Satelitii lui Saturn se impart in trei grupuri. Primul grup, care se extinde de la Mimas pana la Iapetus si include toti satelitii mai mari, este o versiune in miniatura a sistemului solar. Acestea sunt obiecte formate in interiorul gazelor care se invarteau in jurul lui Saturn, in timp ce gravitatia planetei atragea aproximativ o suta de mase terestre de hidrogen si alte gaze catre sine in ultimele etape ale formarii ei, sau bucati rezultate din ciocnirile dintre satelitii originali si alte obiecte la scurt timp dupa aceea. Acest grup nu include doar satelitii mari, ci si unii mai mici care sunt coorbitali cu satelitii mai mari in acelasi fel in care asteroizii troieni sunt coorbitali cu Jupiter. Acest lucru face ca o comparatie cu sistemul solar sa fie si mai uimitoare.
Un al doilea grup, care se extinde de la Pan si alti mici sateliti (care se afla de fapt in interiorul sistemului de inele) pana la Janus si Epimetheus, este format din asa-numitii “sateliti pastori”. In aceasta regiune, interactiunile gravitationale dintre sateliti si particulele inelelor controleaza distributia materialului din inele, creand bucle si valuri de densitate in cadrul inelelor si muchii ascutite la frontierele lor. Inelele pot fi de asemenea afectate de satelitii interiori din primul grup, mai ales de Mimas care provoaca diviziunea Cassini, dar o mare parte din structura fina a inelelor este controlata de satelitii pastori.
Cel de-al treilea grup, care se extinde catre exterior de la Phoebe, este compus din corpuri mici (cel mai probabil fragmente rupte din comete) care au fost capturate de interactiunea dintre gravitatia lui Saturn si gravitatia soarelui. Toti satelitii din primele doua grupuri orbiteaza planeta in aceeasi directie in care aceasta se invarte, in aproximativ acelasi plan de rotatie (orbitele sunt aproape circulare). Insa, obiectele capturate care fac parte din al treilea grup pot avea orbite care sunt inclinate in mod substantial la planul de rotatie al lui Saturn si, in multe cazuri, acestea nici nu se misca in jurul planetei in aceeasi directie in care aceasta se roteste.
Pana acum au fost descoperiti 62 de sateliti care orbiteaza in jurul lui Saturn, insa este posibil ca si mai multi sateliti sa fie descoperiti in timp, mai ales in grupurile doi si trei. Majoritatea satelitilor lui Saturn sunt numiti dupa diversi Titani, fiii si fiicele mitologice ale lui Uranus si Gaia, insa unii dintre satelitii descoperiti mai recent nu si-au primit inca numele oficiale.
Satelitii interiori sau satelitii pastori
Atlas, care este unul din satelitii interiori ai lui Saturn, pare sa controleze si sa accentueze marginea exterioara a inelului A. In mod similar, alti sateliti care orbiteaza in interiorul sau in apropierea sistemului de inele pot avea diverse efecte asupra inelelor. De multe ori, studiul acestor efecte a dus la descoperirea satelitilor care le-au cauzat. Un exemplu in acest sens este Janus. Mimas creeaza un gol in inelele lui Saturn, diviziunea Cassini, prin maturarea materialului din regiune care are 1/2 din perioada orbitala a lui Mimas. Exista alte cateva goluri mai slab conturate in inelele lui Saturn, dintre care cele mai multe pot fi explicate prin alte interactiuni orbitale cu Mimas. In anul 1960, oamenii de stiinta si-au dat seama ca pentru unele dintre aceste goluri s-ar putea sa fie responsabil un alt satelit necunoscut.
Cautarea unui asemenea satelit a dus la descoperirea a doi noi sateliti, Janus si Epimetheus. Acesti doi sateliti sunt coorbitali, adica impart aceeasi orbita. In majoritatea timpului, unul din sateliti orbiteaza la aproximativ 48 de kilometri in interiorul celuilalt. In timpul unei perioade de aproximativ 4 ani, satelitul din interior castiga teren in fata celui de la exterior si, in cele din urma, orbitele lor se suprapun. Cand se intampla acest lucru, satelitul de la exterior il trage pe cel din interior in afara si invers, iar cei doi sateliti fac schimb de orbite. La fiecare 4 ani, acest proces se repeta, iar satelitii isi schimba pozitiile din nou si din nou. Deoarece acesti doi sateliti impart aceeasi orbita, este posibil ca acestia sa fie fragmente ale aceluiasi satelit vechi. Insa, craterele de pe suprafata lui Epimetheus indica faptul ca acest satelit este destul de batran, prin urmare, fragmentarea ar fi trebuit sa aiba loc foarte devreme in istoria sistemului saturnian.
O cautare similara a unui obiect care ar putea crea golul Encke in cadrul inelului A al lui Saturn, a dus la descoperirea unuia dintre cei mai apropiati sateliti ai planetei, numit Pan. Acest corp mic, probabil compus din gheata, nu are mai multe de 16-19 kilometri in diametru si este abia vizibil, chiar si intr-o vizualizare detaliata a sistemului de inele. Alti sateliti pastori ai lui Saturn sunt Pandora si Prometheus. Acestia au fost descoperiti ca rezultat al cautarii satelitilor pastori care ar putea mentine structura inelului F al lui Saturn (acesta este un inel foarte subtire care se afla intre orbitele celor doi sateliti). Materialul care compune inelul F ar putea fi compus din resturile acestor doi sateliti, insa indiferent de sursa materialului inelului, cei doi sateliti controleaza pozitia acestor resturi. Daphnis este unul dintre satelitii descoperiti recent (unul din cei 20 de sateliti descoperiti dupa anul 2000), care se afla in golul Keeler (un gol foarte subtire aflat in partea exterioara a inelelor).
Satelitii exteriori – obiecte capturate
Phoebe este un satelit relativ mic (are diametrul de aproximativ 209 kilometri). Acesta se afla la o distanta de aproximativ 4 ori mai mare decat distanta dintre satelitul Iapetus si Saturn, si are o orbita excentrica, retrograda, care se afla mai aproape de planul orbital al planetelor decat de planul orbital al lui Saturn. Acest lucru sugereaza faptul ca satelitul este un asteroid sau alt obiect ce a fost capturat de Saturn, mai degraba decat unul din satelitii originali ai planetei. Phoebe este foarte intunecat si se crede ca ciocnirile dintre acesta si alte obiecte mici (de exemplu, micrometeoriti) ar putea fi sursa materialului intunecat care imbraca marginea lui Iapetus. Insa, culoarea suprafetei lui Phoebe este putin diferita de cea a materialului de culoare inchisa de pe Iapetus.
Voyager 2 nu s-a putut apropia de Phoebe foarte mult, prin urmare, numai caracteristicile foarte mari au putut fi vazute in fotografiile cu acest satelit. Estimarile actuale ale masei sale sunt destul de incerte, variind cu aproape un factor sau doi. Cand sonda Cassini s-a apropiat de Saturn, aceasta a trecut la mai putin de 48 280 de kilometri de Phoebe si a facut fotografii care aratau mult mai multe detalii decat cele facute de Voyager 2. O informatie interesanta aflata dupa aceasta survolare a sondei Cassini a fost ca suprafata satelitului Phoebe este acoperita de un material negru, insa interiorul sau pare a fi mult mai luminos si poate fi compus din gheata relativ curata. Acest lucru este evidentiat de faptul ca multe din craterele de pe suprafata sa afiseaza o variatie a luminozitatii (acest lucru se explica cel mai usor prin faptul ca avem un strat intunecat deasupra unui strat luminos.
Urmatorii sateliti descoperiti dupa anul 2000 sunt mici si arata ca niste puncte pe fotografiile facute de sondele trimise in spatiu. Dimensiunile lor nu pot fi determinate cu precizie (se pot face doar estimari, punctele mai luminoase fiind considerate mai mari decat cele slab iluminate). Presupunand ca acesti sateliti sunt la fel de intunecati ca satelitul Phoebe si alte corpuri de gheata aflate in sistemul solar, in functie de diferentele de luminozitate intre sateliti putem deduce ca diametrele lor se afla intre 6 si 32 de kilometri. Unii dintre acesti sateliti orbiteaza in jurul lui Saturn intr-o miscare directa (in acelasi sens in care se roteste planeta), iar altii intr-o miscare retrograda (in sens opus). Planurile lor orbitale variaza de la planul de rotatie al planetei cu aproximativ 45 de grade. Acest lucru sugereaza faptul ca satelitii sunt niste comete sau asteorizi care au fost capturati, sau bucati rupte din asemenea obiecte.
