Dorința de aur a cuprins toate epocile și naționalitățile. De-a lungul secolelor, această dorință a dat naștere unei povești de durată despre un oraș de aur. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, europenii credeau că undeva în Lumea Nouă exista un oraș foarte bogat numit El Dorado. Căutarea pentru această comoară a dus la moartea multor oameni, a forțat cel puțin un om la sinucidere și a mai făcut ca altul să ajungă sub toporul călăului.
Originile lui El Dorado se găsesc adânc în America de Sud; ca toate legendele vechi, povestea conține doar unele rămășițe ale adevărului. Conform legendei, „El Dorado” sau, așa cum era inițial cunosct, „ El Hombre Dorado” (omul de aur) era conducătorul unui oraș din apropiere de Bogota. Se spune că acesta obișnuia să-și acopere trupul cu praf de aur în timpul festivalurilor iar apoi se spăla în apele lacului Guatavita. La rândul lor, supușii săi ar fi aruncat în apă bijuterii și obiecte din aur în timpul ceremoniei.
Ceremonia omului aurit se presupune că s-ar fi încheiat în secolul al XV-lea, atunci când se crede că El Dorado și supușii săi ar fi fost cuceriți de un alt trib.
Conchistadorii spanioli și alți europeni auziseră de legendă înainte de 1530; unul dintre ei chiar a afirmat că vizitase El Dorado, într-un oraș numit Omagua. Europenii descoperiseră atât de mult aur între nativii ce se aflau de-a lungul coastei de nord a continentului, încât erau siguri că trebuie să existe un loc cu o mare bogăție.
Acești aventurieri aveau puțină avere personală sau chiar deloc, dar o mare ambiție. Cei mai mulți aveau experiență, luptând în multe războaie din Europa. Ei erau oameni violenți, nemiloși, care nu aveau nimic de pierdut. Doreau să se îmbogățească cu aurul din Lumea Nouă sau să moară încercând. În scurt timp, porturile aveau să se umple, formând mari expediții și pornind spre necunoscutul teritoriu al Americii de Sud, deseori urmând zvonuri vagi despre existența aurului.
În 1538, spaniolii din Caraibe și din Peru și germanii din Venezuela au plecat spre zonele muntoase din Bogota în căutarea omului aurit. În pofida multor căutări, nimeni nu a găsit nimic. Pe parcurs ce căutările continuau în văile Orinoco și Amazon, El Dorado a ajuns să însemne o întreagă țară toată de aur, cu orașe legendare numite Manoa și Omagua. În această căutare, Gonzalo Pizzaro a trecut Anzii din Quito, Francisco De Orellana a navigat pe Napo și Amazon, iar Gonzalo Jimenez de Quesada a explorat zonele la est de Bogota.
Spaniolii nu au găsit orașul, dar au găsit lacul Guatavita pe care au încercat să-l golească în 1545. Ei au redus nivelul apei suficient de mult cât să găsească sute de piese de aur de-a lungul malului lacului. Cu toate acestea, comoara fabuloasă ce se credea că se găsește în apa mai adâncă a fost dincolo de posibilitățile lor.
În 1595, Sir Walter Raleigh a căutat Manoa în două călătorii în Guyana. În timpul celei de-a doua călătorii în 1617, el l-a trimis pe fiul său Watt Raleigh cu o expediție pe râul Orinoco. În acest timp, Walter Raleigh, pe atunci un bărbat bătrân, rămăsese în urmă la baza lor de pe insula Trinidad.
Expediția a fost un dezastru, Watt Raleigh este ucis într-o luptă cu spaniolii. Eric Klingelhofer, un arheolog de la Universitatea Mercer din Statele Unite ale Americii, afirmă că Walter era atât de furios pe supraviețuitorul care l-a informat de moartea fiului său, încât acesta s-a dus în cabina sa de pe navă și s-a sinucis. Odată întors în Anglia, Walter Raleigh este decapitat la ordinele Regelui James, fiind acuzat printre altele de neascultarea ordinelor de evitare a oricărui conflict cu spaniolii.
În acest timp spaniolii căutau Omagua în apropiere. În 1603, portughezul Pero Coelho de Sousa a explorat la nord de Pernambuco. Orașul de aur avea să apară pe hărțile din Brazilia și Guyana ani la rândul.
El Dorado este doar una dintre multele regiuni mitice ce dețineau mari bogății. Cibola, Quivira, Orașul Cezarilor și Otro Mejico se numărau printre celelalte. Căutarea acestora a dus la explorarea rapidă și la cucerirea a mare parte a Americilor.
De atunci, El Dorado a ajuns să însemne orice loc unde averea putea fi câștigată repede și foarte ușor. Numele de El Dorado avea să fie dat unor orașe din America Latină și din Statele Unite ale Americii.
Povestea este deseori menționată în literatură, în romane precum „Paradisul Pierdut” al lui Milton și „Candid” al lui Voltaire.
Legenda lui El Dorado rezistă în primul rând pentru că toată lumea își dorește să fie adevărată, motiv pentru care este foarte puțin probabil ca aceste căutări să se încheie.
În poemul „El Dorado” scriitorul Edgar Allan Poe oferă o sugestie stranie și elocventă cu privire la locația acestui oraș pierdut: „Peste Munții Lunii, în josul Văii Umbrei, călătorește, cu îndrăzneală călătorește… dacă sunteți în căutarea lui El Dorado”.
