Din subordinul cuculus fac parte 40 de genuri si peste 100 de specii, care sunt raspandite pe toata suprafata pamantului. Unele traiesc pe copaci si sunt mai mult sau mai putin bune zburatoare, altele stau mai ales in tufisuri si pe sol, zboara mai rar. Alearga in schimb foarte bine. Majoritatea speciilor consuma mai ales insecte, foarte putine consuma si fructe.
Speciile acestui gen de pasari, din care face parte si cucul european (traieste si in tara noastra), prefera larvele paroase (omizile), evitate de multe alte pasari. Perii larvei patrund in cuticula peretelui stomacal si formeaza acolo un strat compact, care din cand in cand este evacuat.
O particularitate interesanta a acestor specii de cuc este aceea ca nu-si cresc singure puii si lasa cresterea lor pe seama altor specii de pasari.
La cucul din Europa (Cuculus canorus) a fost studiata foarte mult aceasta particularitate. Masculii sosesc in tara inaintea femelelor si sunetele lor foarte cunoscute se aud in padurile noastre, dar si pe terenurile deschise si in stufaris. Pasarea se ascunde foarte bine, mai rar apare la vedere.
Uneori, aceasta pasare, deoarece are coada lunga si zborul asemanator cu al soimului si al uliului, poate fi confundata cu aceste pasari de prada. O legenda spune ca ,,toamna cucul se transforma in uliu” – deoarece se aseamana la colorit cu acesta.
Masculii sunt de culoare cenusie pe partea dorsala, pe cand printre femele se gasesc si exemplare cu aceasta parte, de culoare cafenie ruginie. Aceste pasari, la sosire, isi delimiteaza un teritoriu, care este aparat impotriva altor pasari. Teritoriile masculilor sunt in general mai mari si nu coincid cu cele ale femelelor. La aceste pasari nu exista perechi stabile. De obicei, un mascul se imperecheaza cu mai multe femele. Dar poate fi si invers.
Oualele acestor pasari, care sunt depuse in cuiburile unor specii mici de pasari insectivore, sunt variat colorate. Femelele depun la fiecare doua zile cate un ou, si aleg in acest scop cuiburile altor pasari (care inca nu clocesc intens). In timp ce majoritatea pasarilor depun ouale de dimineata, femela de cuc depune ouale in orele de dupa-amiaza, ceea ce are avantajul, ca atunci gaseste cuiburile-gazda neocupate, si poate depune ouale direct in cuiburile deschise.
Se poate intampla ca oul sa fie depus in alt loc, si apoi dus cu ciocul in cuibul-gazda. Uneori, aceasta pasare depune ouale doar provizoriu, pana ce gaseste cuibul-gazda potrivit. Ouale de cuc prezinta adesea o asemanare foarte mare cu ouale gazdei, dar niciodata nu pot fi identice. Numarul lor este mare, aproximativ 18 pe an. Cand se deosebesc foarte mult, gazda observa, si exista riscul sa indeparteze ouale straine.
Astfel, pe aceasta cale, se ajunge la formarea unor specii biologice, ale caror femele cauta intotdeauna sa depuna ouale lor, in cuibul acelei specii – de care ele insele au fost clocite si crescute. Pasarea insa nu gaseste intotdeauna numarul de cuiburi necesar sa depuna numarul de oua si atunci este nevoita sa apeleze si la alte cuiburi. In astfel de cazuri, ouale difera mai mult sau mai putin, si sansa ca ele sa fie acceptate de pasarea-gazda este mai redusa. Existenta acestor specii biologice este dovedita de faptul ca in diferite regiuni, anumite specii de pasari sunt preferate ca parinti adoptivi, pe cand in alte zone, aceleasi specii au mai rar sansa de a capata oua de cuc.
Unele specii din Germania, cum este pitulicea, resping ouale de cuc, iar altele, precum codrosul, le accepta de fiecare data.
Uneori, intr-un cuib, se intalnesc oua de cuc de diferite culori, ceea ce demonstreaza ca apartin de la femele diferite. Se poate intampla si ca o femela de cuc sa indeparteze oul pasarii-gazda, pentru al pune pe al ei.
Clocirea dureaza cam 12 zile, deci un pic mai putin decat la pasarile-gazda, iar puiul de cuc, va iesi mai devreme, si se va dezvolta mai rapid decat fratii sai adoptivi. Puiul, in primele zile, este golas, are gatul portocaliu si incepe imediat sa ceara hrana la parintii sai adoptivi. La inceput este mut, si astfel pasarile adoptive, nu observa ca el este diferit de propriii pui.
La scurt timp, dupa ce iese din ou, puiul are un instinct care dureaza cam patru zile, si care este fatal pentru ouale si ceilalti pui din cuib. El se taraie sub corpurile din jur, le aduce pe spinarea lui, si le impinge afara peste marginea cuibului. Astfel, isi face calea libera, si toata hrana ii ramane doar lui (este aruncata de parinti direct in gatlej). Puiul sta cca. 20 de zile in cuibul care, pana la urma ii devine neincapator. Puiul care a inceput sa zboare continua a fi hranit de parinti, inca trei saptamani.
Pasarile adulte migreaza cateva saptamani mai devreme decat cele tinere, pleaca in Africa Ecuatoriala.
In tara noastra, cucul este o pasare foarte intalnita pe tot cuprinsul tarii, mai ales la sosire, in luna aprilie. Cantecul lui caracteristic se aude pana in luna iunie. Pleaca in luna octombrie. Ouale sunt clocite si puii hraniti de pasari precum: lacatarul, sfranciocul rosu, privighetoarea cu cap negru, privighetoarea de stuf si multe altele.
Desi consuma multe insecte daunatoare, cucul distruge mult mai multe oua ale pasarilor din jur – ceea ce il face sa fie considerata o pasare daunatoare, insa nu atat de mult, incat sa fie distrusa.
In Africa traieste ,,cucul auriu” (penajul dorsal este verde-metalic si galbui pe partea ventrala), in Asia si Australia apar ,,cucii cu pinteni” (gheara degetului posterior este alungita si dreapta), in America de Nord este ,,cucul ploios cu ciocul galben” (isi creste singur puii) sau ,,cucul alergator” (picioare si coada lunga si mot pe cap).
Video – Cucul comun din tara noastra:
