, nu contează neapărat cât de capabil sau talentat ești, ci cât de bine te aliniezi la normele și standardele stabilite de către cei care dețin puterea si fac regulile.
Conform acestei viziuni, mediocrația poate submina meritocrația, care ar trebui să ofere oportunități egale, bazate pe merit și performanță. În schimb, într-o mediocrație, cei care se ridică în vârf sunt adesea cei care sunt capabili să navigheze și să se conformeze sistemului, indiferent de competența lor reală sau de contribuția lor la societate.
Astfel, Alain Deneault pune sub semnul întrebării ideea că societățile moderne ar fi într-adevăr meritocratice și sugerează că multe dintre ele sunt mai degrabă caracterizate de o cultură a mediocrității, în care excelența este adesea sufocată sau ignorată în favoarea conformității și a intereselor de grup.
Cauzele comune ale prostiei funcționale
Prostia funcţională presupune comportamente (obediență, conformitate, rutină, evaluări aparente etc.) despre care mulţi spun că nu le doresc, dar continuă să le accepte și pentru care sunt “recompensaţi”, în timp ce aceia care încearcă să rupă ciclul sunt penalizați.
Cauzele comune ale prostiei funcționale sunt: încrederea excesivă în procedurile stabilite, respingându-se soluții noi sau inovatoare la probleme, lipsa de curiozitate, oamenii putându-se simţi prea “confortabil” cu ceea ce ştiu la un anumit moment și nedorind sau nereuşind să caute noi informații sau perspective, lipsa creativității, concentrându-se asupra modului în care lucrurile s-au făcut întotdeauna și neîndrăznind să gândească “out of the box”.
Strategii pentru evitarea sau diminuarea “prostiei funcţionale”
Eliminarea sau, cel puţin, diminuarea “prostiei funcţionale” într-o organizaţie/ instituţie/ companie/ afacere/ colectivitate şi promovarea unei culturi care să încurajeze raționalitatea, inovația și excelența, este un proces complex, care s-ar putea realiza printr-o serie de strategii, cum ar fi:
- Promovarea unei culturi organizaționale bazate pe încredere și transparență – încurajarea unui mediu în care angajații se simt liberi să-și exprime ideile, să pună întrebări critice și să ofere feedback fără teama de repercusiuni poate contribui la reducerea “prostiei funcționale”.
- Încurajarea gândirii critice și a inovării – promovarea unei culturi în care se apreciază gândirea critică, inovația si creativitatea poate contracara tendința de a accepta pasiv deciziile sau direcțiile impuse de sus.
- Promovarea unui mediu de învăţare continuă – oamenii trebuie încurajaţi să înveţe şi să-şi actualizeze permanent cunoştinţele şi abilităţile.
- Dezvoltarea capacităților de leadership și management – formarea managerilor și a liderilor, pentru a dobândi abilități de comunicare eficientă, de luare a deciziilor informate și de gestionare a conflictelor poate contribui la reducerea tendinței de a adopta o abordare specifică “prostiei funcţionale”.
- Recrutarea unor angajați cu abilități și valori compatibile – selectarea și menținerea angajaților care sunt predispuși să aplice o gândire critică, să-și asume responsabilitatea și să contribuie la îmbunătățirea organizației.
- Promovarea diversității – includerea unor perspective și experiențe diverse poate contracara tendința de grup și poate promova o gândire mai creativă și mai rațională în luarea deciziilor.
- Crearea unui mediu în care eșecul este acceptat și se învață din asemenea experiente – încurajarea unei culturi în care eșecurile sunt văzute ca oportunități de învățare, de reflectare asupra acţiunilor poate reduce frica de a lua decizii neconvenționale sau de a propune idei noi.
Prostia funcţională – o inerție mentală şi un cerc vicios…
“Prostia funcţională”, spun specialiştii, există pentru că este acceptată, tolerată, deşi mulţi angajaţi sunt conştienţi de această mare problemă din diversele medii de lucru actuale. Este şi motivul pentru care proliferează birocraţia sau nu se poate obţine finanţare nici pentru cele mai simple idei.
Inovația bazată pe capital uman, care ia naștere dintr-o minte deschisă, flexibilă și critică, aproape că este văzută, în multe cazuri, ca un pericol total, pentru că managementul continuă să privească ideile noi cu suspiciune și teamă, ca nu cumva autoritatea (din vârful structurii organizatorice) să piardă controlul.
Prostia (inclusiv cea “funcţională”) este “o inerție mentală care se manifestă atât în acțiuni, cât și în cuvinte”, spunea, cu peste două milenii în urmă, filosoful grec Theophrastus. Iar în urmă cu aproximativ un secol, Albert Einstein remarca, observând lumea din jurul său şi tendinţele, că “Trei mari forţe vor ajunge să domine lumea – prostia, frica şi lăcomia”.
Să fi devenit omul contemporan prizonierul acestor mecanisme insidioase care par să prolifereze? Este la latitudinea fiecăruia, în funcţie de experienţele trăite, să găsească răspunsul la o astfel de întrebare, să constate dacă asemenea manifestări pot fi sau nu semnele unei paradigme periculoase pentru condiţia umană şi pentru viaţa de zi cu zi şi să acţioneze în consecinţă.
