Boala lui Calache este o expresie românească, pe care o putem recunoaşte ca atare şi după sonoritatea substantivului propriu, pe care îl cuprinde. De regulă, o expresie, o zicere, un proverb, aparţinând unui anumit spaţiu geografic şi cultural/ folcloric, formulează o constatare de ordin general, legată de o normă de conduită, de un principiu etic, de defecte umane, de o învăţătură etc.
Viziunea pe care o transmite paremiologia autohtonă (totalitatea zicerilor populare, a proverbelor) este extrasă, mai ales, din societatea tradiţională, rurală, conservatoare, astfel de ziceri rezistând de-a lungul timpului, adăugându-li-se, eventual, diverse conotaţii. Multora dintre expresiile populare li se asociază şi câte o “întâmplare”, o povestire, dintr-un timp vechi, în care sunt surprinse ipostaze umane semnificative, în bine sau în rău. Expresia “Boala lui Calache” este folosită destul de des, dar, de cele mai ori, fără a i se cunoaşte prea bine semnificaţia, cu atât mai puţin originea.
Boala lui Calache – originea expresiei
Se spune că, prin secolul al XVII-lea, în Evul Mediu românesc, un hangiu, negustor priceput, pe nume Mihalache, a reuşit să strângă o frumoasă avere, mai mare decât a multor boieri. De altfel, şi numele lui – Mihalache – un derivat de la Mihai, cu sufixul grecesc “-ache”, era foarte la modă pe vremea aceea. În perioada domniilor fanariote, influenţa grecească, şi la nivel lingvistic, a fost semnificativă, astfel că multe antroponime (nume de persoană) de felul Petrache, Dumitrache, Costache, Iordache etc. atunci s-au impus.
Se poate presupune că hangiul şi-a luat numele Mihalache, după ce a intrat în rândul marii boierimi, când şi-a construit conac, şi-a luat o mulţime de servitori şi a devenit “Jupân” – titlu dat, în Evul Mediu, celor mai de seamă boieri şi dregători şi pe care-l foloseau şi atunci când iscăleau în acte.
Povestea de care se leagă expresia “Boala lui Calache” mai spune că Jupân Mihalache avea un fiu, Calache (despre al cărui nume nu se ştie exact de unde vine, dar care are aceeaşi terminaţie grecească), un fiu crescut în puf, fără să muncească vreodată ceva, dar pentru care tatăl său dorea să obţină o funcţie de mare dregător/ demnitar la Curtea domnească.
Tot ce ştia să facă acest Calache era să mănânce, să bea şi să doarmă. Mihalache a reuşit să-i convingă pe boieri să-l pună pe Calache chiar la conducerea ţării, situaţie pentru care era nevoie de acordul Înaltei Porţi. Aşteptând aprobarea Porţii, Calache s-a ocupat cu ceea ce ştia – mâncare, somn, distracţie. Nu a fost numit domn, până la urmă, dar de atunci, de câte ori era vorba despre boieri care zile întregi o ţineau tot într-o petrecere, se spunea că suferă de “Boala lui Calache”.
Alte explicaţii despre originea expresiei
Neexistând prea multe informaţii despre originea expresiei populare “Boala lui Calache”, în timp au apărut şi alte explicaţii/ anecdote, cum că cineva, pe nume Calache, era internat într-un spital. Când un inspector a vizitat spitalul, directorul l-a dus la primul etaj, unde inspectorul a văzut cum un pacient dădea dintr-o mână, iar explicaţia din partea directorului a fost că persoana respectivă suferea de “Boala lui Calache”. La etajul al doilea, un alt pacient dădea dintr-un picior. Suferea şi el de “Boala lui Calache”. La al treilea etaj, un altul dădea din cap, avea aceeaşi boală. La ultimul etaj, un alt pacient dădea şi din mâini, şi din picioare, şi din cap. Inspectorul ar fi întrebat dacă şi acesta suferă tot de “Boala lui Calache, răspunsul directorului fiind: “Nu, acesta este Calache”.
Alţii, mai “riguroşi” au încercat să afle dacă există, într-adevăr, o boală care să se numească aşa şi au descoperit că există o aşa-numită “Boală Kalachi”, după numele unei localităţi din Kazahstan, unde zeci de persoane, din cele aproximativ 700, câte sunt în total, au suferit de pierderi ale cunoştinţei (stări de leşin), bruşte şi profunde, care au durat, după caz, între două şi şase zile. S-au căutat mai multe explicaţii pentru o astfel de “boală” ciudată, unii punând-o pe seama unor mine de uraniu din apropiere sau a unui gaz emanat din sol. Această “epidemie de somn” a avut loc însă începând cu anul 2010, prin urmare, orice similitudine între “Boala Kalachi” şi “Boala lui Calache” este aproape imposibilă, asemănarea fonetică dintre “Calache” şi “Kalachi” (denumire de localitate din Asia Centrală) fiind insuficientă.
Sensul expresiei “Boala lui Calache” astăzi
În limbajul oral, actual, expresia “Boala lui Calache”, moştenită, probabil, din îndepărtatele timpuri medievale, cu puternice amprente balcanice, se referă la tentaţia de a consuma timpul excesiv cu distracţii, mâncare, băutură, dorinţa de a accede la o poziţie socială nu prin muncă, ci prin alianţe făcute la petreceri, fără niciun merit personal. Iar o expresie, ca şi un cuvânt, se păstrează în limbajul curent atâta vreme cât realitatea pe care o denumeste există, iar funcţia unei expresii este de a fixa o situaţie şi de a face limbajul mai plastic. Poate nu întâmplător această expresie – “Boala lui Calache” – este moştenită din aceeaşi perioadă când Ţările Române se aflau în stăpânirea Imperiului Otoman şi a domniilor fanariote, perioadă în care au pătruns în limba română şi cuvinte precum “bacşiş”, “ciubuc”, “peşcheş”, “palavră”, “cacealma”, “matrapazlâc”, “şiretlic” etc.
