Armurile au fost utilizate de către forţele militare încă din Evul Mediu timpuriu. Armurile din metal, piele, pânză căptuşită, mătase şi din multe alte materiale s-au dovedit a fi indispensabile acţiunilor militare de la acea vreme. Cu toate acestea, vesta anti-glonţ este o invenţie mult mai recentă, fiind special proiectată special pentru a proteja purtătorul de proiectilele armelor de foc. Chiar şi aşa, proiectilele armelor de foc moderne s-au dovedit a fi greu de oprit din cauza noilor materiale de fabricaţie şi a vitezelor mari.
La sfârşitul anilor 1800 atât Coreea, cât şi Japonia dezvoltau unele dintre primele veste anti-glonţ moderne atunci când au descoperit că 30 de straturi de mătase ar putea opri gloanţele zilei. Această armură a pus bazele următoarelor dezvoltări care au încercat să îmbunătăţească metoda de protejare pe măsură ce armele de foc deveneau din ce în ce mai puternice.
Chiar dacă multe persoane au creat şi au utilizat mijloace improvizate pentru a se proteja de gloanţe cu mult timp înainte, Casimir Zeglen din Chicago este creditat cu producerea primei veste anti-glonţ comerciale disponibilă publicului larg începând cu anii 1800.
Casimir Zeglen, un preot catolic, a fost consternat de asasinarea primarului oraşului Chicago în 1893. Această crimă l-a inspirat pe Zeglen, cu ajutorul colegului său inventator Jan Szczepanik, să-şi rafineze ideile despre vesta anti-glonţ pe care le experimenta încă din timpul tinereţii. Un articol de ştiri contemporan a descris vesta anti-glonţ ca fiind formată din patru straturi de mătase de aproximativ 0,317 centimetri grosime. Pentru a rezista focurilor de la armele militare, straturile de mătase au trebuit aşezate deasupra unei foiţe subţiri de oţel de doar 1,6 milimetri.
Vestele lui Zeglen au fost realizate din mătase, bazându-se pe descoperirile doctorului George Goodfellow din Arizona. Dr. Goodfellow a observat în timp ce inspecta cadavrele lăsate în urma unor schimburi de focuri că pânza de mătase a unei batiste încetinea viteza glonţului şi capacitatea de penetrare.
Casimir Zeglen s-a oferit voluntar pentru a fi împuşcat public în New York. Când glonţul l-a lovit, de la numai 10 paşi distanţă, acesta a spus că a simţit doar o atingere. La vremea respectivă, vestele lui Zeglen erau comercializate cu amănuntul, având un preţ de 800 de dolari bucata.
Invenţia sa a devenit o senzaţie peste noapte. Impulsionat de publicitatea pozitivă, Zeglen a părăsit preoţia pentru a-şi urmări noua carieră în afaceri.
Din păcate, el nu a făcut avere, în parte din cauza momentului prost şi a ghinionului. Când armata americană a testat vesta, au descoperit că aceasta ţinea prea cald şi era mult prea scumpă din cauza mătăsii necesare. Neintimidat de rezultatul armatei, Zeglen a oferit o vestă chiar şi preşedintelui american McKinley în speranţa că aşa ar putea trezi interesul populaţiei.
După ce contactează Casa Albă, i se spune că preşedintele se va întâlni cu el peste o lună, fiind foarte ocupat cu călătoria prin ţară. După doar două săptămâni, în Buffalo, preşedintele a fost împuşcat şi ucis de un glonţ ce a trecut prin abdomen. Vesta lui Zeglen ar fi salvat cu uşurinţă viaţa preşedintelui.
El a reuşit să-l convingă pe arhiducele Franz Ferdinand să poarte una dintre veste sale. Din păcate pentru Ferdinand, a fost ucis în timp ce purta vesta, fiind împuşcat în gât.
Publicitatea negativă nu l-a ajutat pe Zeglen, acesta intrând în curând în faliment. Restul vieţii sale l-a petrecut continuând să inventeze şi să îmbunătăţească produsele existente.
Următoarea etapă în dezvoltarea vestei anti-glonţ a fost reprezentată de momentul în care Davis, un şofer ce livra pizza, fost militar în marina americană, a fost atacat în 1969. Jaful s-a transformat în scurt timp într-un schimb de focuri.
În condiţiile în care ofiţerii de poliţie se confruntau foarte des cu situaţii periculoase, asemănătoare cu cele prin care trecuse Davis, acesta a început să lucreze la o armură a cărui design putea să permită ascunderea sa sub hainele de zi cu zi. El şi-a început munca folosind nailonul comercial şi fibrele dense din care erau realizate centurile de siguranţă auto. Cu toate acestea, în brevetul din 1974, a folosit Kevlar, un material sintetic relativ nou care s-a dovedit mult mai rezistent decât nailonul folosit anterior.
În prezent nu există nici un fel de vestă cu adevărat anti-glonţ. Vestele sunt considerate doar „rezistente la gloanţe”, deoarece întotdeauna apare câte un nou tip de armă, ale cărei gloanţe pot penetra chiar şi cele mai recente progrese în tehnologia de apărare.
Timp de peste 30 de ani, materialul sintetic numit Kevlar a fost materialul folosit de fiecare dată când o vestă anti-glonţ era creată. Dar cercetătorii sunt în permanentă căutare de noi idei şi materiale pentru a crea o vestă cu adevărat anti-glonţ.
Cele mai neobişnuite materiale ce sunt în momentul de faţă cercetate sunt mătasea de păianjen şi „armura lichidă”. Mătasea de păianjen este unul dintre cele mai puternice şi flexibile materiale existente, fiind de 10 ori mai elastic decât Kevlarul şi putând să absoarbă energia cinetică. Ideea „armurii lichide” presupune acoperirea Kevlar-ului cu un fluid din nanoparticule de siliciu care, în contact cu glonţul sau chiar în situaţia unei lovituri de cuţit, devine rigid prevenind pătrunderea.
